Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Strada General Gheorghe Magheru

Strada General Gheorghe Magheru din Craiova pornește din strada Anul 1848, din zona fostei fabrici Independența, urcă puțin în direcția nord-est și ajunge până în Cartierul Valea Roșie, la intersecția cu strada Împăratul Traian, fostă Silozului, și cu strada Spaniei,fostă Oborului. În zona de început a străzii, pe partea dreaptă, s-au construit mai multe blocuri , de la numărul 127 la numărul 117. Partea stângă este în schimbare. Se învecinează cu fosta fabrica Independența care , de câțiva ani este demolată încet-încet, ca într-o agonie a unei ființe rănită de moarte.Tot pe partea stângă, pe la jumătatea urcușului, se întâlnește cu strada General Dragalina, apoi intersectează strada Rovinari și Ioana Radu după care o pornește decisă spre interescția cunoscută și sub numele ” Crucea de Piatră”. Deși este o stradă cu vechime, chiar și cele mai vechi case arată bine: solide, îngrijite. Desigur, noile case se întrec în a etala gusturile noilor sau vechilor proprietari. Copacii plantați pe stradă și cei care își revarsă ramurile din curți îl îndemană pe trecător să facă o plimbare pe strada General Gheorghe Magheru.
Numele Magheru este legat de Revoluția de la 1848 și de Unirea Principatelor Române înfăptuită la 24 ianuarie 1859. Cu siguranță , cei care au dat numele străzilor Craiovei au ținut seama , și în acest caz, că familia Magheru și-a pus întreaga energie pentru izbânda Revoluției de la 1848. Numele Magheru își are originea în zona Munților Apuseni, iar primii din acest neam s-au stabilit , la început, în nordul Olteniei.Un argument adus adesea în acest sens este numele localității Magherești situată în județul Gorj, pe drumul care face legătura între localitățile Săcelu și Crasna.
Gheorghe Magheru, viitorul general, s-a născut în 1804 în localitatea Bârzeiul de Gilort, situată la 20 km de Târgu Căbunești, pe malul stâng al Gilortului. Acum apaține comunei Albeni. Tatăl său, Ioan Magheru, a fost preot în sat. Mama sa, Bălașa, s-a prăpădit de timpuriu.O bună parte dintre Magherești sunt înmormântați aici. Gheorghe Magheru avea 17 ani când s-a alăturat armatei organizată de Tudor Vladimirescu.
În 1826 îl găsim la Căimăcănia Craiovei.Cunoștea bine greaca și franceza. Cunoașterea unei limbi străine le-a fost de folos tinerilor din toate timpurile.Între 1828 și 1829 participă, ca ofițer în armata rusă, la luptele împotriva turcilor . Pentru actele de bravură este decorat cu ordinul rusesc ” Sfânta Ana” în grad de cavaler. Războiul s-a încheiat cu Pacea de la Adrianopol în septembrie 1929, prin care se recunoaștea autonmia administrativă a Moldovei și Valahiei. Cetățile turcești de la Turnu Măgurele, Giurgiu și Brăila sunt retrocedate Valahiei. În 1831 intră în magistratură ca Judecător de pace și Președinte de tribunal.În 1846 este numit Prefect al județului Romanați de către Gheorghe Bibescu, domnul Țării Românești. S-a implicat activ, concret în Revoluția de la 1848. Vă reamintesc că Adunarea din iunie 1848, care a marcat începutul Revoluției, s-a organizat la Islaz, în județul Romanați unde Gheorghe Magheru era Prefect. Când a fost nevoie să se apere, nu a ezitat să scoată sabia din teacă. Fiica sa , Alexandrina, a cusut steagul tricolor pe care l-a dat Guvernului provizoriu din Craiova, iar revoluționarilor le-a împărțit cocarde tricolore lucrate de ea.

La începutul Revoluției de la 1848 Gheorghe Magheru a fost numit căpitan general al trupelor neregulate și avea sarcina să formeze unități de dorboanți și panduri pentru a organiza o armată regulată formată din regimente, batalionae, companii și plutoane care să însumeze 6000 de voluntari. Într-adevăr, la începutul lunii august 1848 reușise să organizeze o tabără militară impresionantă lângă Râmnicu Vâlcea, la Râureni, pe Câmpul lui Traian. Conducerea Țării Românești după ce s-a asigurat de sprijinul a două divizii turcești și a unei armate rusești de 5000 de ostași , l-a somat pe Generalul Gheorghe Magheru să dizolve tabăra de voluntari de la Râureni. Deși entuziasmul voluntarilor dorobanți și panduri era mare, după ce s-a consultat și cu alte căpetenii militare și revoluționare, Generalul Gheorghe Magheru a decis să evite o vărsare de sânge și să dizolve tabăra. Așa cum se întâmplă de obicei, voluntarii, întorși acasă, nu au scăpat de represaliile autorităților. Vae victis .Și el a plecat într-un lung exil însoțit și de fiica sa Alexandrina. Prima zi de bejenie în Transilvania -28 septembrie 1848. Două luni mai târziu, în noiembrie ajunge la Frankfurt pe Main, apoi la Viena , unde va rămâne până în 1853.În tot acest timp poartă o corespondență susținută cu oameni importanți. Le-a prezentat problemele Principatelor Unite. I-a scris contelui Walewsky, minitru de externe al Franței, lordului Clarendorn, ministru bitanic la Constantinopol. I-a scris și Împăratului Napoleon al III-lea.
În 1857 a revenit din exil și a fost deput de Gorj în divanul ad-hoc. A făcut parte din Adunarea Electivă care l-a ales pe A.I.Cuza ca domn în data de 24 ianuarie 1859.După Unirea Principatelor Române s-a ocupat de organizarea armatei române, alături de maiorul Christian Tell. Ar fi vrut să participe și la Războiul de Independență dar a asistat doar la trecerea armatei Române în Bulgaria.Evenimentul se petrecea în august 1877, la Siliștioara, Romanați, acum un cartier al orașului Corabia.
S-a stins din viaţă la data de 23 martie 1880, în Bucureşti dar este înmormântat la Târgu-Jiu. Aici vizitatorul poate citi inscripția: “Trecătorule! Aici repausează generalul George Magheru, născut la 1803 şi decedat la 1880, luptător fără preget pentru mărirea ţării sale, pentru triumful dreptăţii şi democraţiei. Eternă fie-i memoria!”