Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Despre Istoria ştiinţei, Despre Inventatori,şi…despre mine!

08 Jan

08.01.2025.Henri Coandă, inventatorul avionului cu reacție.

Posted in Uncategorized on 08.01.25

Personalități din Știință și Tehnică

Henri Coandă, inventatorul avionului cu reacție.

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc   despre Henri Coandă, inventatorul avionlui cu reacție.

            Pe deasupra Craiovei zboară, din când în când, un avion cu elice  pentru dezinsecția orașului. Zboară la înălțime mică și, uneori, parcă îl ghicești pe pilot. De câțiva ani,  cerul Craiovei este brăzdat de avioane cu reacție, fie că este vorba de avioane cu destinație civilă  sau avioane militare.

            Mulți știu, dar pentru cei care nu știu, le spun că inventatorul  avionului cu reacție a fost Henri Coandă,cu rădăcini oltenești, în comuna Perișor.

Henri Coandă s-a născut la data de 7 iunie 1886 în  Bucureşti. Tatăl său,  Constantin Coandă, s-a născut în Craiova la  data de 5 martie 1857, a fost profesor la Școala Națională de Poduri și Șosele din București dar și general în Armata Principatelor Unite. Mama sa, Hayde Danet, avea rădăcini în Bretantia, Franța, fiind fiica mediculi Gustave Danet. Bunicul lui Henri Coandă s-a născut la  Perișor-Dolj. Istoria spune că, în perioada copiăriei venea des în Perișor, la bunici.

A urmat Liceul Sfântul Sava din Bucureşti şi Liceul militar din Iaşi, pe care l-a absolvit ca şef de promoţie în 1905,  devenind , ulterior , ofiţer de artilerie. Pasionat de tehnica  zborului , construieşte  la Arsenalul armatei din Dealul Spirii,  între 1905 şi 1906 machete de rachete şi un avion rachetă propulsat prin fuzee.Totuşi, îşi dădea seama că  fără un fundament ştiinţific nu putea finaliza ideile sale. De aceea studiază mecanica la „ Technische Hochschule” din Charlottentburg (Berlin) , urmează cursurile Universităţii de ştiinţe din Liège ( Belgia) şi ale Institutului de electrotehnică din Montefiore, apoi Şcoala superioară de aeronautică  din Paris. Pentru a verifica experimental rezultatele cercetărilor teoretice, a  realizat , cu ajutorul  deja celebrului Gustave Eiffel  şi a savantului Paul Painlevè , o platformă montată pe o locomotivă care  a rulat cu 100 de km/oră  pe linia Paris- Saint Quentin. Henri Coandă a  studiat cantitativ anumite fenomene aerodinamice  utilizând o suflerie aerodinamică cu fum şi o balanţă aerodinamică de concepţie şi construcţie  proprie. Fotografiile realizate în timpul experienţelor i-au permis să contribuie decisiv  la stabilirea profilului aripilor, rezultatele sale fiind utilizate şi de alţi constructori de avioane.

               În octombrie 1910 expune la al doilea Salon internaţional de aeronautică, organizat la Paris în somptuosul Grand Palais de pe Champs-Elysèe, aeroplanul fără elice COANDĂ- 1910. Aeroplanul atrăgea atenţia vizitatorilor atât prin culoarea sa, roşu-închis, dar şi printr-o mulţime de soluţii originale: îi lipsea elicea, longeroanele principale ale  aripilor erau fabricate din oţel aliat, în loc de lemn, erau acoperite cu un contraplacaj  subţire în loc de pânza utilizată până atunci, profilul aripii avea o curbură accentuată, grosimea profilului se menţinea constantă în lungul anvergurii cu excepţia extremităţilor, iar forma lor în plan era  dreptunghiulară cu vârfurile rotunjite, cele două aripi aveau lungimi diferite, iar aripa superioară era decalată înainte faţă de cea inferioară, mai scurtă pentru ca fileurile de aer ce se formează în jurul suprafeţelor portante să nu se influenţeze reciproc. În plus, rezervorul de benzină era amplasat în interiorul aripii superioare, soluţie folosită şi azi.Vizitatorii şi specialiştii nu puteau accepta că un aeroplan căruia îi lipseşte elicea ar putea zbura. Nimeni nu mai văzuse aşa ceva. Dar Henri Coandă, geniu inventiv, văzuse cu ochii minţii soluţia pe care a pus-o în practică.

După închiderea salonului, în ziua de 16 decembrie 1910, Henri Coandă a vrut să verifice funcționarea motorului. Iată ce povesteşte Henri Coandă într-o scrisoare  trimisă în 1964 lui Constantin C.Gheorghiu, membru al Asociaţiei internaţionale a istoricilor aviaţiei:

” … după câteva minute de încălzire, am manevrat manetele de comandă, aeroplanul s-a pus în mişcare rulând din ce în ce mai repede apoi s-a ridicat, cam prea iute, n-a fost vina mea, dar la un moment dat a alunecat pe o aripă şi s-a prăbuşit şi a ars complet. Norocul meu că nu aveam nici capotaj, nici nu eram legat de scaun, aşa că am fost aruncat afară şi nu am ars”.

