Blog – Prof. Gheorghe Manolea

„Grijeşte de sănătate, pleacă urechea la cei necăjiţi şi nu uita că politeţea nu costă şi fii bun cu cei buni şi cu cei răi, mai bun..”. Este un fragment dintr-o scrisoare a unui tată din zona Sibiului  către fiul său ajuns om important la Craiova. Era, la vremea scrierii  scrisorii ,în 1965, Rectorul Institutului Agronomic din Craiova, Mircea Oprean.

Veneraţie pentru părinţi.

Mircea Oprean  s-a născut în ziua de 28 mai 1915  în comuna Jina,  situată în judeţul Sibiu, la graniţa cu judeţul Alba., pe drumul care leagă Miercurea Sibiului de Obârşia Lotrului. Tatăl său, Nicolae Oprean, a fost notar în Poiana  Sibiului, comună învecinată cu Jina, şi a avut o puternică  influenţă asupra sa, aşa  cum rezultă  din multele scrisori pe care cei doi şi le-au trimis. Iată un fragment dintr-o scrisoare datată 29 augut 1956 „ Dacă acum ştiu de unde vin şi unde mă duc, dacă sunt liniştit în faţa viitorului, ţi se datoreşte în cea mai mare măsură dumitale”.  Mama sa,  Maria, născută Străulea, este evocată în scrisorile lui Mircea Oprean către tatăl său astfel: „ În mediul social am trăit admiraţia pe care o au oamenii pentru mama şi pentru dumneata”.   Primele cinci clase elementare le-a urmat în comuna învecinată  Poiana Sibiului, iar apoi a mers la Orăştie pentru a continua studiile liceale.

Cadru didactic la Craiova.

S-a înscris la  Academia de Înalte Studii Agronomice din Cluj  a obţinut diploma de inginer în 1939. În paralel  a urmat şi  Seminarul  Pedagogic Universitar, specializarea  viticultură.Remarcat de profesorii săi, a fost numit ca preparator  la catedra de viticultură  şi enologie începând cu data de 1 octombrie acelaşi an. În condiţiile  impuse de război, se refugiază la Timişoara  unde, după 8 luni de concentrare şi  16 luni de mobilizare pe front,  în 1942  ocupă postul de asistent. După terminarea războiului , revine la Cluj  unde, în  1947 devine şef de lucrări.

În 1947,  spre sfârşit de an,  se înfiinţează la Craiova Facultatea de Agronomie, iar din toamna anului 1949 Mircea Oprean  este transferat   aici ca şef de lucrări cu misiunea  spusă sau  doar hărăzită  de a contribuii la dezvoltarea învăţământului horticol, dezvoltare încununată de înfiinţarea Facultăţii  de Horticultură  în 1962.Acum, după trecerea anilor , se poate spune că aici, la Craiova, a abordat o problemă de interes naţional- valorificarea  solurilor nisipoase prin cultura viţei de vie.

În 1948 a obţinut titlul ştiinţific de doctor inginer în ştiinţe agronomice cu teza „Cercetări  asupra altoirilor forţate la viţa de vie ”, iar în 1965   devine doctor docent în ştiinţe.

Specialist în viticultură şi vinificaţie.

La început , în 1950, s-a ocupat de  viticultură şi vinificaţie. După patru ani  încep primele experienţe de viticultură şi pomicultură pe  terenurile nisipoase de la  Tâmbureşti şi Piscul Sadovei. Împreună cu colaboratorii săi s-a ocupat de procesele biologice  legate de concreşterea la altoire şi tehnologia producerii materialului  săditor viticol. S-a stabilit adâncimea optimă de plantare, cele mai indicate tăieri şi modul de aplicare a îngrăşămintelor. S-au stabilit distanţele optime de plantare   şi cele mai indicate raioane, zone  unde  pot  fi plantate diferite soiuri de viţă de vie , inclusiv viţa de vie pentru strugurii de masă. Aşa se face că în vestitele podgorii mehedinţene  de la Oreviţa şi Golul Drâncei, lovite de invazia filoxerică,  s-au reînfiinţat plantaţii viticole pe 3000 ha  din care   s-au obţinut în anii ’70-’80 soiurile  de Merlot, cabernet Sauvignon, Pinot noir. Cercetările întreprinse  asupra tăierilor  de rodire aplicate viţei de vie au condus la o mai bună  valorificare a capacităţii de rodire, iar sistemul de tăiere „centrifugă”  şi în „cordon târâtor” a permis   mecanizarea unor lucrări  în plantaţie, inclusiv protecţia butucilor  în timpul iernii. A identificat  existenţa la viţa de vie a unei etape de „creştere inutilă „ diferită de la soi la soi , prin a cărei diminuare sau eliminare se pot obţine importante  creşteri ale producţiei de struguri.

