Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Ne place să ne mândrim cu rezultatele obţinute de membrii familiei din care facem parte. Extrapolând noţiunea de familie la naţiune se poate face aceiaşi afirmaţie: ne place să mândrim cu rezultatele obţinute de un român fie că este sportiv, fie că este artist, fie că este inventator, fie că este om de ştiinţă. Deşi avem un  singur  profesor de origine română  deţinător al Premiului Nobel, deşi a primit Premiul  Nobel  pentru rezultatele obţinute în laboratoare aflate peste mări şi ţări, totuşi  el are rădăcini în forţa unui ţăran român , s-a format la şcolile  româneşti primare, liceale, superioare, a revenit pe pământul natal de mai multe ori pentru a susţine cercetarea în România, pentru a susţine tinerii cercetători români şi la ei acasă, adică a rămas român. Acest profesor este George Emil Palade.

            Student de excepţie.

George Emil Palade s-a născut în data de 19 noiembrie 1919  la Iaşi, ca al doilea copil al unei   familii de intelectuali, cu rădăcini înspre  ţăranul  cu ştiinţă de carte, Lupu Palade , din satul Cudalbi, judeţul Galaţi. Tatăl său, Emil Palade, a fost profesor  de filozofie şi pedagogie la Şcoala normală ‘’Spiru C. Haret ‘’ din Buzău şi director al ei, iar mama sa, Constanţa, născută Cantemir, a fost  institutoare. Primii doi ani de şcoală primară i-a făcut la Iaşi, apoi Liceul la Buzău. În liceu era pasionat de istorie dar considera că în viaţă trebuie să-ţi propui un scop pe care să nu-l pierzi din vedere. Deşi tatăl său dorea ca George să urmeze filozofia, el se înscrie ca student , în 1930 , la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti. Aici s-a remarcat prin pregătirea sa de excepţie, prin  inteligenţă, disciplină, memorie, stăpânire de sine dar şi pentru umorul său.  Iată ce spunea,  Ion Juvara,  unul dintre colegii săi : “S-a dus vestea în an că e unul de la Buzău cu 10 pe linie, inclusiv la bacalaureat, ceea ce era mai rar, că examenul se dădea cu profesori străini. Preşedintele era universitar. Mi-am zis: cine o fi, dom’le, tipul ăsta? Băiat de ministru ori geniu? Ia să-l cunosc şi eu. L-am căutat şi, iaca, am devenit prieteni atât de buni încât în facultate ne porecliseră Castor şi Polux”.

Motivaţia pentru activitatea de cercetare.

După absolvire, în 1936,  a lucrat doi ani la spitalul „Colentina”. În acea perioadă era  internat  poetul Tudor Arghezi  care fusese operat de polipi la vezica urinară dar suferise o infecţie postoperatorie la coloana vertebrală. Deşi fusese consultat de medicii vestiţi ai vremii, nu s-a descoperit cauza durerilor insuportabile .Se presupunea  că are cancer osos şi i se administra  sistematic morfină. Meritul lui Palade, în calitate de terapeut, a fost că a reuşit să-l dezintoxice pe Tudor Arghezi care era în pragul de a deveni dependent de morfină. Plecând de la această întâmplare, Arghezi a scris piesa de teatru „Seringa”.   Experienţa trăită aici, dar şi experienţele trăite în perioada 1942- 1945, în calitate de  component al Corpului  Medical al Armatei Române,  l-au determinat să se dedice cercetării , aşa cum rezultă şi mărturisirile sale : “Hotărârea de a mă dedica cercetării fundamentale a fost dictată de două motive. Mai întâi mă tulbura ideea că există o diferenţă, aproape o prăpastie, între ce ştiam eu ca medic şi speranţele pe care bolnavii şi le puneau în mine. Perspectiva de a deveni medic într-un cabinet sau într-un spital mă nemulţumea. Suficienţa, schematismul şi plafonarea căreia îi cădeau victime cei mai mulţi dintre colegi m-ar fi împins, fără îndoială, spre blazare, spre ratarea adevăratei mele chemări, care era incursiunea în necunoscut. Mă interesa să pătrund în profunzimea fenomenelor biologice. Să lucrez acolo unde bântuie îndoielile, unde se naşte ştiinţa. De aceea mi-am ales ceea ce americanii numesc «Basic Science», «Pilonii pe care se sprijină medicina»”.Aşa  a început să studieze anatomia .Contactele cu profesorul de anatomie Francis Rainer şi cu profesorul de biochmie, André Boivin , l-au dirijat către cercetarea biomedicală. A început să lucreze la catedra de anatomie la o temă mai puţin obişnuită pentru un student la medicină: rinichiul delfinului. Dar acest studiu i-a permis să intre în tainele structurilor şi să înţeleagă modul în care structura  se poate adapta funcţiei.  În 1940  obţine titlul de Doctor în Medicină cu teza „Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparativă”.

