„Memoria” documentelor sau Despre Cercurile științifice studențești sau Despre Importanța Școlii
Sunt evenimente care mi s-au întipărit bine în memorie.
Totuși, fără să-mi dau seama, cu trecerea timpului detaliile s-au estompat, amănuntele s-au șters.
În ultimul timp, am fost obligat să mut, dintr-un loc într-altul, mai multe documente, personale sau legate de activitatea profesională. Așa se face că am regăsit „colecția” cu Programele manifestărilor științifice ( Seminarii, Colocvii, Congrese) la care am participat de-a lungul timpului.
1967- documente de acum 55 de ani
Țin minte prima Sesiune a Cercurilor Științifice Studențești la care am participat. Eram student în anul II. Am povestit de multe ori despre cercetarea sociologică efectuată atunci, în 1967, la care am elaborat lucrarea „Timpul liber al studentului”. Am răsfoit Programul și am regăsit multe detalii.
Comunicările au început vineri 19 mai, orele 16,45 și au continuat sâmbătă 20 mai, de la ora 8,00 la ora 14,00. Cuvântul de deschidere a fost rostit de prof.dr.ing. Aron Popa, Rectorul de la vremea aceea, și de Marin Ioțovici, student, Președintele Consiliului Uniunii Asociației Studenților Colegii mei de an, Panek Elisabeta și Fabry Arpad, au participat cu lucrarea „Asupra unor ecuații integrale duale” la cercul „Matematică, Fizică, Chimie”. Cei doi s-au căsătorit în anul V, pentru a putea fi repartizați împreună. Acum, pensionari, locuiesc în Baia Borșa. Din casa lor se vede muntele Pietrosu.
La Secția de Științe sociale, condusă de conf.Aurel Pop, lector Nicolae Toderici și lector Septimiu Krausz. s-au pezentat trei lucrări. Una dintre ele, „Republica Socialistă România în circuitul mondial”, a fost elaborată de colegii mei de an Cristian Sabău și Blaj David.
Eu am făcut parte dintr-o echipă formată din Dumitru Albulescu și Ion Stamatoiu, cu un an mai mari decât mine. Eu eram în anul II, iar ei erau în anul III. Așa cum am menționat, sub coordonarea lectorului Septimiu Krausz, am învățat să elaborăm un chestionar, să prelucrăm datele și să le includem într-un articol. Am învățat să prezint, oral, o lucrare științifică. Păstrez legătura cu profesorul Septimiu Krausz care, de curând, mi-a trimis cartea „Amintiri și posibile memorii”, publicată, în 2022, la Editura FOCUS din Petroșani. În capitolul „Succese în cercetarea studențească și complicațiile ivite” , pagina 84, este menționată și lucrarea noastră, „Timpul liber al studentului”.
Profesorul Septimiu Krausz a scris următoarea dedicație: „ Domnului prof.univ.dr. Gheorghe Manolea, cu alese sentimente de considerație și afecțiune” Martie 2022.
1968- documente de acum 54 de ani
Sesiunea Cercurilor Științifice Studențești s-a desfășurat în zilele de 11-12 mai 1968. Lucrările au început vineri, 11 mai, după amiaza, la 16,30.
Eram în anul III. Intrasem bine în specialitate așa că numărul colegilor de an care au participat la Cercurile științifice a fost mai mare.
Colegul nostru, Hirian Vasile, a participat la Cercul de Mecanică și a elaborat, sub conducerea șef lucr.ing. Vasile Zamfir, lucrarea „Determinarea experimentală a presiunii din pelicula de lubrifiant la un lagăr cu alunecare”. În cartea „Reconstituiri și conexiuni semicentenare”, publicată de Editura AGIR în 2020, am scris mai multe despre Vasile Hirean. Era (este și acum) mai mare decât mine cu zece ani, și avea multă experiență practică, dobândită la Uzina Mecanică Sadu unde a lucrat înainte de înscrierea la facultate. A fost unul dintre colegii care au contribuit la crearea unei atmosfere de emulație, de implicare. În cartea menționată mai sus am scris și despre profesorul Vasile Zamfir.