Producţia… ştiinţifică.

 Cercetările efectuate  aici au fost expuse în mai multe lucrări ştiinţifice prezentate în ţară sau în străinătate, au fost adunate în câteva cărţi  printre care „Extinderea viilor pe nisipuri”  publicată 1956 de Editura Agro-Silvică Bucureşti , „Cultura viţei de vie pe nisipuri”  publicată de aceiaşi editură în 1964, „ Viticultură generală” , apărută la Editura Didactică şi Pedagogică  în 1975.

 Rezultatele obţinute  dar şi perseverenţa profesorului Mircea Oprean,  au favorizat   extinderea   Staţiunii Didactice de la Banu Mărăcine, în 1966,  cu o suprafaţă  de 318 ha. El spunea atunci că „ învăţământul agronomic fără o staţiune  didactică este ca un învăţământ medical fără clinică”. S-a ocupat, împreună cu profesorii Ştefan Teodorescu şi Marius Popescu,  de organizarea modernă a acestei Staţiuni .

Mărturii peste ani!

 Foştii  studenţii  , acum oameni de vază  îşi aduc aminte de măiestria sa pedagogică şi spun :” Prin maniera în care ne-a prezentat cursul de viticultură a reuşit să stimuleze inventivitatea  şi cercetările ştiinţifice, iar prin conţinut să pună la îndemână  cât mai multe tehnologii alternative posibile .Folosind structura care rezultă din descoperirea cauzelor după descrierea  efectelor se dezvoltă interesul pentru o permanentă investigare ştiinţifică. Prezentând scopul înaintea mijloacelor a promovat interesul  pentru elaborarea  unor metode adecvate  şi pentru o aplicare creatoare a cunoştinţelor. La examen aveam să constat că evaluarea cunoştinţelor nu este la îndemâna oricui, fiind un moment  când profesorul prin harul său pedagogic reuşeşte să-l facă pe cel analizat să simtă că este un interlocutor aşteptat şi preţuit… ”.

Un altul îşi aminteşte :” În anii  ‘ 80 profesorul Oprean se apropia de pensionare. Mi-l aduc aminte ca pe un cadru didactic foarte inimos care punea pasiune în munca sa. Înainte de examen   ne chema la o recapitulare a materiei în sistem intensiv, aducă şase ore , fără pauză….Cursurile sale erau presărate cu povestioare înţelepte legate de viticultură ”

Sau. „ Erudiţia, talentul vorbirii, discernământul, vocea caldă dar fermă, intonaţiile  diferite folosite cu dibăcie, menite să înlăture monotonia, au asigurat  în toate cazurile nivelul elevat, clar şi la obiect al prelegerilor Maestrului.”

Obişnuia ca , în loc de rămas bun  să spună „ să fim optimişti !”.

Un salariat, a venit în audienţă la Rector cu o problemă personală. La ieşire a spus:” …mi-a vorbit aşa de frumos şi mi-a explicat cu foarte multă înţelegere imposibilitatea rezolvării, cel puţin temporar, încât eu mă consider satisfăcut şi onorat”.

Recunoaştere naţională.

Personalitate complexă, Mircea Oprean, a îndeplinit  mai multe funcţii publice  printre care se remarcă  funcţia de Rector al Institutului Agronomic , între  1964 şi 1966, apoi Rector al Universităţii din Craiova  între  1968 şi 1971. Mai trebuie menţionate şi funcţiile  de membru în Comisia  superioară de Diplome, membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice

Pentru calităţile sale  pedagogice a  obţinut, în 1970, titlul onorific de „Profesor universitar emerit”

S-a stins din viaţă la data de 12 martie 1984 la Craiova. Avea 69 de ani.