Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Personalități din știință și tehnică

Gheorghe Ion Duca, reformator al învățământului ingineresc din Principatele Române.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Gheorghe

Ion Duca, reformator al învățământului  ingineresc din Principatele Române.

Luați cu treburile nu ne întrebăm când a început învățământul ingineresc în Craiova. Mai mult, nu ne întrebăm nici când a înceuput învățământul ingineresc din țara noastră. Este bine să le spunem oamenilor de azi  care au fost începuturile pentru că nimic nu apare pe teren nepregătit.

Învățământul tehnic din țara noastră a început în 1818 prin înființarea Școlii de topografie  de către Gheorghe Lazăr, în Chiliile Mînăstirii Sfântul Sava. Trebuie să-l menționăm și pe Petrache Poenaru, legat de Oltenia, care, în 1833, a înființat o clasă de ingineri topografi și o clasă de ingineri hotarnici.

Și totuși, începutul adevărat a fost făcut la 1 octombrie 1864 prin înființarea Școlii de Ponți Șosele și Arhitectură. A mai fost nevoie de ceva pentru. ca această instituție să devină o Școală. A fost nevevoie de exigență. Exigența și disciplina a fost introdusă de Ion Gheorghe Duca.

Gheorghe  Duca, s-a născut în data de 3 februarie 1847 la Galaţi. Tatăl său, Ion Duca,  a fost ministru în perioada domniei lui Alexandru  Ioan Cuza. Studiile liceale le-a făcut la Liceul Louis le Grand din Paris. De educaţia şi supravegherea lui la Paris s-a ocupat  Iancu Alecsandri, fratele poetului Vasile Alecsandri, care în vremea aceea era unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Alexandru Ioan Cuza. A susţinut bacalaureatul în 1864  şi s-a înscris imediat la Şcoala Centrală de Arte şi Meserii, obţinând diploma de inginer în 1869.

S-a reîntors în ţară în acelaşi an, 1869,  şi s-a angajat ca profesor de geometrie descriptivă la Liceul  Militar din Iaşi unde s-a remarcat pentru spiritul  organizatoric  şi rigoarea pedagogică.

În 8 aprilie 1881  a fost numit  profesor şi director al Şcolii   de Poduri şi Şosele  din Bucureşti. Având modelul şcolii franceze a îmbunătăţit programele analitice, modul de desfăşurare a activităţilor didactice  astfel încât rezultatele obţinute de absolvenţii Şcolii  să fie la nivelul celor  din Europa. Noul director a introdus o disciplină foarte severă. Astfel, prin raportul nr. 109 din 16 iunie 1881, aprobat de Minister, a propus măsuri care să permită declararea ca repetenţi, corijenţi sau îndepărtarea din şcoală a elevilor care nu învaţă ritmic sau nu corespund la examenul general. Gheorghe Duca spunea : „O condiţie esenţială de izbândă este o severitate absolută atât pentru conduită cât şi pentru studii“. Cu raportul nr. 205 din 19 septembrie 1881 a propus pentru noul an şcolar 1881-1882 introducerea unui an preparator pentru a completa lipsurile absolvenţilor de liceu în domeniul ştiinţelor matematice.    

 Gheorghe Ion Duca a susţinut necesitatea ca statul, care face mari sacrificii băneşti, să caute înainte de toate să-şi formeze personalul trebuincios lucrărilor publice (adică poduri, şosele şi drumuri de fier).  Gheorghe Duca  a organizat o selecţie extrem de riguroasă. Numărul celor care reuşeau în anul I nu trecea de 15, deşi „nimic n-ar fi mai uşor decât a avea cel puţin 50 elevi în fiecare clasă, dar atunci şcoala ar exista numai de nume şi ar deveni o fabrică de nulităţi”.Într-un document al vremii se spunea că „ a reorganizat şcoala din temelii”.

        Vă reamintesc, stimați ascultători, că  la 1 octombrie 1864 a luat fiinţă o şcoală de inginerie,  după un proiect  elaborat de Mihail Kogălniceanu şi care se numea  Şcoala de Ponţi şi Şosele, Mine şi Arhitectură care avea ca obiectiv formarea agenţilor specialişti   pentru conducerea  lucrărilor publice din ce în ce mai numeroase. Durata studiilor era de doi ani.
La 30 octombrie 1867, aceasta  devine Şcoala de Poduri, Şosele şi Mine cu durata de cinci ani dintre care un an preparator, trei ani de cursuri comune şi un ultim an de cursuri de specializare, cu două secţii de specializare: „Secţia de Poduri şi Şosele” şi „Secţia de Mine”.  Acesta este considerat un  început stabil de organizare a învăţământul ingineresc din România, început care se va finaliza în 1881 prin numirea lui Gheorghe Duca la conducerea acestei şcoli.

