Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Despre Istoria ştiinţei, Despre Inventatori,şi…despre mine!

12 Mar

Gheorghe Ionescu-Şişeşti – cea mai însemnată personalitate a agronomiei româneşti.

Posted in File din Istoria stiintei si tehnicii on 12.03.11

Ca naţiune , ne-am legat speranţele de o ramură a economiei.Agricultura a fost una dintre ele.Uneori speranţele        au devenit realitate.Alteori speranţele au rămas doar speranţe.Dar oare cine transformă speranţa în realitate?  Şi oamenii au această menire,şi oamenii au această  putere! În urmă cu aproape o sută de ani, un om, Gheorghe Ionescu, a spus:“Când va încolţi în mintea organelor administrative că îmbunătăţirea producţiei agricole este o problemă fundamentală a satului nostru românesc, atunci greutăţile vor fi pe jumătate biruite. Dacă va deveni unanimă această convingere, se vor găsi şi mijloacele şi căile de a se ajunge la scop” Nu era un om oarecare .

         Gheorghe Ionescu-Şişeşti  s-a născut la  data de 16 octombrie 1885 în Şişeştii de Jos, un sat situat pe valea  pârâului  Coşuştea din judeţul Mehedinţi. 

 Tatăl său , Constantin Ionescu,  preotul satului ,şi mama sa , casnică, s-au îngrijit  cu dragoste de creşterea celor 11 copii  născuţi  şi educarea  celor opt rămaşi în viaţă,  în număr egal  băieţi şi  fete, patru şi patru,  poate pentru a arăta  şi astfel  satului echilibrul din familia lor. Gheorghe a fost primul copil al familiei şi a rămas mereu primul în  toate.

Povestea vieţii
          A urmat şcoala primară în satul natal , unde învăţătorul Trandafirescu   aduna toţii copii satului într-o singură   încăpere  şi le preda, pe rând,  lecţiile de la clasa I-a până la clasa V-a. Gheorghe asculta cu atenţie, de fiecare dată, toate lecţiile şi poate de aceea a  înţeles bine cum se construieşte castelul fermecat al învăţăturii  de carte.Îi plăceau şi lecţiile practice despre lucrările agricole şi tainele naturii. Preotul din Şişeşti, tatăl său,  era mulţumit şi se gândea  că fiul său cel mare îi va urma profesia aşa că la dus, încrezător, la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea. Funcţionarii de la Seminar nu au ţinut seama nici de visele preotului Constantin Ionescu , nici de cunoştinţele   candidatului Gheorghe Ionescu . Nu îndeplinea condiţia de vârstă, era prea tânăr , aşa că nu a fost admis. Preotul Constantin Ionescu putea să-l mai ţină un an acasă să-l ajute la treburile casei dar s-a  gândit că este mai bine să-l  înscrie la Liceul Traian din Turnu Severin, iar peste un an să-l transfere   la Seminarul Telogic. Dar, aşa cum se spune în satele noastre ca  şi  în satul meu din Mehedinţi, tot răul este spre bine.Elevul Gheorghe Ionescu, sâguincios,disciplinat, inteligent, s-a făcut repede remarcat . A obţinut o bursă de studii, apoi, în clasa IV-a de liceu a participat la un concurs organizat la Bucureşti de Societatea “ Tinerimea  Română”. Şi aici  fost primul. A fost cel mai bun.                                                                       În anul 1905 a  susţint examenul de absolvire a liceului  atât la secţia reală cât şi la secţia umanistă. Şi de această dată a fost primul. De acum putea alege orice drum profesional. A decis să devină inginer agronom. Deşi profesorii săi au fost surprinşi de această decizie, l-au susţinut în demersul său de a merge în Germania  la Şcoala Superioară de Agricultură din Hohenheim .Directorul Liceului Traian şi încă 17 profesori au semnat un certificat elogios prin care atestau calităţile  fostului lor elev. Mai mult, i-au obţinut un ajutor anual acordat din bugetul judeţului Mehedinţi.

În toamna anului 1906, după satisfacerea stagiului militar ca voluntar, a început cursurile de inginerie pe care le-a absolvit la data de 9 martie 1909 cu calificativul “ Foarte bine  spre eminent”.S-a făcut remarcat şi aici pentru spiritual său analitic şi a fost sfătuit să-şi  continue studiile la Universitatea din Jena, Secţia de Agronomie pentru obţinerea titlului de doctor. Şi-a ales o temă care îl lega  de satul lui: Agricultura ţărănească din România .La data de 11 februarie 1911 i s-a  acordat titlul de  “doctor în agronomie, botanică şi economie politică”, cu distincţia “ magna cum laudae”.Era al doilea român care obţinea titlul de doctor la Universitatea din Jena. Primul a fost Grigore Antipa  care a obţinut, în  1892, titlul de doctor în ştiinţele naturii.                                                           

