Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Constantin I. Budeanu  si….puterea deformanta.

Folosim adesea expresii de forma” Luna asta a fost frig şi am consumat mult curent electric” sau  “ Trebuie să plătesc curentul electric”. De fapt plătim energia electrică, adică puterea electrică consumată într-un interval de timp. Consumatorul casnic plăteşte  energia activă.Cosumatorii industriali plătesc şi energia reactivă, adică un supliment de energie utilizată pentru magnetizarea motoarelor electice.Omul, consumatorul nu vede nici puterea activă, nici puterea reactivă şi nici puterea deformantă, care apare în cazul unor consumatori neliniari, bazaţi,  de regulă, pe componente electronice.Deşi nu  sunt văzute, aceste puteri au fost intuite, au fost definite de către  fizicieni, de  către specialiştii în electrotehnică. Puterea deormantă a fost intuită, a fost definită  a fost  explicată, pentru întreaga lume, de un român: Constantin I. Budeanu.

Povestea vieţii.

Constantin  I.  Budeanu s-a născut la data de 16 februarie  1886 în oraşul Buzău, unde a urmat cursurile şcolii elementare şi ale Liceului „ Vasile Alecsandri”. Liceul l-a urmat la Galaţi şi, timp de şapte ani, a fost şef de promoţie. În 1903  este admis ca student la  Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti , iar după 5 ani, la 10 iulie 1908, obţine titlul de inginer constructor cu media generală 18,21. În urma unui concurs,  Academia Română îi oferă, în 1908, o bursă „Adamachi” pentru specializare în domeniul electrotehnicii, energeticii şi metrologiei.  În 1909  a absolvit Şcoala Superioară de Electricitate din Paris şi obţine diploma inginer  energetician. Istoria spune că Directorul Şcolii, Paul Janet, a fost atât de impresionat de pregătirea profesională a lui Constantin Budeanu încât, începând din 1909 şi până în 1940 i-a admis fără concurs pe toţi absolvenţii de învăţământ superior electrotehnic de la Bucureşti şi apoi de la Timişoara. După, absolvire, timp de un an ,a efectuat un stagiu de practică  la întreprinderi electrice din Paris, pe care l-a continuat  în Germania,  la Fabrica de Maşini Electrice  şi la una dintre  Centralele  electrice din Berlin.

În 1910  se reîntoarce în ţară şi îşi  începe activitatea de inginer la  atelierele CFR, unde  a funcţionat până în 1919, ajungând în scurt timp   şef al  Uzinei diesel-electrice de la Atelierele Griviţa . Din 1919, a lucrat timp de doi ani, până în 1921, la Societatea Tramvaielor din Bucureşti .Interesant de menţionat că se  mai păstrează legitimaţia-abonament  utilizată de Constantin  I.  Budeanu   pentru a călătorii cu tramvaiul. Legitimaţia cu nr. 2332  are fotografia  lui Constantin  I.Budeanu  şi următorul text  imprimat : „ am luat la cunoştinţă de condiţiunile de folosire a abonamentului din formularul  Cerere  de abonament  pe care l-am semnat” . Urmează semnătura  lui Constantin Budeanu  şi adresa scrisă de mână : str. Washington 32. Abonamentul , valabil pentru toate liniile , costa  960 lei.

. Apoi, timp de 10 ani , între 1921 şi 1931  a lucrat la Societatea „Electrica” , în calitate de Director tehnic. În acea perioadă a inventat reostatul cu lichid  pentru încercarea generatoarelor electrice.

Din 1931  până în 1948  a lucrat şi  la  „Creditul pentru întreprinderi electrice din România”.

Aşadar, timp de 38 de ani  a fost în contact direct cu problemele practice , cu problemele tehnice legate de  centrale electrice, de reţele electrice, de electrotehnică.

Practica împletită cu teoria.

A fost mereu atras  şi de  studiul teoretic ,astfel că  în anul 1916 devine asistent la cursul de electricitate şi electrotehnică al  Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele. Datorită calităţilor sale pedagogice  i s-au încredinţat şi  cursurile  de „Maşini electrice” şi „Tracţiune electrică”.

În 1920 este numit  conferenţiar suplinitor la cursul de măsuri electrice, tracţiune electrică, calculul, construcţia şi încercările maşinilor electrice ,iar în 1921 devine conferenţiar titular la Şcoala Politehnică  din Bucureşti care  fusese înfiinţată în 1920 prin transformarea  Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele şi  care va deveni mai apoi Institutul Politehnic din Bucureşti, respectiv Universitatea Politehnica Bucureşti. Prin toate aceste transformări  învăţământul superior din România a demonstrat că ştie să ţină pasul cu  schimbările din economie, din viaţa socială, din lumea academică mondială În 1926 Constantin Budeanu  avea 40 de ani şi o bogată experienţă practică  şi, de aceea,  este numit profesor la  cursurile  „ Electricitate şi măsurări electrice ”  şi „Bazele teoretice ale electrotehnicii”. Constantin I.Budeanu  a slujit această şcoală până la pensionarea sa în anul 1959.