Cosma Nicolae, coleg și prieten, cu care am făcut multe excursii pe munte, inclusiv în Munții Apuseni, stabilit acum la Baia Mare, a prezentat lucrarea „Determinarea experimentală a forței din șurub la strângerea piuliței”. Deși păstrez legătura cu Niculiță Cosma, deși vorbim sistematic la telefon, uitasem că a fost unul dintre cei 50 de colegi de an care a participat la Cercurile științifice studențești.
Titlurile celor două lucrări, coordonate de șef lucr. Ing.Vasile Zamfir, demonstrează modul în care am fost educați, formați, îndrumați spre partea experimentală a activității inginerești.
La Cercul de Electromecanică minieră, specialitatea noastră, cinci lucrări din douăzeci au fost elaborate de colegii mei din anul III.
1.Teoria informației și posibilități de aplicare în automatizări în industria minieră, prezentată de Rodica Ardeleanu. Cercetarea a fost coordonată de conf. dr.ing. Dan Milcoveanu, născut la Slatina, școlit, mai târziu, la Universitatea din Strasbourg. Pentru noi a fost un model de profesor, elegant, distins, elevat. Mie mi-a dat să citesc ( nu m-a trimis la bibliotecă- mi-a dat cartea din biblioteca domniei sale), atunci în anul III, o carte despre viața lui Einstein. A fost un îndemn să citesc biografiile oamenilor de știință.
2.Tiratronul. Metode de comandă a fost elaborată de Ferencz Koronka sub coordonarea conf.dr.ing. Aurel Manea.
3.Examinarea unor scheme pentru determinarea ordinei de succesiune a fazelor sistemului trifazat a fost elaborată de Cornel Puiu și Mircea Herban. Mai târziu, amândoi, fiecare pe drumul lui, la Cluj-Napoca sau la Deva, au avut o activitate de cercetare remarcabilă.
4.Metode industriale pentru determinarea rigidității dielectrice a materialelor electroizolante i-a unit, o dată în plus, pe Arpad Fabry și Elisabeta Panek.
5.Determinarea frecvențelor cu ajutorul oscilografului catodic, elaborată împreună cu colegul și prietenul Ioan Căprar, a fost, pentru mine, primul exercițiu de identificare a unei metode și a unui instrument mult utilizate în cercetarea științifică.
Toate aceste lucrări au fost coordonate de conf.dr.ing. Aurel Manea, un cercetător cu vocație și un pedadgog special.
La Cercul de Fizică s-au înscris alți doi colegi de an, Blaj David și Marcu Burtea, care au prezentat lucrarea Contribuții la studiul materialelor ternare de tipul A II, B IV, C2 V.
1970 – documente locale de acum 52 de ani
În 1970 eram student în anul V, cu Proiectele de Diplomă aproape finalizate, așa că participarea la Sesiunea Cercurilor Științifice Studențești a fost un bun exercițiu pentru susținerea lor oficială în Comisia de acordare a titlului de inginer. Studiind Programul celei de a XV-a Sesiuni a Cercurilor Științifice Studențești ( dar și cele menționate anterior) am constatat că la deschiderea lucrărilor din data de vineri, 8 mai 1970, ora 10, au vorbit două persoane: Rectorul Aron Popa și Emil Marica, Președintele Asociației Studenților, devenit mai târziu profesor Universitar. Se poate trage concluzia că Asociația Studenților era puternic implicată în activitatea cercurilor științifice studențești.
La secția Electrotehnică minieră au fost incluse 20 de lucrări, dintre care 11 au fost elaborate de studenții din anul V, adică de colegii mei. În anul I am fost admiși 50, iar la susținerea Proiectului de Diplomă am putut să ne prezentăm circa 30.
1.Conceperea și realizarea unor traductoare cu siguranță intrinsecă pentru controlul funcționării mașinilor miniere, Ioan Căprar- anul V Electromecanică, coordonatori aș.ing. Mihai Păsculescu, as. ing. Nicolae Rusu.
