Blog – Prof. Gheorghe Manolea

In ultimele săptămâni a plouat mult. A plouat dar au fost şi multe fulgere. De regulă, ne este frică de fulgere. Acest sentiment , frica, generează, la oameni, şi nu numai la oameni, reacţii  total diferite. Pe unii îi inhibă . La alţii declanşează reacţii creative. Aşa s-a inventat paratrăsnetul. O soluţie pentru a elimina efectele nedorite ale descătuşării acestei  energii fantastice. Mulţi oameni s-au gândit cum să  capteze, cum să stocheze, cum să  folosească această energie. Unii dintre aceştia au făcut o pasiune şi o profesie din utilizarea energiei fulgerelor, iar meritul lor este remarcabil dacă ţinem seama că , în vremea lor, teoria şi practica electricităţii era la început .Unul dintre aceştia a fost Nikola Tesla.

Familia

Nikola Tesla s-a născut  la 9 iulie  1856  în localitatea Smiljan , Croaţia.Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX. Invenţiile, precum şi munca teoretică ale lui Tesla au pus bazele cunoştinţelor moderne despre sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazate, sistemele de distribuţie a puterii şi motorul de curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluţie Industrială. Era un visător cu tentă poetică şi calităţi de autodidact .

 Tatăl său,  Milutin Teslea , era preot ortodox , iar  mama sa,  Gica  Mandici, era o femeie extrem de inteligentă care a inventat multe obiecte gospodăreşi aplicate  la ferma sa. Istoria spune că Gica Mandici   l-a născut pe Nikola în timpul unei furtuni de vară cu multe fulgere.Familia Tesla avea trei fete şi doi băieţi.Dane , băiatul cel mare era foarte dotat. De la el a auzit Nikola despre cărţi, despre biblioteci, despre baraje, despre invenţii

Tatăl său vroia  ca Nikola să devină preot, deşi el era atras de ştiinţele exacte. La 17 ani, Tesla s-a îmbolnăvit de holeră ,iar tatăl său , în culmea disperării,  i-a promis că dacă va supravieţui, îl va lăsa  să urmeze cursurile de inginerie.

L-am „ descoperit” pe Sergiu Rădăuţan într-un mod inedit. La cursul de „Istoria şi metodologia cercetării ştiinţifice” le prezint  doctoranzilor  de la Universitatea Tehnică a Moldovei  mai multe personalităţi  apoi  le cer, ca temă individuală,  să prezinte o personalitate din domeniul tezei lor. Unul dintre doctoranzi mi-a adus  un”calendar istoric” unde sunt menţionate doar câteva rânduri despre Sergiu Rădăuţan. Apoi  am discutat cu colegii de la Chişinău  şi  cu câteva personalităţi de la Bucureşti. M-am documentat. M-a impresionat, de la început,  lupta dusă de Sergiu Rădăuţan pentru ca lumina ştiinţei să ajungă la tinerii proveniţi din satele moldoveneşti, în ciuda opreliştilor din vremea sa.  

Incursiune biografică

Sergiu Rădăuţan s-a născut la data de 17 iunie 1926 în Chişinău într-o familie cu tradiţii intelectuale. Bunicul său, Serghei Rădăuţan, a făcut studiile la Universitatea Sorbona din Paris.Tatăl său, Ion  Răduţan, a fost un timp asistent la  Universitatea  din Iaşi, apoi profesor de limba franceză la Seminarul Teologic din Chişinău.Mama sa, Nina a fost profesoară de muzică. A urmat şcoala primară în Chişinău  apoi  Liceul B.P.Haşdeu. Viaţa a fost dură cu Serghei şi familia sa. Mai întâi, în 1940 au fost obligaţi să ia o decizie radicală :pleacă în România sau rămân în Chişinău. Au rămas. Apoi, în 1941, tatăl său, Ion Rădăuţan, soldat în armata sovietică a murit pe frontul din Ukraina. Sergiu avea doar 15 ani când, prin forţa împrejurărilor , a cunoscut greutăţile sărăciei împreună cu bunica, mama şi fratele său de opt ani. A trecut prin toate. Vroia să urmeze Institutul Pedagogic pentru a deveni profesor ca şi părinţii săi, dar  ,începând cu 1945, serviciul militar i-a răpit cinci ani buni. Abia în 1950 , când avea 24 de ani, a devenit student la Facultatea de Fizică a Universităţii de Stat  din Chişinău. Se spune că până în anul III a purtat hainele militare, deoarece nu avea altele. A fost un student preocupat de învăţătură, dar şi un foarte bun camarad care şi-a pus în slujba  colegilor cultura sa şi experienţa dobândită pe perioada stagiului militar. Participa cu succes la competiţiile sportive şi la activităţile culturale ale facultăţii.