 Dar s-a accidentat. Şi-a fracturat mâna stângă. Această încercare a fost primul zbor din lume al unui aeroplan propulsat prin reacţie. Presa vremii ( Le Tèchnique Aèronautique nr. 21 din 1910 ) scria „ Aeroplanul Coandă este unul din rarele aparate în care totul este  nou, iar modul judicios şi raţional prin care inventatorul iese din făgaşele drumului bătut în această direcţie pentru a  înfrunta riscurile lucrului inedit, este un motiv destul de puternic pentru a  ne decide să examinăm cu atenţie  mijloacele pe care inventatorul le foloseşte în construcţia sa”.

Orice e rău este spre bine, spun românii. Şi poate nu numai ei. În zborul neprevăzut din 16 decembrie 1910, Henri Coandă a fost captivat de imaginea flăcărilor care ieşeau prin cele două ajutaje reactive laterale şi care aveau tendinţa să se  lipească de  fuselajul  avionului. Poate de aceea nu a mai reuşit să controleze avionul dar observaţia de atunci l-a preocupat aproape 20 de ani. A găsit explicaţia şi nu numai atât. La data de 8 octombrie 1934 a brevetat „ Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid într-un alt fluid”.                      

 Ceva mai târziu profesorul Albert Mètral  i-a dat numele de „ efectul Coandă”.Cele mai multe aplicaţii ale efectului Coandă sunt în aviaţie, dar acesta este aplicat şi pentru realizarea de pulverizatoare sau sisteme de aerare a spaţiilor închise.

Din 1910 lucrează la Uzina  Bristol din Marea Britanie unde a proiectat și a realizat mai multe tipuri de aparate de zbor, inclusiv primul avion bimotor.

Una dintre cele mai importante invenţii ale lui Henri Coandă, aerodina lenticulară, cunoscută şi sub numele de „farfurie zburătoare”  a fost concepută în 1935. El spunea : „Eu văd realizarea unei maşini de zburat după o viziune cu totul nouă, menită să depăşească şi să răstoarne concepţiile existente. Consider avionul viitorului acela care să decoleze la verticală, să zboare sub orice unghi şi la orizontală, cu orice viteză sau să stea în aer într-un loc, la înălţimea dorită şi să aterizeze tot la verticală. În  construcţia acestui avion nu trebuie să existe nici o piesă în mişcare”.

O aplicație a efectului Coandă, mult comentată în presă, a fost crearea unui sistem de transport  a containerelor în tuburi.

De numele lui Henri Coandă sunt legate şi unele realizări ale zborului omului în cosmos. Printre altele, lui îi aparţin unele dispozitive tehnice deosebit de complexe, denumite „epoleţii zburători” cu ajutorul cărora s-a asigurat frânarea modulului  lunar al lui „Apolo 11” şi „Apolo 12” în momentul aselenizării.

A revenit în țară în 1970 și a înființat   Institutul de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică INCREST . 

S-a stins din viaţă la  data de 25 noiembrie 1972. Este înmormântat la Bucureşti, în cavoul familiei din cimitirul Belu.

Școala primară din comuna Perișor poartă numele „Henri Coandă”. Strada principală din comuna Perișor poartă numele „Henri Conadă”. În centrul comunei este expus, de mulți ani, un avion cu reacție.  Un liceu și o stradă din Craiova poartă numele „Henri Coandă”.

Așadar, stimați ascultători, azi v-am povestit  despre Henri Coandă, inventatorul  avionului cu reacție, al cărui tată s-a născut la Craiova, iar bunicul să s-a născut în comuna Perișor, pe drumul dintre Craiova și Calafat.

La finalul acestui episod, vă sugerez că într-o sâmbătă sau într-o duminică, să faceți o plimbare pe strada Henri Coandă din Craiova, care face legătură dintre  strada Caracal și Calea București. Strada începe din zona Spitalului Militar „Ștefan Odobleja”, lasă în dreapta Stadionul „Electroputere”, acum aproape părăsit, intersectează strada Ion Dezideriu Sârbu și, după câteva sute de metri ajunge în Piața din Valea Roșie unde intersectează strada  Împăratul Traian.  De aici strada urcă puțin, până în zona  Liceului Henri Coandă și a Colegiului  Tehnic Ion Mincu, după care se îndreaptă spre zona caselor  construite pentru muncitorii de la Electroputere prin anii ’50,  numită atunci strada Humulești.

Mențiune.

Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.

No Comments »