2.Studiul posibilității realizării comenzii optime a unor instalații miniere, Marcu Burtea- anul V Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Siegfried Krüger. Burtea Marcu a lucrat în Bazinul minier Motru ocupând, din februarie 1991 postul de Director General al Sucursalei Motru, Regia Autonomă a Lignitului Oltenia. În 1998 a obținut titlul de doctor inginer. În perioada 1996- 2000 a fost Senator. În 2012, într-un interviu, declara :„…În clipa aia am înțeles că s-a terminat cu economia românească. Nu mi-am închipuit să ajung să spun cuiva cât de revoltat poți să fii atunci când numirile pe posturi importante în diverse domenii de activitate se fac pe alte criterii decât cele ale competenței”
3.Calculator electronic specializat pentru determinarea caracteristicilor fizico-mecanice ale rocilor, Cornel Puiu, anul V Electromecanică, coordonatori prof.dr.ing. Profir Degeratu, aș.ing. Emil Pop. Trebuie spus că Puiu Cornel a fost repartizat la Cariera Aghireș, unde fuseseră montate câteva benzi transportoare automatizate pentru transportul pietrișului extras din această exploatare. Sintagma „ a fost repartizat” nu este cea mai potrivită pentru că, de fapt, atunci, în 1970, conducerea Carierei Aghireș a venit la Petroșani și a discutat cu conducerea Facultății despre angajarea unui absolvent cu experiență, cu inițiativă, bun organizator, bun la carte. Toate aceste cerințe ( cu siguranță au mai fost și altele) erau îndeplinite de colegul nostru Puiu Cornel. După câțiva ani a ajuns Șeful Centrului de Calcul din Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere Cluj-Napoca. L-am vizitat de mai multe ori la Cluj-Napoca. Inclusiv acasă. Pot afirma că, pentru el, Proiectul de Diplomă a însemnat deschiderea unui drum profesional în care a excelat.
4.Criterii de analiză a schemelor electrice de distribuție a energiei electrice în mine grizutoase, Vasile Hirean, anul V Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Gheorghe Stepanescu.
5.Considerații aspra protecției împotriva electrocutării în rețelele electrice prin utilizarea releelor de scurgere selective, Dezideriu Koracsony, anul V Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Gheorghe Stepanescu. Îmi amintesc că, la Proiectul de diplomă, a avut cea mai frumoasă realizare practică. Frumoasă și Funcțională.
6.Posibilități de utilizare a frânării electrice la unele din instalațiile de extracție din Valea Jiului, Nicolae Cosma, anul V Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Anghel Stoichițoiu. Trebuie spus că Nicolae Cosma a lucrat mulți la Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere din Baia Mare, iar în perioada 1992-2001 a ocupat funcția de Director General.
7.Comanda optimală a excavatoarelor cu roată port-cupe, Constantin Trif, anul V Electromecanică, Coroescu Tiberiu anul IV Electromecanică, coordonatori șef lucr.ing. Anghel Stoichițoiu, as.ing. Ion Miriță. Se obișnuia ca, la Cercurile științifice studențești, să se formeze echipe cu studenți din ani diferiți astfel încât cercetarea să poată fi derulată mai mulți ani consecutivi.
8.Sistem automat de comandă adaptivă a combinelor miniere, Gheorghe Manolea, anul V Electromecanică, coordonatori prof.dr.ing. Profir Degeratu, as.ing. Emil Pop.
9. Simulator automat Monte-Carlo pentru prelucrarea statistică a informației, Arpad Fabry, anul V Electromecanică, coordonatori prof.dr.ing. Profir Degeratu, as.ing. Emil Pop. Lucrarea urmărea o aplicație foarte concretă, estimarea consumului de energie pentru o unitate de producție. În zilele noastre este o aplicație obișnuită. Cititorul pentru contorul de energie electrică ne vizitează o dată la trei luni, dar factura este emisă pentru fiecare lună care urmează, estimând-se, statistic, consumul. Fabry Arpad a lucrat, o viață, la EM Borșa și s-a ocupat de sectorul … energetic.