Pe drumul  cercetării ştiinţifice.

Se poate spune că  drumul în cercetare l-a început  ca student , sub conducerea profesorului M.V.Kot, cu care a lucrat în fizica  semiconductorilor. Acesta  fusese numit şeful catedrei de Fizică Experimentală în 1953, catedră înfiinţată în 1951, şi care a iniţiat aici primele cercetări în domeniul semiconductorilor. Imediat după terminarea studiilor  universitare, în 1955,  pe baza rezultatelor excelente obţinute ca student,  Sergiu Rădăuţan a fost  trimis să se perfecţioneze  prin doctorat la Institutul Fizico-Tehnic „A. Ioffe” din Sankt-Petersburg. Timp de patru  ani a făcut cercetări asupra soluţiilor solide obţinute din Indiu (In), Arsen (As), Seleniu (Se),Telur (Te) şi obţine titlul ştiinţific de doctor în data  26.01.1959 . Şi aici Sergiu Rădăuţan şi-a pus în valoare calităţile de organizator şi liant între tinerii din Moldova. În căminul destinat doctoranzilor, discuţiile profesionale, adevărate seminarii ştiinţifice, erau la ordinea zilei, iar Sergiu Rădăuţan era animatorul principal.  Şi-a continuat cercetările în cadrul Institutului de Fizică Aplicată al Academiei de Ştiinţe a Moldovei cu studii asupra semiconductorilor de tip diamant  cu structură defectă, iar pe baza rezultatelor obţinute  a primit titlul ştiinţific de doctor habilitat în 17 iunie 1966 la Institutul Politehnic din Leningrad. Dezvoltă activitatea  Institutului de Fizică  Aplicată cu noi direcţii din fizica  semiconductorilor  şi  electronica corpului solid. Rezultatele obţinute, cuprinse în zeci de articole şi în 30 de cărţi, îl propulsează în funcţia de şef de laborator ( 1961-1964) ,iar mai apoi Director al Centrului de materiale semiconductoare al Institutului de Fizică Aplicată al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1995-1998).

 Profesor universitar şi Rector

 Conducerea politică din anii ’60 a făcut demersurile necesare pentru înfiinţarea, în martie 1964, a Institutului Politehnic din Chişinău. În data de 6 mai 1964 Sergiu Rădăuţan a fost numit Rector. Vara anului 1964 a fost o vară de foc pentru Sergiu Rădăuţan: a selectat cu exigenţă  un  corp didactic competent şi de calitate aducând pe cei care, într-un fel sau altul, aveau rădăcini moldoveneşti. A  format echipa de conducere, a  dotat laboratoarele, a organizat procesul de învăţământ, a organizat admiterea. Institutul Politehnic din Chişinău şi-a început activitatea  cu 575 de studenţi  la forma cu frecvenţă şi 500 la învăţământul seral şi fără frecvenţă. După începerea cursurilor, Rectorul Sergiu Rădăuţan, a  făcut câteva vizite la alte institute de învăţământ din  spaţiul sovietic pentru a stabili relaţii de colaborare în domeniul didactic şi ştiinţific. În acest context, mai mulţi tineri au mers să se specializeze prin doctorat, s-au organizat la Chişinău mai multe conferinţe ştiinţifice. În pofida recomandărilor  făcute de conducerea politică, tinerii din satele moldoveneşti erau încurajaţi să-şi îndrepte atenţia şi spre alte specializări decât agricultura, iar procentul de studenţi moldoveni nu a scăzut sub 65-70%.Încet-încet, numărul studenţilor a crescut la  7 mii, iar  vorba românească se auzea atât în troleibuzele care îi aducea din Râşcani, unde se construiseră căminele, până în centru, unde  erau sălile de curs şi laboratoarele.S-au format grupe cu studenţi moldoveni ,iar cursurile erau predate în limba română. Chiar şi la rectorat se vorbea româneşte.  Şi-a valorificat  calitatea sa de a crea punţi între oameni prin participarea la activităţi sociale. A păstrat şi a dezvoltat legătura ştiinţifică cu Academia de Ştiinţe a Moldovei.

Până aici….!

