Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Personalități din știință și tehnică.

Alexe Marin, sau „învăţătorul de sat”

Azi, la emisiunea „Personalități din știință și tehnică”, o să vă povestesc despre Alexe Marin,  organizatorul primului laborator de fizică din ţară.

Reformarea   şcolilor, manuale alternative, metode moderne de predare, metode interactive, metode moderne de evaluare,  problematizarea  în predarea unei lecţii, legătura învăţământului cu practica  sunt sintagme pe care le auzim frecvent, sintagme pe care le  folosesc de multe ori în activitatea mea. Deși predau de foarte mulți ani, în fiecare an  îmi pun întrebarea, ce trebuie să schimb pentru ca  prelegerile mele să fie accesibile, instructive, legate de viaţa reală.

Această întrebare și pun mulți profesori. Această întrebare și-au pus-o mulți dascăli de-a lungul timpului căutând și dezvoltând  metode de predare. Spre exemplu, Socrate pentru a găsi o  definiție punea o întrebare elevilor și, plecând de la răspunsul lor,  formula o definiție general valabilă.

Această metodă a fost dezvoltată și de craioveanul Alexe  Marin.

 Alexe Marin s-a născut la  data de 17 august 1814 la Craiova. Primele clase primare le-a urmat la Slatina sub îndrumarea lui Gheorghe Ardeleanu. Lipsa  cadrelor  didactice  dar şi isteţimea lui Alexe Marin face ca  acesta, deşi avea numai 11 ani, să primească sarcina de a-l ajuta  pe învăţătorul Gheorghe Ardeleanu la  desfăşurarea activităţilor didactice, iar după un an,  în 1826, când avea 12 ani  primeşte dreptul de a preda la clasa I-a. Se face repede remarcat în lumea dascălilor de şcoală  şi este transferat în 1832 la Craiova  apoi, în 1834  la Şcoala primară de pe lângă Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti ca profesor suplinitor. În paralel, urmează şi el  cursurile  din clasele superioare ale Colegiului,  organizat de Gheorghe Lazăr  pe trei grade, începând cu  şcoala primară, apoi învăţământul  mediu  şi continuând cu învăţământul superior, universitar.  În 1838 Alexe Marin   este numit profesor titular la clasa a IV-a.

            Timp de cinci ani, între 1845 şi 1850 se perfecţionează  la Paris în domeniul ştiinţelor naturale. Pasionat şi tenace, îşi formează o cultură enciclopedică  prin studiu individual sau prin audierea   prelegerilor   somităţilor vremii printre care Gay Lussac, cunoscut pentru studiile  privind proprietăţile gazelor, Claude Pouillet, care a făcut primele măsurători privind  cantitatea de căldură emisă de Soare, Edmond Frémy,  cunoscut  pentru cercetările din chimia organică şi tehnologiile chimice, Pierre Flourens, medic, fiziolog şi naturalist fondatorul fiziologiei experimentale.

            Se reîntoarce în ţară în 1850  şi este angajat  la Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti în calitate de „conservator” al laboratorului de fizică şi de chimie, având ca sarcină organizarea şi dotarea acestora cu echipamentele şi substanţele necesare  în  procesul didactic. Trebuie spus că în 1833 Petrache Poenaru dăduse un Regulament şcolar prin care impunea ca şcolile să primească bani  pentru „aparate de fizică, chimie, instrumente de geometrie şi mecanică”. Aşadar  condiţiile financiare erau asigurate şi, în  1850, Alexe Marin organizează primul laborator de fizică şi de chimie din ţara noastră folosit atât în activitatea didactică dar şi pentru alte cercetări. Pe baza rezultatelor obţinute, Alexe Marin  este numit, în 1851, profesor suplinitor , iar în 1855 devine profesor titular.

            În 1864, A.I.Cuza înfiinţează  Universitatea din Bucureşti. Începând cu anul 1868 şi până în 1893, adică un sfert de secol, Alexe Marin  a funcţionat ca  profesor de chimie  la Facultatea de ştiinţe a acestei universităţi.

            Pentru buna învăţătură erau necesare şi cărţi. Alexe Marin  a tradus şi a scris.

            În 1837, pe când era profesor la Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti, a scris „Astronomie populară”,  în 1839 „ Convorbiri de geometrie practică”, iar  în 1840 „Principii de mecanică”. Desigur  aceste cărţi erau necesare şi au fost, la vremea lor, foarte importante. Mă voi opri, din mai multe motive,  asupra celei scrise în 1842, tipărită la Tipografia Colegiului Sfântu Sava şi  intitulată „ Moş Pătru sau Învăţătorul de sat. Convorbiri asupra mecanicii”. În primul rând am aflat despre  această carte în 1963, ca elev în clasa a X-a,  de la profesoara noastră de fizică,   Maria Vlăduţ, proaspătă absolventă de facultate şi care, prin modul  de a preda fizica, parcă inspirat din metoda lui Moş Pătru, adică din metoda lui Alexe Marin, mi-a   stimulat interesul pentru aplicaţia practică, pentru concretizarea inginerească  a soluţiilor teoretice. În al doilea rând, am în biblioteca mea transcrierea acestei cărţi, publicată de Editura Academiei   României în 1981. Am  citit, uneori am studiat, lecţiile scrise la nivelul acelor ani dar care, din punct de vedere metodic, pedagogic sunt, în opinia mea, importante şi azi. Cartea lui Alexe Marin are o introducere care este, de fapt, un îndemn pentru „ meşterii şi  lucrătorii noştri români”  să folosească  învăţătura teoretică  pentru a realiza produse mai ieftine, mai bune  aşa cum erau cele aduse şi atunci din afara ţării. Cartea este elaborată  sub forma a şaisprezece convorbiri  între Moş Pătru, învăţătorul,  şi trei copii: Gheorghe, Ilie  şi Ana. Convorbirile, lecţiile pornesc de la o  „ problemă”  formulată de copii sau de Moş Pătru. Spre exemplu, convorbirea despre „Scripete” începe cu o prezentare a unei situaţii ipotetic reală: în sat se construieşte o biserică, iar cei trei copii au observat cum un  singur  om poate ridica greutăţi foarte mari.  Apoi,  problema practică: „ Unchiule, noi venim să te rugăm ca să ne faci a cunoaşte mai multe maşine ce se întrebuinţează la clădirea bisericii celei noui” Explicaţiile sunt date sub forma unui dialog folosind şi desene  sugestive referitoare la  scripeţi. Trebuie spus că  metoda   de abordare, convorbirea,  a fost folosit  şi de alţi autori înaintea lui Alexe Marin: Galilelo Galilei  în „Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii”, Petre Maior în „ Dialog pentru începutul limbii română întră nepot  şi unchi” ( 1819). Şi mai târziu s-a utilizat această metodă:  Aron  Pumnul „Convorbire între un tată şi între fiul lui asupra limbei şi literelor româneşti” publicată la Cernuţi în 1850, Dumitru Armaş „ Povestiri istorice”  publicată de Editura  Didactică şi Pedagogică în 1982.