10.Sistem electronic de modelare analogică a aerajului minier, Mircea Herban, student anul V, coordonatori prof.dr.ing. Profir Degeratu, as.ing. Emil Pop. Herban Mircea a fost repartizat la Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere din Baia Mare, apoi a venit la Institutul din Deva. În perioada 1999-2008 a fost Directorul General și Președintele Consiliului de Administrație al Institutului din Deva.
11.Considerații privind acționarea instalațiilor de extracție de la puțurile oarbe cu un singur motor asincron, Aurel Chirca, anul IV Electromecanică, Corina Schelker, anul V Electromecanică, Gheorghe Urîtu, anul IV Electromecanică, coordonator șef lucr.ing. Anghel Stoichițoiu. Corina Schelker a fost colgă cu noi.
1970- documente naționale de acum 52 de ani
Se obișnuia ca lucrările premiate ( poate selectate și după alte criterii) la Sesiunile locale să fie înscrise la Seminariile Naționale.
Se obișnuia ca fiecare lucrare să aibă doi autori: primul autor era, de regulă, studentul din anul V ( care între timp obținuse diploma de inginer), iar al doilea autor era un student din anul IV care, se estima, va merge în anul următor cu lucrarea ( cu proiectul) lui.
Se obișnuia ca grupul să fie însoțit de cel puțin un cadru didactic care se implica în pregătirea susținerii lucrărilor în secțiuni, inclusiv participarea cu întrebări .
În 1970, faza națională s-a organizat la Timișoara în perioada 20-22 noiembrie. În 1969 faza națională s-a organizat la București, iar eu l-am însoțit pe studentul ( absolventul) Teodor Mircea.
Ședința festivă de deschidere s-a ținut vineri, 20 noiembrie, 1970, ora 13,00. A vorbit Rectorul Institutului Politehnic din Timișoara, prof. ing. Constantin Avram, membru corespondent al Academiei și ing. Ioan Boldea Președintele Asociației Studenților din Institutul Politehnic din Timișoara. Menționez că, acum, Ioan Boldea este membru titular al Academiei Române. Altfel spus, la conducerea Asociației Studenților erau oameni de o valoare specială.
Noi, promoția 1970 de la Petroșani, am participat cu lucrări la toate cele trei subsecțiuni ale Seminarului: Subsecțiunea I „Mașini electrice, Utilizări și Elctroenergetică”, Subsecțiunea II „Calculatoare și Electronică”, Subsecțiunea III „Automatică”.
Cred că este bine să menționez personalitățile care au jurizat lucrările prezentate atunci, nume care, în timp, au devenit celebre.
Subsecțiunea I
Prof.dr. docent ing. Nicolae Boțan, Institutul Politehnic din Iași
Prof.dr.ing.Toma Dordea, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara
Prof.dr.ing. Gleb Drăgan, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București
Prof.dr.ing.Carol Saal, Institutul Politehnic din Brașov
Conf.ing.Ioan Filipiuc, Institutul Politehnic din Iași
Ing.Gheorghe Constantin, inginer șef adjunct la Întreprinderea Electromotor Timișoara.
Stud. Gheorghe Hauler, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara.
Subsecțiunea II
Prof.ing.Alexandru Rogojan, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara
Prof.dr.docent ing. Gheorghe Cartianu, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București
Prof.dr.ing.Edmond Nicolau, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București
Conf.dr.ing.Mircea Petrescu,Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București
Conf.dr.ing.Tiberiu Mureșan, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara
Ing. Ioan Mihăiescu, director tehnic, Centrul de Calcul teritorial din Timișoara
Stud.Vasile Sfederean, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara
Secțiunea III
Prof.dr.ing. Sergiu Călin, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București
Prof.dr.docent Constantin Belea, Universitatea din Craiova
Prof.dr.ing. Nicolae Marinescu, Institutul Politehnic „Gh.Gheorghiu-Dej” din București
Conf.dr.ing.Marius Hăngănuț, Institutul Politehnic din Cluj
Conf.dr.ing.Nicolae Budișan, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara
Ing.Dumitru Bălan, Șef serviciu, Întreprinderea de Rețele din Timișoara
Stud Florin Stănescu, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara
Peste ani am vorbit la telefon și am scris despre profesorul Nicolae Budișan.
