Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Alexandru Proca – românul cu cele mai substanţiale contribuţii în  fizica  teoretică       

“Istoria ne arată că viaţa este un episod între două veşnicii ale morţii şi în acest episod  gîndirea conştientă durează doar o clipă. Gândirea este doar o explozie de lumină în mijlocul unei nopţi lungi. Dar această explozie este totul”. Aşa a definit celebrul  Henri Poincaré gândirea omenească.Unul dintre gânditorii omenirii a fost şi  fizicianul  Alexandru Proca, românul cu cele mai substanţiale contribuţii la dezvoltarea fizicii teoretice în secolul XX.

Incursiune biografică

Alexandru Proca s-a născut în data de 16 octombrie  1897 la Bucureşti, într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind inginer constructor, unul dintre constructorii Gării de Sud din Ploieşti. A urmat Liceul Gheorghe Lazăr  pe care l-a absolvit în anul 1915.Deşi a urmat secţia reală , la absolvire vorbea  fluent franceza, engleza şi germana. S-a înscris  în acelaşi an la Facultatea de Ştiinţe, secţia matematică, dar datorită începerii războiului a urmat numai anul I. În anul 1917 este mobilizat , urmează  Şcoala de ofiţeri de rezervă de la Iaşi după care este trimis pe front ca sublocotenent de geniu, unde luptă până în iunie 1918 când este lăsat la vatră. Reia cursurile ca student  la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, iar la transformarea  acesteia în Şcoala Politehnică se înscrie la secţia de Electromecanică.Ca student s-a remarcat prin inteligenţa sa sclipitoare, prin intuiţia şi vederea de ansamblu asupra fenomenelor tehnice.Istoria spune că în 1920 a făcut o vizită  de 2 luni la fabrica de locomotive Baldwin  din Philadelphia, SUA, iar prin raportul întocmit la întoarcere a convins  guvernul României se cumpere câteva maşini electrice.

A fost atras de partea teoretică, de matematică încă  din perioada liceului, fapt demonstrat prin activitatea desfăşurată în calitate de corespondent  la Gazeta Matematică.Ca student, colaborează cu profesorii Tudor Tănăsescu şi E.Abason pentru  realizarea  la Buletinului de matematică şi fizică pură şi aplicată, editat la Şcoala Politehnică din Bucureşti.Tot atunci ţine câteva  conferinţe asupra teoriei relativităţii , recent făcută cunoscută lumii ştiinţifice de către Einstein.

Activitatea de inginer                                                         

Şi-a început activitatea de inginer în 1922  la Societatea Electrică din Câmpina, unde a funcţionat numai un an dar a reuşit să iniţieze introducerea echipamentelor electrice pentru  utilajele petroliere şi miniere. Rezultatele obţinute au fost prezentate în lucrarea „ Întrebuinţarea electricităţii în industria petrolului” apărută  în 1924 atât în limba română cât şi în limba franceză. În paralel a început şi activitatea didactică în calitate de asistent la catedra de Electricitate şi electrotehnică, condusă de profesorul Nicolae Vasilescu-Karpen, născut în Craiova şi inventatorul celebrelor pile  electrice care, miraculos, funcţionează şi azi la Muzeul Tehnicii din Bucureşti.

Alături de marii fizicieni ai lumii.                                                             

Atracţia către studiul teoretic al fenomenelor fizice este puternică şi , în 1925,  este trimis la Universitatea din Sorbona, Facultatea de ştiinţe. Deşi a trebuit să urmeze  integral cursurile facultăţii, le-a absolvit până în 1928, adică în mai puţin de trei ani, cu note peste 17,50,nota maximă  fiind 20.           După  susţinerea lucrării de licenţă este angajat la „Institutul  Radiului” condus de celebra   Marie Curie.  Era celebră pentru că în 1903  a primit Premiul Nobel  pentru fizică, iar din 1906  a devenit  prima femeie- profesor la Universitatea  din Sorbona. Iată  ce spunea  Marie Curie despre Alexandru Proca: „De fiecare dată când am o problemă ştiinţifică dificilă, care necesită multă răbdare, competenţă, abilitate experimentală şi meticulozitate, mă adresez domnului Proca. Iar el, de fiecare dată, răspunde cu soluţii care îmi convin, mă satisfac, şi totdeauna furnizează rezultate precise. Voi românii puteţi fi mândri de-a avea un cercetător ştiinţific de valoarea domnului Proca”.