Popularitatea lui Sergiu Rădăuţan  crescuse prea mult, aşa că s-a trecut la provocări directe. În data de 9 decembrie 1970 un academician a prezentat la curs  o lecţie despre „limba moldovenească”. Auditoriul şi-a manifestat ostilitatea, iar situaţia a fost caracterizată ca „ moral-politică nesănătoasă”. Conducerea politică a trimis două comisii pentru a „ verifica” situaţia. Deciziile erau luate deja. Peste 50 de persoane au fost obligate să părăsească Institutul Politehnic. Grupele  moldoveneşti au fost desfiinţate. Totul a culminat cu destituirea Rectorului Sergiu Rădăuţan în data de 2 octombrie 1973. Institutul  Politehnic ajunsese la  11 mii de studenţi şi  aproape o mie de cadre didactice.

Recunoaştere

S-a reîntors la Academie unde şi-a reluat cercetările, iar  dovezile privind recunoaşterea valorii sale au continuat să vină. În 1991 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar în 1992  al Academiei Inginereşti a Federaţiei Ruse .A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Timişoara, Braşov, Iaşi , Chişinău. Cu oamenii de ştiinţă din România a fondat o adevărată frăţie dacică. Mai multe străzi şi instituţii poartă numele său.  

S-a stins din viaţă în 6 martie 1998.

Rădăcinile multor mari români se întind, genealogic vorbind, până în satele româneşti. Unul dintre aceştia s-a  născut la Bucureşti, dar  tatăl său  s-a născut la Craiova ,iar  bunicul său  s-a născut la Perişor-Dolj, cu rădăcini care duc spre Tudor Vladimirescu. A învăţat în ţara în care s-a născut. S-a afirmat pe alte meleaguri. Preocupat de probleme aeronautice, aprofundează ştiinţific şi realizează numeroase invenţii (250 Brevete)  A ascultat chemarea pământului şi a revenit acolo unde s-a născut pentru a sădi un pom al creaţiei tehnice. După ce l-a văzut viguros a plecat  să se întâlnească  cu tatăl său, cu bunicul său, poate cu Tudor Vladimirescu, poate cu alţi creatori  români Acest mare român a  fost Henri Coandă

Henri Coandă s-a născut la data de 7 iunie 1886 în  Bucureşti.A urmat Liceul Sfântul Sava din Bucureşti şi Liceul militar din Iaşi, pe care l-a absolvit ca şef de promoţie în 1905,  devenind , ulterior , ofiţer de artilerie. Pasionat de tehnica  zborului , construieşte  la Arsenalul armatei din Dealul Spirii,  între 1905 şi 1906 machete de rachete şi un avion rachetă propulsat prin fuzee. Avea atunci 19 ani. Totuşi, îşi dădea seama că  fără un fundament ştiinţific nu putea finaliza ideile sale.

Despre şcoală , despre reformarea şcolii  se vorbeşte şi se scrie mult azi.  Slujtorii şcolii de azi  aplică  soluţii sugerate sau impuse. În vremea fanarioţilor învăţământul se făcea în limba greacă , era accesibil numai  celor cu dare de mână, iar cei ce deţineau puterea  imitau tot ceea ce era străin. Acestea erau condiţiile când, un ardelean, Gheorghe Lazăr, a întemeiat învăţământul  cu predare în limba noastră.

La şcoala din satul natal.

                     Gheorghe Lazăr s-a născut  la data de 5 iunie 1779  în localitatea  Avrig , situată la 25 km de Sibiu, mergând înspre Braşov, şi atestată documentar încă din 1364.Părinţii săi,  Gheorghe şi Mărie Lăzăroaie, ţărani înstăriţi, vroiau ca fiul lor să devină preot în sat, aşa cum doreau mulţi  săteni din acea vreme.  Avea nouă ani când a început  Şcoala primară  în Avrig  , avându-l ca dascăl pe Ioan Barac cu care a păstrat legătura mulţi  ani. S-a dovedit un elev eminent , aşa că învăţătorul şi preotul din sat, Ioan Racotă, îl îndeamnă să  continuie  învăţătura la Gimnaziul Piariştilor din Cluj pe care l-a absolvit în 1806.

„Grijeşte de sănătate, pleacă urechea la cei necăjiţi şi nu uita că politeţea nu costă şi fii bun cu cei buni şi cu cei răi, mai bun..”. Este un fragment dintr-o scrisoare a unui tată din zona Sibiului  către fiul său ajuns om important la Craiova. Era, la vremea scrierii  scrisorii ,în 1965, Rectorul Institutului Agronomic din Craiova, Mircea Oprean.