Activitatea lui Constantin I. Budeanu  a fost o împletire între practică şi teorie, între teorie şi practică,  caracterizată de  dorinţa sa permanentă de a înţelege cât mai bine sensul fizic al fenomenelor pe care le întâlnea  într-o epocă în care studiul electrotehnicii de-abia se închega. Această valenţă   se regăseşte în tratatul “Puissances reactives et fictives” , publicat în 1927, în care a definit noţiunea de „putere deformantă” şi metodele de calcul ale acesteia. Trei ani mai târziu, în 1930, a definit noţiunea de „factor de putere” , celebrul cos φ , a definit noţiunea de „ putere reactivă”   şi a   denumit unitatea de măsură a acesteia – VAR  Volt Amper Reactiv . Ca o dovadă a importanţei acestor noţiuni  este faptul că ele au fost imediat adoptate de  Conferinţa Electrotehnică Internaţională întrunită la Stockholm. Ca o dovadă a valorii lor ştiinţifice este faptul că a fost, între 1932 şi  1935,  membru în Consiliul de Conducere al Societăţii  Electricienilor Francezi din Paris şi Preşedinte al  Comitetului Internaţional pentru Studiul   Fenomenelor Reactive şi Deformante. Importanţa acestor concepte este mai evidentă în zilele noastre când consumatorii neliniari de tip instalaţii de sudură, cuptoare electrice, convertoare statice  au o pondere importantă,  când consumatorul  casnic  este păgubit de consumatorul industrial  prin  deformarea regimului de funcţionare  al  reţelelor electrice.

În şedinţa Academiei Române din 1.10.1943 a prezentat o amplă lucrare ,intitulată  “Problema electrificării în România”, şi publicată în  Lucrările secţiei ştiinţifice, Seria IV, Tomul XIX. În 1957 a publicat la Editura Academiei  cartea „Sistemul general practic de unităţi”.

Merite recunoscute.

Pentru meritele sale remarcabile, a fost ales, în 1938,  membru corespondent al Academiei Române, iar apoi , în 1955,  membru plin  al Academiei Române  ca şi al unor academii şi societăţi străine, printre care şi Conférence Internationale des Grands Réseaux Electrique (CIGRE). În 1946 a primit din partea CIGRE „Medalia Recunoştinţei”. Constantin Budeanu şi Remus Răduleţ  sunt două nume incluse în „Sala savanţilor şi inventatorilor” , organizată de Comisia Electrotehnică Internaţională la Geneva, alături de  Maxwell, Faraday, Tesla, Edison.

Academia Română acordă anual  Premiul „ Constantin Budeanu”  celor mai valoroase lucrări ştiinţifice din domeniul electrotehnicii. În domeniul ştiinţelor tehnice  Academia Română  mai acordă  următoarele Premii:Premiul  Aurel Vlaicu , Premiul Anghel Saligny , Premiul Henri Coandă , Premiul  Traian Vuia- secţia de Ştiinţe tehnice ,Premiul ILIE MURGULESCU- secţia de Ştiinţe chimice, Premiul LUDOVIC  MRAZEC – secţia de Ştiinţe geonomice.

Alte contribuţii.

A avut un rol important şi în dezvoltarea  învăţământului superior electrotehnic,  în publicarea unor lucrări ştiinţifice şi tehnice de valoare prin  utilizarea  metodelor  matematice cele mai moderne, fără însă a pierde  din vedere sensul fizic al fenomenelor studiate. A inventat reostate cu lichid pentru încărcarea generatoarelor electrice în vederea efectuării unor încercări specifice.

A fost membru fondator al Buletinului Institutului Român de Energie, membru activ al

Societăţii Politehnice, al Societăţii Gazeta Matematică şi al AGIR.
Constantin I. Budeanu este primul inginer român care îşi înscrie numele atât în electrotehnică cât şi în teoria generală a ştiinţei, prin descoperiri de mare valoare. Cu colaboratorii săi “ era discret, lipsit de îngâmfare, nu făcea niciodată caz de pregătirea sa ştiinţifică şi îşi impunea punctul de vedere fără ostentaţie”

A murit în după amiaza zilei de  27 februarie 1959 la Bucureşti. Cu câteva minute mai înainte discutase la telefon cu un colaborator despre organizarea unei conferinţe ştiinţifice. Avea 73 de ani.