            Alexe Marin a tradus , în 1852, Fizica lui Pouillet,  apoi   Chimia de Pelouze  şi Frémy, cursuri pe care le audiase şi el în perioada stagiului din Franţa. Şcoala românească, şcoala primară, şcoala  medie  şi şcoala superioară, aşa cum fusese  organizată de Gheorghe Lazăr, avea nevoie de manuale aşa că Alexe Marin a mai scris  în 1858  „ Cunoştinţe pentru şcoalele primare” , în 1863 „ Fizica pentru şcoli primare” , în 1870 „ Noţiuni de fizică”, în 1871 „ Manual de aritmetică”, iar în 1876 „Desen al şcoalelor”.

            Prin ceea ce  a făcut, Alexe Marin a „ împrăştiat”  cunoştinţele sale. A colaborat, în perioada 1845 – 1850 la  „Gazeta învăţătorului satului”. A  fondat revista „Muzeul Naţional- foaie ilustrată pentru răspândirea ştiinţelor” care a apărut în perioada  1857-1860. În 1890,  fiind profesor la Facultatea de ştiinţe din Bucureşti, a întemeiat, împreună cu Emanoil Bacaloglu, Grigore Ştefănescu, Petre Poni, „Societatea de ştiinţe fizice” din Bucureşti, al cărui Preşedinte a fost în 1891.

            S-a stins din viaţă la data de 25 aprilie 1895 în Bucureşti.

            Colegiul naţional „Alexe Marin” din Slatina, o stradă din Bucureşti  poartă numele „învăţătorului” Alexe Marin, component de valoare al Galeriei fizicienilor  din România.

Vă reamintesc, stimați ascultători, că unul dintre obiectivele acestei emisiuni  este de a oferi modele de viață pentru tineri dar și pentru adulți.

Alexe Marin poate fi un model de pedagog. Îmi amintesc de profesoara noastră de fizică, din vremea liceului, Maria Vlăduț. Îmi amintesc de lecția  privind dependența  temperaturii unui fluid de viteza cu care curge. Pentru a înțelege această dependență, Maria Vlăduț, profesoara noastră din liceu ne-a spus următoarea poveste.

Se spune că odată, un călător a pornit la drum. A mers mult. Se apropia seara și se întreba unde o să înnopteze. Spre bucuria lui, vede în depărtate o luminiță. Ajuns lângă adăpost, le cere gazdelor îngăduința de a rămâne la ei peste  noapte. Toți și-au îndreptat privirea spre   unul dintre ei,  mai în vârstă. Aceasta l-a poftit în adăpostul lor. Se lăsase frigul afară, iar călătorul, intrând în adăpost, și-a suflat în mâini. S-au așezat la masă. Mâncarea era foarte fierbinte, iar călătorul a suflat în lingura lui.

Gazdele, mirate, au șușoșit între ele vreme de câteva clipe, după care, cel mai în vârstă, l-a întebat:

• Călătorule, când ai intrat în coliba noastră ți-ai suflat în mâini, iar acum ai suflat în mâncare. Oare de ce ai făcut asta?

Călătorul s-a luminat la față și le-a spus:

• Când am intrat în colibă îmi înghețaseră mâinile și am suflat să le încălzesc. Mâncarea este prea fierbine și am suflat să o răcesc.

Gazdele, speriate, au reînceput  să șușotească. După un timp s-au liniștit, cel mai în vârstă s-a ridicat în picioare și i-a spus:         

-Călătorule, ne este milă de tine, dar noi putem să înnoptăm cu o ființă care suflă când cald, când rece, așa că te poftim să-ți vezi de drumul tău.

            Apoi l-au dat afară.

            La  final, stimați ascultători, vă reamintesc că  azi, la emisiunea „Personalități din știință și

tehnică”, v-am povestit espre  Alexe Marin, autor de manuale școlare printre care „Moș Pătru sau învățătorul de sat”.

Mențiune.

            Emisiunea „Personalități din știință și tehnică” este difuzată la Radio Sud, pe frecvența 97,4 MHz FM și  on line  radiosud.ro (ASCULTĂ LIVE), de luni până vineri, la ora 21:00.