Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Strada Eliza Opran

Familia Opran a marcat viața economică, socială și culturală  a Olteniei timp de două secole,  începând din vremea lui Tudor Vladimirescu până în zilele noastre.

Primul din neam a fost Grigore Opran, boier  din Botoșești Paia, comună situată la 50 km de Craiova, pe direcția NV, la granița cu județul Mehedinți. Fiul acestuia, Gheorghe Opran, a fost prietenul de suflet al lui Tudor Vladimirescu, dar și unul dintre cei care l-au susținut cu sume importante de bani. Gheorghe Opran, născut în anul 1780, a sporit averea primită de la tatăl său, având moșii atât în județul Mehedinți cât și în județul Dolj, la Botoșești Paia și Ișalnița. Și-a sporit averea făcând comerț cu produse agricole dar și din activități bancare. Ca negustor de grâne a înființat filiale comerciale în Țara Românească dar și în țările vecine. Averea sa i-a permis să ocupe diferite funcții administrative.  A fost pitar și se ocupa cu aprovizionarea cu pâine a curții domnești și a oștirii.  A fost clucer și se ocupa de magaziile și depozitele domnești.Ca serdar a comandat corpurile de oaste care luptau călare pe cai.

Gheorghe Opran a avut doi băieți :  Nicolae Opran și Petru sau Pera Opran.

Pera Opran s-a născut la Orșova în 1815, a urmat Facultatea de Drept de la Pesta devenind magistrat, fiind și procuror la Tribunalul din Craiova până la Revoluția de la 1848. După terminarea facultății a întreprins  cercetări în Italia privind trecutul latin al românilor. Este posibil  ca migrarea multor agricultori  italieni, din anii 1850, spre moșiile din Oltenia să fie legată de realațiile lui Pera Opran cu oamenii din regiunea de nord a Italiei, Friuli.

Ca absolvent al unei facultăți de drept și moșier, a scris, în cunoștință de cauză mai multe lucrări pe această temă cum ar fi  ” Chestiunea proprietății de moșii în Principatul România” publicată la Paris în 1858. Nu poate fi trecută cu vederea lucrarea ” Chestiunea navigației pe Jiu…”  publicată în 1871 care demonstrează spiritul vizionar al magistratului Pera Opran. S-a implicat și în politică fiind deputat și senator de Dolj din partea Partidului Liberal. Cultura generală și pregătirea enciclopedică l-au determinat să preia, în perioada 1853-1855 ,  conducerea  Teatrului din Craiova. A rămas în istorie prin apelul ” Chibzuire de zidire a unui teatru în orașul Craiova” prin care i-a chemat pe boierii olteni să doneze bani și materiale folosite pentru  construirea primului teatru din Craiova. Pereții erau construiți din scânduri de lemn, spațiul dintre cele două straturi fiind umplut cu pământ. Portretul lui Pera Opran a fost pictat de Constantin Lecca, ceea ce demonstrează poziția socială a acestuia. S-a stins din viață la 23 iunie 1885 în conacul său din comuna Ișalnița.

Eliza Opran, cea al cărui nume este purtat de strada evocată azi,  a fost fiica lui Pera Opran.   S-a născut în 1849 și a primit o educație aleasă,  pe măsura  preocupărilor culturale din famila sa  dar și a averii considerabile pe care a agonisit-o  tatăl său, Pera Opran. Spirit filantropic, a făcut donații pentru spitalele deschise în timpul Războiului de Independență de la 1877 dar și pentru oamenii nevoiași care lucrau pe moșiille familiei Opran. Multe dintre aceste donații au fost făcute pentru locuitorii din Ișalnița unde Eliza Opran, ”înstrăinată de lume”  își petrecea o bună parte din vreme .

A avut și preocupări literare, scriind sub pseudonimul Alba Monte.  Într-una din casele sale a funcționat, la începutul secolului XX, școala din Ișalnița. Acesta este unul dintre motivele pentru care școala actuală din Ișalnița poartă numele ” Eliza Opran” , iar în 7 septembrie 2014, cu ocazia Zilei Comunei, s-a dezvelit un monument  închinat lui Pera Opran și Elizei Opran.

Strada Eliza Opran este situată la marginea Craiovei. Începe din strada Brestei , pe partea stângă venind  spre  oraș, ajunge până zona ultimului ochi de apă  din salba de lacuri  Craiovița unde cotește spre stânga și ajunge în Calea Severinului, trecând pe lângă de Regia Autonomă de Transport Craiova.

O vizită pe această stradă este o adevărată aventură în istoria civilizației : de la asfalt și trotoare , la ulițe  cu gropi pline cu apa de la ultimele ploi, de la case cu termopane la cele din chirpici cu uși părelnice și fără tradiționalul gard. O stradă a indiferenței omenești și o dovadă a  neputinței administrației locale, a Primăriei.