           La 1 aprilie 1881, sub conducerea lui Gheorghe Duca, instituţia capătă o nouă structură sub denumirea de Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele. Înfiinţarea ei, la numai doi ani de la înfiinţarea Şcolii Politehnice din Berlin-Charlottenburg, este una din dovezile de maturitate tehnică a marilor noştri înaintaşi. Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele a pregătit ingineri în diferite specialităţi, în domeniul lucrărilor edilitare, al construcţiilor, al exploatării minelor şi petrolului etc.Nivelul cunoştinţelor teoretice era foarte ridicat. A introdus practica obligatorie.

          Începând cu anul 1890, absolvenţilor de la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele li s-a asigurat aceeaşi recunoaştere ca pentru cei ai politehnicilor din străinătate. Gheorghe Duca a considerat că o şcoală  bună trebuie să aibă spaţii pe măsură. Din iniţiativa lui Gheorghe Duca , în 1884 au început lucrările pentru construirea unui nou local pe strada Gheorghe Polizu, colţ cu Calea Griviţei. Este vorba despre  Corpul A, parter şi etaj,  în care a funcţionat mai apoi, mulţi ani, Institutul Politehnic din Bucureşti. La 2 octombrie 1886 a avut loc inaugurarea noului local, într-un cadru solemn. Localul era destinat pentru 100 de studenţi, avea o suprafaţă de 7000 m² şi cuprindea un amfiteatru, mai multe săli de curs, laboratorul de chimie, fizică, încercări mecanice, precum şi săli de desen, biblioteca şi un muzeu, echivalentul laboratorului  de azi.

Gheorghe Duca a condus Şcoala  până în martie 1888 când a fost numit Director general al căilor ferate. De altfel o bună parte din activitatea lui a fost  legată de calea ferată. In anul 1874 a fost numit director al liniei Iaşi – Ungheni. Intre anii 1876 – 1881 a lucrat la Direcţia centrală a Antreprizei  liniei ferate Ploieşti – Predeal. În 1897 a fost numit Director general la CFR calitate în care a  introdus multe soluţii inovative, a dezvoltat reţeaua de căi ferate, a introdus aparate specifice pentru creşterea  siguranţei traficului feroviar şi reducerea numărului de accidente, a redus tariful pentru călători.  Pentru a creşte  calitatea profesională a personalului, a înfiinţat, în 1890, o şcoală pentru mecanicii de tracţiune, a înființat în 1892 o şcoală pentru şefii de întreţinere, iar în1893 o altă școală  pentru manipulanţi.

A fost Preşedinte al Societăţii Politehnica în 1883 si 1890.S-a stins din viaţă, prematur,  la 7 august 1899.Avea 52 de ani. Bustul său, din bronz,  este plasat între vechea clădire a Politehnicii şi Gara de Nord, două instituţii  cărora le-a dedicat cea mai mare parte din energia sa.

Așadar, stimați ascultători, în prima parte a acestui episod am spus:

Luați cu treburile nu ne întrebăm când a început învățământul ingineresc în Craiova. Mai mult, nu ne întrebăm nici când a înceuput învățământul ingineresc din țara noastră. Este bine să le spunem oamenilor de azi  care au fost începuturile pentru că nimic nu apare pe teren nepregătit. Apoi v-am povestit de Gheorghe Duca.

Cred că  este bine, totuși, să menționez câteva repere din evoluția învățământului superior ingineresc  din Craiova.

În 1948 și-a început  activitatea Facultatea de Agronomie.De fapt, în 1948 s-a înființat Institutul Agronomic din Craiova cu două facultăți: Facultatea de Agricultură   și Facultatea de Mașini Agricole, devenită la scurt timp Facultatea de Mecanizarea Agriculturii. Funcționează, încă de la început în sediul situat vizavi de Grădina Mihai Bravu.

În 1951 s-a înființat Institutul de Mașini și Aparate Electrice IMAE, care pregătea ingineri electrotehnicieni. A funcționat, numai până în 1958, în clădirea actuală a Universității din Craiova.

În 1962 s-a înființat Facultatea de Horticultură care, de la început ca și în prezent are sediul în clădirea actuală a Unversității din Craiova.

În 1966 s-a înființat Facultatea de Elecrotehnică care a funcționat în clădirea situată pe strada A.I. Cuza până în 1975, când s-a mutat pe platforma industrială.Atunci, strada se numea Lăpuș.

În 1977 s-a înființat Facultatea de Mecanică, cu sediul pe Calea București, în clădirea în care a funcționat multă vreme Școala normală.

La finalul acestui episod, pentru a avea o imagine legată de  dimensiunea învățământului  tehic superior  din Craiova, vă recomand ca, într-o sâmbătă sau într-o duminică, să vizitați campusul de la Agronomie,  clădirea centrală, situată pe strada A I Cuza nr.13,campusul de la Mecanică,cuprins între Calea București și  strada Arhitect Ion Mincu, apoi campusul de la Electrotehnică, cuprins între bulevardul Decebal, strada Tehnicii și Calea București.

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.