Iată și lucrările prezentate de colegii mei.
Secțiunea I-a
1.Conceperea și realizarea nor traductoare cu siguranță intrinsecă pentru controlul parametrilor instalațiilor miniere, Ioan Căprar, anul V, Iosif Popa, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonatori aș.ing.Mihai Păsculescu, aș.ing.Nicolae Rusu
2.Simulator automat Monte Carlo pentru prelucrarea statistică a informației, Arpad Fabry, anul V, Doru Tămaș, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonatori prof.dr.ing.Profir Degeratu, aș.ing.Emil Pop.
3.Considerațiuni tehnico-e asupra schemelor eleconomice asupra schemelor electrice de distribție a energiei electrice în abatajele mecanizate din exploatările miniere grizutoase, Vasile Hirian, anul V, Gheorghe Urîtu, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonator șef lucr.ing. Gheorghe Stepanescu
Secțiunea a II-a
4.Sistem electronic de modelare analogică a aerajului minier, Mircea Herban, anul V, Gheorghe Țvein, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonatori prof.dr.ing.Profir Degeratu, aș.ing.Emil Pop.
Secțiunea a III-a
5.Studiul posibilității realizării comenzii optime a unor instalații de extracție miniere, Marcu Burtea, anul V, Tiberiu Coroescu, anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonator Siegrfied Krüger
6.Sistem automat de comandă adaptivă a combinelor miniere, Gheorghe Manolea, student anul V, Mihai Cristea, student anul IV, Facultatea de electromecanică minieră din Petroșani, coordonatori prof.dr.ing.Profir Degeratu, aș.ing.Emil Pop.
Îmi amintesc bine de discuțiile purtate cu profesorul Constantin Belea ( pe care nu-l cunoșteam atunci) și comentariile profesorului Sergiu Călin. Atunci nu știam că cei doi aveau pregătită o carte, „Sisteme optimale și adaptive”, care a fost publicată la Editura Tehnică din București în 1971, adică la câteva luni după Seminarul Național al Cercurilor Științifice Studențești. Poate așa se explică faptul că am obținut Premiul III, deși au fost prezentate 21 de lucrări, inclusiv din centrele universitare din care proveneau membrii din juriu. Unele au fost conduse chiar de membri din juriu.
Pentru elaborarea Proiectului de diplomă m-am documentat, în bună parte, din reviste deoarece subiectul „comanda adaptivă” era încă la început. Nu ajunsese în cărți. Desigur a contat și acest aspect dar, cu siguranță, discuțiile purtate cu membrii jurului au cântărit greu.
Și dacă discutăm de „memoria documentelor”, abia acum, după ce am analizat mai atent Programul Seminarului de la Timișoara, știind mult mai multe despre profesorii din juriu, mi-am dat seama că, atunci, în 1970, am elaborat o lucrare valoroasă.
Cu siguranță, exigentul și mereu nemulțumitul profesor Profir Degeratu, și-a dat seama de valoarea lucrării și mi-a propus să o continui la doctorat. Totuși, pentru cercetarea doctorală am ales o altă temă, legată de activitatea mea de cercetător la SCSM=CCSM=INSEMEX Petroșani. E bine ca o cercetare doctorală să fie legată și de preocupările curente ale doctorandului.
În urmă cu cincizeci de ani pregătirea pentru activitatea de cercetare se făcea în cadrul Cercurilor Științifice Studențești. Aceste cercuri erau o Școală. Acum, perfecționarea prin doctorat se face în cadrul Școlilor doctorale, care au o structură specifică.
Pentru mine Școala a fost importantă.