Veneraţie pentru părinţi.

Mircea Oprean  s-a născut în ziua de 28 mai 1915  în comuna Jina,  situată în judeţul Sibiu, la graniţa cu judeţul Alba., pe drumul care leagă Miercurea Sibiului de Obârşia Lotrului. Tatăl său, Nicolae Oprean, a fost notar în Poiana  Sibiului, comună învecinată cu Jina, şi a avut o

Ne aducem aminte adesea  de jocurile  din copilărie. Ne minunăm de imaginaţia de care am dat dovadă. Privim adesea la jocurile copiilor din zilele noastre . Ne minunăm de imaginaţia de care dau dovadă în jocurile lor. Uneori părinţii îi încurajează în jocurile lor de-a dreptul  fabuloase.  De cele mai multe ori  , noi , ca părinţi sau educatori, suntem interesaţi de performanţele instituţionalizate şi nu dăm importanţă dezvoltării imaginaţiei copiilor. Sunt multe exemple de soluţii tehnice de avangardă care au încolţit în mintea oamenilor în perioada copilăriei. Un exemplu este craioveanul  Mihail Konteschweller.

            Copilăria

Mihail Konteschweller s-a născut în  data de 23 mai 1897  la Craiova.

Din păcate nu dispun de  date despre studiile primare şi secundare pe care , probabil, le-a făcut la Craiova. Documentele menţionează că în  1914, adică la vârsta de 17 ani , a făcut  mai multe fotografii aeriene  deasupra Craiovei. A folosit  un  zmeu, pe care a fixat un aparat de fotografiat  şi pe care îl declanşa de la sol cu ajutorul  unei sfori .Se poate spune că a fost prima încercare de comandă de la distanţă, sau , altfel spus, de telemecanică, domeniu care l-a pasionat şi în care a fost un pionier recunoscut  în ţară şi în străinătate.

 “Dragostea este ca sănătatea, cât timp există nu îţi dai seama de ea”- spunea Ivan  Turgheniev. Aşa este şi cu oamenii.Numai după ce pleacă de lângă noi, după ce pleacă dintre noi le simţim lipsa. Atunci începem să căutăm în memoria nostră informaţii despre ei dar constatăm, cu suprindere, că datele se amestecă sau  sunt vagi . Memoria documentelor scrise are altă putere.În urmă cu aproape zece ani am participat la întocmirea unui “Dicţionar de personalităţi din Oltenia”  în care erau înscrise şi persoane aflate printre noi, iar informaţiile au fost culese  direct de la sursă.În aceste zile l-am răsfoit. Mulţi au plecat dintre noi. Unul dintre ei este Silviu Puşcaşu.

Scurtă biografie

Silviu Puşcaşu s-a născut în Craiova  la data de 10 mai 1927, pe atunci ziua naţională a României Mari, chiar în timpul desfăşurării paradei militare. A fost singurul copil al unei  familii de învăţători craioveni.Tatăl  său , Marin Puşcaşu, a fost învăţător la Şcola “ Ion Eliade Rădulescu”  din Craiova. Pedagog desăvârşit , de o integritate morală proverviabilă, a ajuns Director al   acestei şcoli. Mama sa, învăţătoarea  Eliza Puşcaşu , născută Schindler,  era  pasionată de pictură şi pian . O vreme a cântat la orga Bisericii catolice din Craiova.

Bogăţia unui popor  vine din   cultura sa. Cultura unui popor este  dată de creaţiile comunităţilor care  formează poporul. Când se discută  despre cultură şi creaţii, ne gândim, de regulă, la creaţii artistice, la opere de artă ,la tablouri, la sculpturi, la cărţi. La cărţi scrise de poeţi, la cărţi scrise de romancieri.Cărţile care intră în patrimoniul, în tezaurul unui popor sunt scrise şi de alţi specialişti. Uneori de ingineri.Unele dintre aceste cărţi jalonează, pentru zeci de ani,  vocabularul  de specialitate corelat cu vocabularul  uzual, cu vocabularul comun.Dacă nu apar la momentul potrivit  aceste cărţi, numite dicţionare, numite lexicoane sau altcumva, cultura unui popor riscă să-şi piardă identitatea.Cuvintele de împrumut, cuvinte care “ sună” frumos şi lasă impresia că cel care le foloseşte este inteligent şi cult, sufocă, încet-încet identitatea culturii unui popor.Cultura tehnică  a poporului român a beneficiat de mulţi creatori.Unii au creat invenţii pionier.Alţii au introdus  cuvinte folosite acum în întreaga lume.Altul, numit Remus Răduleţ, prin erudiţia şi dăruirea  sa ,   a făcut posibilă apariţia  Lexiconului Tehnic Român.

