17 Sep
Eugen Bădărău, fondatorul şcolii româneşti de fizica plasmei
Posted in File din Istoria stiintei si tehnicii on 17.09.11
Străzile au nume generice (Victoriei, Revoluţiei), au nume de oraşe, au nume de ţări, de pomi. Cele mai multe poartă numele unor oameni. De cele mai multe ori considerăm că între numele unor străzi apropiate nu există nicio legătură. Spre exemplu, în Timişoara sunt două străzi care poartă numele Remus şi Zoe. Puţini ştiu că ele sunt legate de academicianul Remus Răduleţ şi de soţia acestuia, Zoe. În Bucureşti, două străzi perpendiculare poartă numele Eugen Bădărău şi Constantin Miculescu. Oare este vreo legătură între cele două nume?
Studiile în inginerie şi în fizică
Eugen Bădărău s-a născut la data de 19 septembrie 1887 în localitatea Folteşti- Ismail, judeţul Galaţi. A urmat şcoala primară în localitatea natală şi liceul la Ismail. A susţinut examenul de bacalaureat în 1905 .Se simţea atras de inginerie aşa că , în acelaşi an, a plecat la Graz, în Austria şi s-a înscris la Techniche Hochschule. A rămas aici până în 1907 şi a urmat cursurile de inginerie timp de doi ani. Una dintre disciplinele audiate în această perioadă, fizica, l-a atras în mod deosebit mai ales prin partea sa teoretică şi de aceea a decis să plece în Italia , la Pisa, unde fizica teoretică era bine cotată. Aşadar, în perioada 1907- 1911 a studiat la Pisa, iar în 1911 obţine licenţa în fizică. Continuă activitatea aici în calitate de doctorand , sub îndrumarea profesorului Angelo Battelli ocupându-se cu verificarea experimentală a formulei Clausius-Mossotti pentru aer şi pentru alte amestecuri de gaze comprimate până la 300 atmosfere. Fizicianul italian Ottaviano-Fabrizio Mossotti a apublicat o carte în 1850 în care a analizat constantele dielectrice a două medii diferite, iar formula matematică a fost propusă de fizicianul german Rudolf Clausius în 1879 dar cu referire la indicele de refracţie. În 1912 obţine titlul de doctor cu teza „Constanta dielectrică a gazelor şi a amestecurilor de gaze”. În următorii doi ani , 1912-1914 a lucrat ca asistent la Universitatea din Pisa, în cadrul Institutului de Fizică experimentală. A continuat cercetările începute în cadrul tezei de doctorat studiind gazele comprimate până la 350 atmosfere.
Inventator al unui tip de inteferometru
Identifică o noi direcţii de cercetare în domeniul opticii şi decide să plece în Rusia. Din 1914 a ocupat un post de asistent la Institutul de Fizică din Petrograd unde a lucrat sub coordonarea fizicianului rus Abram Fiodorovici Ioffe, de la Universitatea din Petrograd, devenit ulterior Leningrad. Acum, acest institut poartă numele profesorului Ioffe. Evenimentele istorice din 1917 îl prind în acest oraş, dar Eugen Bădăru îşi continuă activitatea de cercetare devenind , în 1917, şef de secţie la Institutul de optică. Şi-a axat cercetările asupra problemelor de optică studiind birefringenţa corpurilor izotrope în câmp magnetic. Pentru determinarea indicilor de refracţie ai gazelor a inventat un nou tip de interferometru pe care l-a prezentat , sub forma unei comunicări ştiinţifice, la primul Congres de Ştiinţă organizat la Petrograd în 1918. Pe baza rezultatelor cercetărilor efectuate obţine, în 1918 titlul de doctor docent şi este numit profesor la Institutul Fototehnic Superior unde lucrează timp de aproape trei ani, până în 1921.
Profesor la universităţile din România.
În 1921 este solicitat să vină la Universitatea din Cernăuţi . Menţionez că Universitatea din Cernăuţi a fost înfiinţată în 1875 şi a fost multă vreme renumită în Austro-Ungaria, iar oraşul Cernăuţi din Bucovina de nord, situat pe malul Prutului , aparţinea din nou României, după ce timp de 143 de ani, din 1775 până în 1918, aparţinuse Imperiului Habsburgic.. Eugen Bădărău funcţionează aici ca profesor agregat apoi ca profesor titular la Catedra de fizică teoretică şi experimentală. A condus laboratorul de fizică experimentală ,iar în perioada 1926-1928 chiar şi Facultatea de Ştiinţe, în calitate de Decan. În cadrul laboratorului de fizică experimentală a iniţiat o nouă direcţie de cercetare axată pe fizica descărcărilor în gaze. De aceea este considerat fondatorul şcolii româneşti de fizica plasmei.
