28 Nov
21.11.2015 Strada doctor Nicolae Ionescu Sisesti
Posted in Strazile Craiovei si numele lor on 28.11.15
Strada doctor Nicolae Ionescu Sisesti
Ionescu este un nume obișnuit în România.Multe personalități au adăugat la numele de familie și un toponim, de regulă numele localității în care s-au născut, pentru a se diferenția, pentru a se deosebi de alte persoane cu același nume. Șișești este o Comună importantă din județul Mehediniți. Un craiovean poate ajunge la Șișești dacă merge cu mașina până la Strehaia, virează la dreapta spre Motru apoi, din Broșteni spre stânga.
Istoria Șișeștiului începe de la daci și este legată de olărit și de oameni.Acolo, în costa dealului Bora, Dumnezeu a pus un altfel de pământ din care oamenii locului fac și acum oale și ulciore.Ceramica de Șișești este vestită în toată lumea pentru brâul ocru-gălbui care șerpuiește împrejurul oalei.Dumnezeu, în bunătatea lui, le-a dăruit oamenilor născuți pe aceste meleaguri hărnicie, iar unora dintre ei ascuțime de minte.
În urmă cu aproape 150 de ani, preotul Constantin Ionescu și-a întemeiat aici o familie. Preoteasa i-a dăruit 11 copii, dar au rămas în viață doar 8 , patru băieți și patru fete,de educația lor, adică de cei șapte ani de acasă, ocupându-se, cu dragoste, mama lor. Tot atunci s-a nimerit să fie în sat și un pedadog destoinic, învăţătorul Trandafirescu care aduna toţii copii satului într-o singură încăpere şi le preda, pe rând, lecţiile de la clasa I-a până la clasa V-a. Copii preotului Ionescu erau mereu în frunte.Cel mai mare, Gheorghe, s-a născut la data de 16 octombrie 1885,iar al doilea,Nicolae,s-a născut la data de 11 februarie 1888.
Gheorghe a devenit, mai tîrziu, cea mai însemnată personalitate a agronomiei românești. De numele său se leagă înființarea Școlii Superioare de Agricultură de la Herăstrău, care va deveni Academia de Științe Agricole și Medicină Veterinară de azi.În urmă cu aproape 100 de de ani Gheorghe Ionescu-Șișești a făcut o afirmație valabilă și azi : “Când va încolţi în mintea organelor administrative că îmbunătăţirea producţiei agricole este o problemă fundamentală a satului nostru românesc, atunci greutăţile vor fi pe jumătate biruite.”
Atât pentru azi.
Mâine,duminică, de la ora 16,15 voi continua povestirea despre numele străzii doctor Nicolae Ionescu-Șișești.
Bună ziua, stimați ascultători!
Strada doctor Nicolae Ionescu Șișești, situată în cartierul 1 Mai, începe din zona fostei Întrepinderi Poligrafice Oltenia sud,demolată în bună parte, a Complexului comercial Pelendava și Bisericii ”Sfinții Martiri Brâncoveni” ridicată în ultimii ani. În această zonă de început este un amestec de blocuri , clădiri cu destinație medicală și comercială care te amețesc.Apoi,de o parte și de alta se înșiră blocuri de locuințe , botezate cu litera I, urmată de un număr de la 46 la 98, aranjate într-o ordine care ține mai mult de teoria hazardului decât de o logică urbanistică. Strada, paralelă cu Bulevardul Nicolae Romanescu ,continuă până la intersecția cu strada Popoveni de unde se vede cupola și clădirea noului Centru Multifuncțional din cartierul Romanescu.A mai rămas, pe stânga, o clădire solidă care a adăpostit cândva un detașament de cavalerie al Armatei române.Pe dreapta clădirea Școlii Gimnaziale nr.36 ”Gheorghe Bibescu”, inaugurată în data de 2 octombrie 1992, având acum câteva sute de elevi și copii de grădiniță, vrea, parcă să contrasteze cu școala din comuna mehedințeană în care a învățat cel al cărui nume este purtat de strada doctor Nicolae Ionescu-Șișești.
Nicolae, spre deosebire de fratele său agronom, a urmat calea medicinei, a neurologiei.A început studiile universitare la București și le-a terminat la Paris.A lucrat la renumita clinică de neurologie a Spitalului Salpêtrière din Paris apoi, în 1932 s-a reîntors la București fiind unul dintre colaboratorii apropiați ai renumitului neurolog român Gheorghe Marinescu.A rămas în memoria studenților săi prin prelegerile susținute cu har oratoric.A fost, multă vreme, directorul Clinicii de Neurologie din Spitalul Colentina, București.Pentru contribuțiile sale științifice a fost ales , în 1939, membru corespondent al Academiei Române. S-a stins din viață în anul 1954 în urma unei infecții contractate în laborator.
Strada doctor Nicolae Ionescu-Șișești amintește de vestita ceramică de Șișești dar și de importanța educației primită în familie și la școală de copii preotului Ionescu din Șișești. Doi dintre ei, Gheorghe și Nicoale, ajungând, din coasta dealului Borza, din care se plămădesc și azi olale și ulcioare, până la strălucirea științifică a Academiei Române.