  Scurtă biografie

Remus  Răduleţ  s-a născut la data de 3 mai 1904 în localitatea Brădeni  din judeţul Sibiu, într-o familie cu doi băieţi şi două fete. Tatăl său a fost preot .Satul Brădeni   este atestat încă din 1297 cu numele de Terra Heen, iar biserica cu hramul Sf. Andrei,  a fost menţionată prima oară în 1350. Sat săsesc , numit Henndorf până în 1968. Studiile liceale le-a început la Sighişoara şi le-a terminat la Braşov. A început liceul la secţia umanistă dar, atras de fizică, a susţinut Bacalaureatul la secţia reală. Această  formare iniţială umanistă şi-a pus amprenta pe întreaga lui viaţa profesională inginerească.

Citesc  despre  personalităţile care  primesc anual Premiul Nobel pentru fizică, pentru literatură,pentru medicină. Înţeleg  sau accept uşor că descoperirea acestei personalităţi  a contribuit la dezvoltarea ştiinţei, a contribuit la obţinerea unui nou succes în lupta  medicului cu bolile  omului. Citesc despre personalităţi care au primit Premiul Nobel pentru Pace. Îl compar, de fiecare dată,  cu cel  care prin atitudinea sa de OM a determinat apariţia unui semn, a unei mărci  foarte cunoscută în lumea întreagă , asociată cu serviciile umanitare: Crucea roşie. Acest OM a fost, în 1901, primul laureat al Premiului  Nobel pentru Pace. Sunt convins că este o referinţă bună pentru oricare deţinător al Premiului Nobel pentru Pace. Numele acestui OM  este Henri Dunant.  

Doar câteva date biografice.

Henri Dunant  s-a născut la  data de 8 mai 1828  în oraşul  Geneva  din Elveţia .El a organizat primul serviciu  de asistenţă medicală pe  câmpul  de luptă  de la Magenta şi Solferino,Italia,  în  1859. Ca recunoaştere a  valorii iniţiativei sale umanitare, semnul atribuit acestei activităţi, cruce roşie pe fond alb,  este inversul  steagului Elveţiei, iar „ Ziua Mondială a Crucii Roşii”  se sărbătoreşte în fiecare an pe  data de 8 mai, ziua de naştere a lui Henri Dunant.  De asemenea  a primit Premiul Nobel pentru pace  pe 1901, împreună cu francezul Frederic Passy. . S-a stins din viaţă la data de  30 octombrie 1910, în localitatea Heiden  din Elveţia. Avea 82 de ani. În acest context o să vă spun istoria Crucii Roşii.

 Craiova a dat României, a dat lumii  mulţi oameni de seamă. Unii dintre ei, care au activat în domeniul umanist,  sunt mai cunoscuţi. Alţii, care au avut meserii tehnice, meserii inginereşti sunt mai puţin cunoscuţi de locuitorii de azi ai Craiovei, ai României. Se întâmplă ca unii dintre cei uitaţi de românii  de azi să fie evocaţii de către   specialiştii de peste mări şi ţări care folosesc creaţiile lor, care folosesc invenţiile lor. O parte din vină o avem şi noi, cei de azi care , ocupaţi cu treburile zilnice uităm să dăm prinosul de recunoştinţă înaintaşilor noştri .De aceea o să vă povestim  despre un craiovean, despre un  român care şi-a adus o contribuţie remarcabilă  la realizarea mijloacelor tehnice necesare zborului pe Lună şi anume sursa de energie, adică pila electrică. Tot el  a  pus bazele învăţământului ingineresc  modern din România, fiind primul Rector al Şcolii Politehnice din Bucureşti timp de 20 de ani,  din 1920 şi până în 1940.

Vasilescu-Karpen Nicolae s-a născut la data de 28 noiembrie 1870 în Craiova. Urmează şcoala primară  apoi   Liceul Carol I din Craiova unde s-a remarcat prin spiritul de analiză şi  prin  pasiunea sa pentru partea experimentală a disciplinei studiate, dar mai ales de partea practică a fizicii.