Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Bogăţia unui popor  vine din   cultura sa. Cultura unui popor este  dată de creaţiile comunităţilor care  formează poporul. Când se discută  despre cultură şi creaţii, ne gândim, de regulă, la creaţii artistice, la opere de artă ,la tablouri, la sculpturi, la cărţi. La cărţi scrise de poeţi, la cărţi scrise de romancieri.Cărţile care intră în patrimoniul, în tezaurul unui popor sunt scrise şi de alţi specialişti. Uneori de ingineri.Unele dintre aceste cărţi jalonează, pentru zeci de ani,  vocabularul  de specialitate corelat cu vocabularul  uzual, cu vocabularul comun.Dacă nu apar la momentul potrivit  aceste cărţi, numite dicţionare, numite lexicoane sau altcumva, cultura unui popor riscă să-şi piardă identitatea.Cuvintele de împrumut, cuvinte care “ sună” frumos şi lasă impresia că cel care le foloseşte este inteligent şi cult, sufocă, încet-încet identitatea culturii unui popor.Cultura tehnică  a poporului român a beneficiat de mulţi creatori.Unii au creat invenţii pionier.Alţii au introdus  cuvinte folosite acum în întreaga lume.Altul, numit Remus Răduleţ, prin erudiţia şi dăruirea  sa ,   a făcut posibilă apariţia  Lexiconului Tehnic Român.

  Scurtă biografie

Remus  Răduleţ  s-a născut la data de 3 mai 1904 în localitatea Brădeni  din judeţul Sibiu, într-o familie cu doi băieţi şi două fete. Tatăl său a fost preot .Satul Brădeni   este atestat încă din 1297 cu numele de Terra Heen, iar biserica cu hramul Sf. Andrei,  a fost menţionată prima oară în 1350. Sat săsesc , numit Henndorf până în 1968. Studiile liceale le-a început la Sighişoara şi le-a terminat la Braşov. A început liceul la secţia umanistă dar, atras de fizică, a susţinut Bacalaureatul la secţia reală. Această  formare iniţială umanistă şi-a pus amprenta pe întreaga lui viaţa profesională inginerească.

A început studiile superiore în 1923 la Facultatea de Electromecanică a Şcolii  Politehnice din Timişoara , înfiinţată în noiembrie 1920 prin Decretul Regelui Ferdinand, care în 11 noiembrie 1923, cu ocazia  vizitei de inaugurare ,  a spus  „ Nu zidurile fac o şcoală ci spiritul care domneşte într-însa”. Este foarte probabil ca Remus Răduleţ , student în anul I, să fi asistat la această ceremonie. A primit diploma de inginer  în 1927 ,  fiind cel mai strălucit student pe care l-a avut Politehnica din Timişoara.   Această afirmaţie poată  să pară banală şi de aceea  precizez că ea a fost formulată de mai multe personalităţi universitare  printre care şi  Academicianul Toma Dordea care, într-un interviu acordat televiziunii TV Timişoara în 2004,   descrie modul în care îşi prezenta Remus Răduleţ subiectele la examen .”Când  primea subiectul, preţ de câteva secunde  privea într-o  parte, timp în care  îşi pregătea prezentarea  cu expresii bine alese, clare şi  cu completări din literatură faţă de cursul predat de profesor. Reuşea să discute cu profesorii de la egal la egal”

Perfecţionre la Zürich

După un an de la absolvire, în 1928, a obţinut o bursă de studii la Şcoala Politehnică Federală din Zürich pentru perfecţionare prin doctorat. Se spune că în ziua examenului de admitere la doctorat aşteptau la uşa profesorului Karl Kuhlmann mai mulţi candidaţi. Surprinzător, aceştia l-au lăsat pe Remus Răduleţ să intre primul. A discutat cu profesorul care şi-a dat seama de profunzimea cunoştinţelor de fizică, de matematică de electrotehnică ale candidatului şi i-a propus să se ocupe în teza de un cuptor de inducţie fără miez. Remuls Răduleţ a  acceptat şi a ieşit. Ceilalţi candidaţi au sărit în sus de bucurie când au aflat ce temă a acceptat acesta pentru că ,datorită acestei teme mulţi alţi candidaţi nu fuseseră acceptaţi la doctorat de către profesorul Kuhlmann. Timp  de aproape  trei  ani  a lucrat alături de profesorul  Karl Kuhlmann, renumit la vremea aceea , în atmosfera intelectuală  efervescentă creată de o pleiadă de savanţi iluştri printre care Albert Einstein, Max Plank, Erwin Schröedinger, atmosferă în care logica raţionamentului, rigoarea ştiinţifică şi eleganţa expunerii erau repere fundamentale. Aşa se explică logica sa riguroasă şi formarea sa enciclopedică. La sfârşitul acestei perioade, în 1931, îşi susţine teza de doctorat  după care se reîntoarce în ţară. Reîncepe activitatea didactică  la Şcoala Politehnică  din Timişoara , pe care o va sluji timp de 20 de ani, până în 1951.Formarea sa enciclopedică, cunoştinţele temeinice dobândite ca student la Timişoara şi ca doctorand la Zürich  şi harul său pedagogic  i-au permis să predea cu deosebită competenţă atât discipline fundamentale, cum a fost Fizica, dar şi discipline de ultimă oră : Maşini electrice, Centrale electrice, Tehnica curenţilor slabi care a devenit ulterior curs de Electronică.