Cercetarea, parte din viaţa sa

În toamna anului 1911 a fost angajat ca inginer agronom la ferma Clenciu-Spanţov din judeţul Ilfov. Ferma era proprietatea statului aşa că a putut să-şi pună în valoare şi calităţile de cercetător. Venise din Germania cu multe idei privind modernizarea agriculturii din România. A făcut numeroase experimente ştiinţifice pentru îmbunătăţirea soiurilor de grâu, de porumb, de mazăre şi de fasole. A prezentat o parte dintre aceste rezultate  la Congresul Agricol  organizat între  18 – 20 noiembrie 1912. Ministrul agriculturii de la acea vreme a remarcat originalitatea lucrărilor şi soluţiile inovative  propuse de autor şi i-a  oferit postul de administrator al fermei Şcolii Centrale de Agricultură de la Herăstrău.Aici şi-a început activitatea didactică, în 1913, în calitate de coordonator al  practicii  elevilor.În 1915 această instituţie  este transformată în unitate de învăţământ superior şi este denumită  “ Şcoala Superioră  de Agricultură de la Herăstrău”, iar Gheorghe Ionescu  a fost numit conferenţiar, apoi şef al catedrei de “Agronomie generală”, post pe care l-a ocupat până în 1958.Cercetarea făcea parte din viaţa sa aşa că, în 1928 a fondat  Institutul Central de Cercetări  Agricole unde s-au efectuat “ primele cercetări agricole complexe, organizate sistematic, pe tot cuprinsul ţării” , în cele dousprezece staţiuni experimentale înfiinţate în acest scop.Cercetările au urmărit obţinerea de soiuri superioare  de grâu şi porumb, aplicarea diferenţiată a îngrăşămintelor după tipurile de sol, aplicarea metodelor de ameliorare a solurilor erodate, nisipoase, sărăturate. Aici s-a obţinut,în 1943, prin selecţie şi hibridare,  soiul de grâu A 15, cu însuşiri superioare de productivitate cultivat  până în 1965 pe mai bine de două milioane de hectare.Şi aspectele teoretice au stat în atenţia sa, el formulând “ legea  proporţiilor armonice  a factorilor de vegetaţie”. Mai mult, într-o conferinţă ţinută în 1935 la Asociaţia Generală a Inginerilor din România – AGIR , spunea:” Viaţa modernă se dezvoltă sub semnul matematicii, fiind necesară biologului,economistului dar şi artistului”. Pentru aceste activităţi  este considerat  cea mai importantă personalitate a şcolii româneşti de agricultură din secolul XX.

A scris încă din tinereţe.

A debutat din vremea liceului cu articolul “În chestiunea ţărănească” în revista Albina În timpul stagiului militar ( 1906) începe să colaboreze cu revista Ramuri,   din Craiova , în care va publica  timp de 60 de ani, până în 1965 recenzii, articole şi nuvele.. Ca student în Germania, a publicat articole de specialitate în revistele Câmpul  şi Jurnalul Societăţii Centrale Agricole din România. Iată câteva titluri :Păşunatul vitelor , Livezile şi îngijirea lor, Analiza laptelui. Până în 1961 a  scris mereu: Contribuţii la studiul grâului românesc din punct de vedere fitotehnic (1916) ,Lunca Dununării şi punerea ei în valoare (1933), Rapiţa ( 1934), Cultura porumbului ( 1936) ,Principalele tipuri de soluri din România ( 1939), Agrotehnica ( 1947), Buruienile şi combatearea lor ( 1955) , La mise en valeur des terrains érodés en Roumanie ( 1961). Lista poate fi continuată.                

Recunoaşterea profesională.

 În 1925, la propunerea  lui Grigore Antipa, a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române,iar în 1935 a devenit membru titular, crescând astfel numărul academicienilor cu rădăcini olteneşti.A fost ales vicepreşedinte al Academiei Române la data de 25 mai 1936 .A mai ocupat această funcţie  între anii 1938 şi 1941, respectiv 1959 şi 1961. În anul 1961, a fost ales Preşedinte al Societăţii Naţionale Române pentru Ştiinţele Solului, pe care a condus-o până la sfârşitul vieţii. A fost ministru al agriculturii în perioada 1931-1932, 1937-1938 şi 1939-1940. A obţinut mai multe ordine şi medalii deosebit de valoroase  dintre care aminitim: “Steaua României”-1921; “Coroana României”-1922; “Croix de Commandeur de L’Ordre de Merite agricole”-1924; “Chevalier de la Legion d’Honneur”-1930(Franţa); “Steaua României cl. I”-1938; “Grand officier de la Legion d’Honneur”-1940 (Guvernul francez).                                                                                     

Nu şi-a uitat satul. Şi-a adus aminte de învăţătorul Trandafirescu şi de condiţiile în care a învăţat el şi, din fonduri proprii , a construit , între 1939 şi 1940 , o şcoală nouă în Şişeştii de Jos.                       Cu toate acestea se considera “ un om obişnuit  care a căutat doar să-şi facă datoria oriunde a lucrat”.

Gheorghe Ionescu Şişeşti s-a stins din viaţă  în data de 4 iulie 1967 , Otopeni.

tags:

One comment »

2 comments on this topic

  1. Ovidiu S says:

    Interesant articolul. La cat mai multe si mai bune.