În acea perioadă a fost înfiinţat Institutul de Matematică “Henri Poincaré” destinat promovării fizicii teoretice în Franţa. Alexandru Proca  este încurajat de Marie Curie să se angajeze la acest institut. Aici pregăteşte teza de doctorat  care îmbina cercetări din două domenii de vârf ale  fizicii:teoria relativităţii, elaborată de Enstein  şi teoria electronului elaborată de Dirac. Întâmplător sau nu, Henri Poincaré, şi-a început activitatea de inginer  în industria extractivă ,la o mină din localitatea franceză Vesoul,iar apoi s-a dedicat teoriei, s-a dedicat matematicii.Întîmplător sau nu, Alexandru Proca, urmează aproape acelaşi drum profesional  ca şi Henri  Poincaré.În 1929 Albert Einstein a  ţinut o conferinţă la Institutul  Henri Poincaré, iar printre puţinii invitaţi la discuţiile cu Einstein s-a numărat şi Alexandru Proca. Destinul a vrut să-l cunoască personal, la Paris,  pe autorul teoriei relativităţii despre care el, Proca, student la Şcoala  Politehnică din Bucureşti ţinuse deja  câteva conferinţe  în România.În 1933 obţine titlul de doctor în fizică, demonstrând în teza sa existenţa unor particule subatomice ,cu sarcină pozitivă sau negativă, cu o viaţă foarte scurtă  şi cu o masă de aproximativ 200 de ori mai mare ca a unui electron, particule  numite mezoni. După obţinerea artificială a acestora  în acceleratoare de particule, Alexandru Proca devine o autoritate în studiul mezonilor.Deşi la vremea aceea nu se obişnuia în Franţa  ca tinerii cercetători să fie trimişi la stagii în străinătate, Ministerul Afacerilor Externe îi finanţează un stagiu de un an la Berlin unde lucrează cu  celebrul fizician Schrödinger. Lucrează apoi la Copenhaga cu Niels Bohr.Altfel spus, valoarea sa l-a dus în sfera celor mai mari fizicieni ai lumii  de la vremea aceea.Prin cercetările sale teoretice stabileşte o legătură între teoria electromagnetică şi cea cuantică a fotonului. Generalizând ecuaţiile lui Maxwell în vid elaborează în perioada 1936- 1940  ecuaţiile relativiste ale câmpului vectorial bozonic, care i-au adus consacrarea definitivă  şi sunt cunoscute în lumea ştiinţifică sub numele de „Ecuaţiile Proca”.

Profesor de fizică teoretică 

Şi-a dorit să predea ca profesor, dar tentativele sale de a obţine o catedră  s-au lovit de invidia mai marilor vremii care nu puteau accepta ca teoriile lor să fie infirmate de dovezile ştiinţifice ale lui Alexandru Proca. Abia în vara anului 1943 Proca va preda, în Portugalia, cursul  de fizică teoretică  la Universitatea din Porto.Deşi a demonstrat existenţa mezonilor înaintea japonezului Hideki Yukava, acesta a primit Premiul Nobel pentru fizică în 1949

Recunoaştere târzie

Deşi a primit  multe dovezi de recunoaştere a valorii sale, a fost afectat de nedreptăţile care i s-au făcut . Nu a putut să înţeleagă micimile şi răutăţile venite din partea confraţilor. A tăcut. A suferit. I-a scăzut însă entuziasmul. I-a scăzut rezistenţa fizică şi s-a îmbolnăvit. La începutul anului 1953 i s-a pus diagnosticul  de cancer la gât. A luptat în continuare. A luptat scriind. Ultimul articol este datat  18 octombrie 1955.Peste două luni, la 13 decembrie 1955 , boala l-a răpus. Avea 58 de ani. În 1990 a fost ales, post mortem, membru de onoare al  Academiei Române.