Profesor la Bucureşti

         Începând cu anul universitar 1951- 1952 se transferă la  Universitatea din Bucureşti unde predă cursurile de Electromagnetism  şi Teoria relativităţii. A funcţionat , în paralel , şi la Facultatea de Electrotehnică a  Institutului Politehnic din Bucureşti, mai precis în departamentul de Inginerie electrică. Acest departament fusese înfiinţat în 1948, prin reorganizarea departamentului de măsurări electrice, şi a fost condus la început de profesorul Constantin Budeanu apoi de profesorul Ion S. Antoniu, iar pentru o perioadă îndelungată de profesorul Remus Răduleţ, devenit între timp academician. Aici a predat , până la pensionare , în 1974, cursul de Bazele electrotehnicii căruia i-a dat o structură axiomatică.

         Membru al  Academiei Române

În 1955, pe data de 2 iulie, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 21 martie 1963 a devenit membru titular. Timp de 3 ani , între 1963 şi 1966 , a fost Preşedinte al Secţiei de ştiinţe , iar apoi timp de 8 ani, între 8 aprilie 1966 şi  21 martie 1974 a ocupat funcţia de  vicepreşedinte al Academiei Române.

Contribuţii la terminologia electrotehnică.

         Unul dintre domeniile în care şi-a  adus o contribuţie remarcabilă a fost cel al  terminologiei electrotehnice.  Pregătirea sa enciclopedică i-a permis să  imprime lucrărilor din acest domeniu  un caracter interdisciplinar  prin stabilirea unor relaţii între electrotehnică şi   diferite  domenii ale fizicii, chimiei, logicii, informaticii.

         În 1947 apare traducerea în limba română a  Manualului Inginerului Hütte, elaborat  sub coordonarea profesorului Remus Răduleţ, aflat încă la Timişoara. Nu a fost numai o traducere,  deoarece în fiecare  capitol  s-au adus completări  de ultimă oră, dar mai  ales  s-a utilizat o terminologie unitară. Iată ce spunea Remus Răduleţ : „ Cel ce semnează aceste rânduri s-a străduit să realizeze întrebuinţarea aceloraşi termini în diferite secţiuni ale manualului şi să-l prezinte într-o limbă cât mai unitară”.

         În perioada 1948- 1956  a coordonat  elaborarea Lexiconului Tehnic Român, ediţia I –a , opt  volume , iar în perioada 1957- 1966 ediţia a II-a în 18 volume, lucrare lexicografică de mare amploare, prima de acest gen din România. Prima ediţie a însumat 7000 de  pagini, iar a doua 12.000 de pagini. La elaborarea ei au lucrat 433 de persoane. Lexiconul Tehnic Român este un tezaur terminologic pentru domeniul electrotehnic  deoarece, aşa cum spunea     Remus Răduleţ  „S-au preferat pentru termini forme româneşti atunci când ele existau, iar preluarea  neologismelor a fost făcută cu grijă”.

 În 1964, este ales Preşedinte al Comisiei Electrotehnice Internaţionale pentru o perioadă de patru ani. A fost al 17-lea Preşedinte al acestei Comisii. Comisia Electrotehnică Internaţională a fost înfiinţată  cu ocazia Congresului Electricienilor, ţinut la Saint-Louis , SUA în zilele de 12-17 septembrie 1904. Primul preşedinte a fost Lordul Kelvin.

         În 1974, împreună cu alţi specialişti, a contribuit la organizarea la Bucureşti a  reuniunii anuale a Comisiei Electrotehnice Internaţionale.

         În calitate de Preşedinte al Comitetului Tehnic de Terminologie al Comisiei Electrotehnice Internaţionale  a coordonat şi  finalizat, în 1983, prima ediţie a Dicţionarului Multilingv al Electricităţii

         Începuse deja, din 1981, să lucreze,   împreună cu Comitetul Electrotehnic Român, la solicitarea Biroului Central al CEI  la elaborarea unui  Tezaur de termeni. Primele rezultate au fost prezentate de academicianul Remus Răduleţ,  în octombrie 1983,  la Reuniunea Generală a CEI  care s-a ţinut la Tokyo. Aprecierile au fost favorabile şi s-au materializat prin decizia de finanţare  a activităţii de elaborare a Tezaurului  terminologic.

         Din păcate în data 6 februarie 1984 s-a stins din viaţă.

         Propoziţia,  „Nu zidurile fac o şcoală ci spiritul care domneşte într-însa” , spusă la  inaugurarea Şcolii care l-a format,     i-au marcat toată viaţă.

Remus Răduleţ a creat o şcoală care îi continuă filozofia ştiinţifică şi profesională.