În laboratoarele  americane.

 În 1945 a plecat în SUA cu o bursă postdoctorală. Vreme de câteva luni, în 1946,  a lucrat în laboratorul de biologie al lui Robert Chambers, de la Universitatea New York. Aici, la o conferinţă despre studiile de microscopie electronică,  l-a întâlnit pe belgianul Albert Claude. După conferinţă au avut o discuţie, iar Albert Claude    îl  invită  să lucreze împreună cu el în Departamentul de Patologie celulară al Institutului  Rockefeller.

În cercetările sale, George Palade a   colaborat cu biochimistul  Philip Siekevitz cu care a  combinat metodele de fracţionare a celulei cu microscopia electronică, producând componenţi celulari care erau omogeni morfologic . In 1953, a reuşit să pună în evidenţă  particulele  numite ulterior  ribozomi sau „granulele Palade” şi să explice mecanismul celular al producţiei de proteine.Analiza biochimică a fracţiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organule subcelulare ca un component major producător de energie. El a pus în evidenţă particule intracitoplasmatice bogate în RNA, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor                                                                                În 1954,  împreună  Keith Porter, a descris reticulul endoplasmatic, explicând funcţiile acestuia şi au editat  “The Journal of Cell Biology” (Revista de Biologie Celulară), una dintre cele mai importante publicaţii ştiinţifice din domeniul biologiei celulare.

Profesor universitar în America

Toate aceste rezultate au făcut ca în 1956 să fie numit  profesor de biologie celulară la Universitatea Rockefeller, iar în 1961, a fost numit  şef  al  departamentului de biologie celulară al Institutului  de cercetare Rockefeller. În acelaşi an a devenit  Membru al Academiei Naţionale de Ştiinţe  a SUA. A continuat să studieze procesul de secreţie intracelulară folosind paralel sau succesiv două metode de cercetare: metoda fracţionării celulare şi metoda radioautoradiografie.Pe baza acestor cercetări s-au formulat concluziile privind  sinteza şi procesarea intracelulară a proteinelor pentru exportul în afara celulei.                                                                                                                          În 1973 s-a mutat  la  Yale University, iar din 1990  a activat la  Universitatea din San Diego, California.

Laureat al Premiului  Nobel                                                                                                  La 10 noiembrie  1974  primeşte Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină  pe care l-a împărţit cu Albert Claude, reîntors la Universitatea Liberă din Bruxelles   şi Christian de Duve care şi-a  continuat activitatea la Universitatea  Rockefeller . Cu ocazia ceremoniei de decernare a  Premiului, organizată în data de 12 decembrie , a ţinut conferinţa  „Aspecte intracelulare în procesul de secreţie a proteinelor“,  publicată în 1992 de Fundaţia Premiului Nobel.

 La 12 martie 1986, Preşedintele Ronald Reagan i-a decernat Medalia Naţională pentru Ştiinţă –în biologie pentru: “descoperiri fundamentale (‘pioneering’) a unei serii esenţiale de structuri supercomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii”.

Legătura cu ţara.

În 1946 s-a căsătorit cu Irina Malaxa, fiica  industriaşului român Malaxa. Au avut  doi copii, Georgia şi Philip. Fata, Georgia Van Dusen este filolog, iar Philip  este profesor de neurofiziologie la Glaveston, Texas, S.U.A. În 1970, după mai mulţi de la decesul Irinei,  s-a recăsătorit cu Marlyn Gist  Farquar, cercetător în domeniul biologiei celulare cu care a lucrat la Universitatea Rockefeller

Tot timpul s-a simţit legat de ţară, fapt demonstrat  de vizitele destul de dese pe care le-a făcut în 1965,1969,1971,dar şi de legăturile profesionale cu Nicolae şi Maia Simionescu, ale căror destine s-au împletit cu existenţa Institutului de Biologie şi Patologie Celulară din Bucureşti, înfiinţat în 1979  cu aportul lor. A venit şi în 1975, împreună cu Marlyn Farquar. Cu această ocazie a fost primit în Academia Română, ca membru de onoare. Moartea mamei, Constanţa Palade, în 1978, îl readuce pentru scurt timp în ţară, dar revine un an mai târziu, în 1979, pentru a participa la Colocviul „ Transportul macromoleculelor în sisteme celulare” , organizat  la Bucureşti , fiind însoţit atunci şi de Christian De Duve, cu care a împărţit Premiul Nobel. Ultima vizită a  fost făcută în 1995, cu ocazia acordării titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

Începând cu anul 1993, ziua de 19 noiembrie a fost declarată  “Ziua cercetătorului şi proiectantului din România”.

În anul 2008, Preşedintele României l-a decorat cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Colan.

            S-a stins din viaţă miercuri 8 octombrie 2008.Avea 96 de ani.