În 1934 se înfiinţează la Universitatea din Bucureşti catedra de fizică corpusculară, iar Eugen Bădărău este chemat să conducă activitatea ştiinţifică a acestei catedre, care un an mai târziu, devine catedra de acustică, optică şi fizică moleculară de care se ocupă până în 1962.
Direcţii de cercetare.
Cercetările efectuate de Eugen Bădărău au acoperit o gamă foarte largă de domenii ale fizicii, începând cu descărcările electrice în gaze şi fizica plasmei , domeniu în care este considerat fondator al şcolii româneşti. A dat o explicaţie originală mecanismului descărcărilor electrice luminiscente şi a determinat coeficientul de ionizare în gaze mono- şi poliatomice. A efectuat cercetări în domeniul opticii şi spectroscopiei, inventând un nou tip de interferometru . A fost printre primii din lume care au doevedit experimental emisia electronică a metalelor bombardate cu ioni pozitivi. Spectaculoase au fost şi cercetările din domeniul acusticii şi ultraacusticii aplicate la combaterea poluării sonore, la controlul materialelor de construcţie sau pentru stimularea germinaţiei plantelor. La fel de spectaculoase au fost şi aplicaţiile descărcărilor în gaze pentru obţinerea de parfumuri. Iată ce spunea Eugen Bădărău despre aceste cercetări. „ Nu pot uita clipa în care din metan, în timpul cercetărilor noastre, a ieşit formol, prin descărcare în scânteie. Am simţit cu toţii un miros pătrunzător . Ne-am privit miraţi. Să fie formol ? Să vedem ce zice analiza! La analiză am constatat că mirosul nu ne înşelase: era într-adevăr formol. Formol – pornind de la gaz metan….Şi dacă e să alunec pe pnta confidenţelor, atunci trebuie să mărturisesc că în laboratoarele noastre s-au produs multe parfumuri excepţional de frumos mirositoare. Căci din gaz metan amestecat cu brom, prin descărcare electrică, am obţinut bromuri cu miros pe care cei mai mari parfumeuri l-ar fi invidiat… Poate că, cine ştie când, fabricanţii de parfumuri vor merge pe calea deschisă de noi.” Rezultatele obţinute au fost publicate în numeroase articole şi comunicări ştiinţifice dar şi în câteva cărţi de referinţă printre care Bazele acusticii moderne , apărută în 1952, Fizica descărcărilor în gaze, publicată de Editura Academiei Române în 1957, Gaze ionizate. Descărcări electrice în gaze, apărută la Editura tehnică în 1964.
Într-un interviu din 1967 spunea: „ Secretul marilor descoperiri constăîn muncă şi spirit de observaţie, combinate cu simţ al perspectivei şi inteligenţei.”
Recunoaştere.
S-a bucurat de multe dovezi de recunoaştere, cea mai importantă fiind primirea, la data de 12 august 1948, ca membru titular al Academiei Române. Avea 61 de ani. La iniţiativa sa, a fost înfiinţată în 1955, Comisia de acustică a Academiei fiind apoi şi Preşedintele acestei Comisii. În perioada 1949- 1956 a condus Secţia de optică şi spectroscopie din cadrul Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele, iar apoi , în intervalul 1956-1975 a fost Directorul Institutului de Fizică. Al Academiei.
Pentru activitatea sa a primit, în 1962 titlul de „ Om de ştiinţă emerit”, iar în în 1966, Ordinul „Meritul ştiinţific”.
Personalitate complexă, de o vastă cultură, a cântat la vioară într-un cvartet, a iubit literatura, în special romanul clasic în care Tolstoi şi Dostoievski au ocupat un loc important. Poate şi de aceea a fost Director tehnic al Radiodifuziunii Române în perioada 1940-1944.
O stradă din Bucureşti poartă numele său. Interesant de menţionat că aceasta porneşte din strada Constantin Miculescu , cel pe care Eugen Bădărău la succedat ca profesor la Universitatea din Bucureşti. Continuitate în timp şi spaţiu!
Chiar şi crezul său de viaţă îmbină ştiinţa cu frumosul :”Am dorit să-mi aduc contribuţia la realizarea visului întregii omeniri, o viaţă senină, frumoasă”
S-a stins din viaţă la data de 11 martie 1975 în Bucureşti..
Eugen