Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Despre Istoria ştiinţei, Despre Inventatori,şi…despre mine!

14 Feb

13.02.2015 Ziua Mondiala a Radioului

Posted in File din Istoria stiintei si tehnicii on 14.02.15

13 februarie  Ziua mondiala a Radioului.

Discuție purtată cu Andrada Cojocaru la Radio Craiova în data de 13 februarie, ca ”Invitat in studio”  la emisunea ” Pulsul zilei”.Documentul de bază

http://www.radiocraiova.ro/audio-ziua-mondiala-a-radioului

Contextul  discuției despre  Ziua mondială a Radioului

In cadrul Academiei Române își desfășoară activitatea Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei si Tehnicii  – CRIFST–. Deoarece în acest an, mai precis în data de 13 martie,  se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Dragomir Hurmuzescu, o personalitate  care a marcat istoria științei, istoria tehnicii, istoria învățământului din România , s-a propus ca în perioada 13 februarie – 13 martie să se organizeze mai multe activități în care să fie evocat Dragomir Hurmuzescu.

Reamintesc că Dragomir Hurmuzescu este fondatorul Societății Române de Radiodifuziune  ,  reamintesc că Dragomir Hurmuzescu  a coordonat  realizarea primului  receptor radiofonic din Romania . Radioreceptorul a fot montat   în laboratorului Institutului electrotehnic din București unde se organizau  audiții publice.  De două ori pe săptîmână,  joia și sâmbăta, de la ora 21,30 , oamenii  se adunau în curtea laboratorului  și ascultau  emisiunile radio transmise de posturile străine. Cel mai bine se auzea postul din Viena. Asta se întâmpla în 1925.

Ei bine,în acest context, adică al evocării lui Dragomir Hurmuzescu, ne-am propus  ca la începutul perioadei 13 februarie- 13 martie , să spune câteva cuvinte și despre 13 februarie –Ziua Mondiala  a Radioului.

 

Cand si cum s-a decis  alegerea datei de 13 februarie  ca ziua Mondiala a Radioului

In data de 3 noiembrie 2011 s-a desfasurat  Conferinta generala  a UNESCO,  Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură,  iar Delegatia Permanenta  a Spaniei   a prezentat   propunerea Academiei Spaniole de Radio  de  a se  marca prima emisiune a postului de radio al Natiunilor Unite facuta in 1946. Atunci , in noiembrie 2011, s-a propus  ca ziua de 13 februarie sa fie declarata si sarbatorita ca Ziua mondiala a Radioului. La 14 ianuarie 2013, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat în mod oficial proclamarea Zilei Mondiale Radio, marcată de UNESCO. Scopul acesti propuneri  este de sensibiliza populatia asupra rolului radioului și  de a promova  cooperarea internațională între radiodifuzorii din toata lumea. Eu aș traduce acest obiectiv în felul următor: rolul informativ și educativ al radioului este net superior în comparație cu  televiziunea.

Mai mult, aparatul de radio este accesibil comunităților izolate. De asemenea, emisunile radio pot fi ascultate fără a afecta mobilitatea ascultorilor. Emisiunile radio pot fi ascultate si de cei care nu au un telefon mobil .

 

Cât de inedită este această  propunere.

Ne-am obisnuit deja  să sărbătorim ziua nationala sau internationala a unor categorii profesionale sau a unor activitati. Spre ex. in 14 septembrie, ziua in care s-a inaugurat Podul  de cale ferata de la Cernavodă, se sarbatoreste  , in Romania, ziua Inginerului. Sau, in 26  aprilie se sarbatoreste Ziua mondiala a Proprietatii industriale.  De asemenea, ziua mondiala a apei, a inimii.

Asadar, a sarbatorii ziua nationala sau  mondiala a unei activitati nu este o noutate. Chiar si ziua Radioului  este deja sarbatorita.

Spre exemplu, în Rusia, ziua Radioului este sărbătorită în data de 7 mai. A fost alesă  această zi deoarece  la 7 mai 1895 Alexander Popov  a  făcut o demonstrație in  laboratorul de fizica al Universitatii  din Petersburg  privind functionrea unei instalatii de Telefonie Fara Fir –TFF. Popov a avut contributii si in realizarea antenei Radio.

Radioamatorii au  o Zi Internaţională, aniversată anual, 18 aprilie. La 18 aprilie 1925, s-a infiintat Uniunea Internaţională a Radioamatorilor.

În România, ziua de 1 noiembrie  este sărbătorită  ca ziua Radiodifuziunii Române având în vedere că la 1 noiembrie 1928  Dragomir Hurmuzescu transmitea primul mesaj radio ” Alo, alo, aici Radio București” . Desigur , este ziua Radiodifuziunii.

 

Justificarea  sarbatoririi  zilei  Radioului, zilei Mondiale a Radioului.

Scopul sărbătoririi Zilei Mondiale a Radioului este de a  sensibiliza populația asupra  rolului Radioului. In acest scop se dezbat  teme de interes larg. Spre exemplu in  2014 tema a fost ”Pe 13 februarie să celebrăm femeile din lumea Radioului și pe cei care le susțin” adică, oamenii ca dv. care faceti  ca radioul să fie un instrument de informare, o sursa de informatii culturale.

Asadar, din punctul meu de vedere, se justifica.

S-ar putea alege și altă zi?

In istoria radioului au  fost multe momente de o importanta istorica.Spre exemplu la 28 martie 1899 , Marconi a transmis prima radiograma peste Canalul Mânecii. Ziua de 28 martie ar putea fi Ziua Mondiala a radioului.  Sa nu uitma ca in 12 decembrie 1901 , Marconi a transmis prima radiograma peste Atlantic. Si ziua de 13 decembrie ar putea fi Ziua Mondiala a radioului. Academia de Radio din Spania a propus data de 13 februarie  pentru că in 13 februarie 1946  a fost facuta prima transmisie radio a postului Natiunilor Unite.  Este un argument  acceptat deja de  UNESCO -Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură .

Contribuțiile craiovenilor la dezvoltarea radioului din Romania.

Nicolae Vasilescu Karpen

Vasilescu-Karpen Nicolae s-a născut la data de 28 noiembrie 1870 în Craiova. Urmează şcoala primară  apoi   Liceul Carol I din Craiova unde s-a remarcat prin spiritul de analiză şi  prin  pasiunea sa pentru partea experimentală a disciplinei studiate, dar mai ales de partea practică a fizicii. S-a înscris, apoi,  Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti pe care a absolvit-o  în anul 1891 ca şef de promoţie .Încă nu împlinise 21 de ani când şi-a început activitatea la Serviciul Lucrărilor Publice din Bucureşti unde şi-a adus contribuţii remarcabile în realizarea echipamentelor de comunicaţie.

Pe lângă activitatea didactică, a desfăşurat mai multe activităţi industriale.Din 1906 a fost  şef al Diviziei tehnice a Poştei Telegrafului Telefoanelor. În această calitate a construit la Herăstrău un post de telegrafie fără fir folosit în timpului Primului Război Mondial pentru a comunica cu celelalte ţări europene. Staţia de emisie, asemănătoare cu cea instalată în Turnul Eiffel din Paris, avea o putere de 25 kW , o antenă de 80 m înălţime şi o rază de emisie de 2.000 km. În perioada 1914- 1915 s-a asigurat legătura  cu staţiile din Paris, Lyon, Atena, Sevastopol.A proiectat  lucrările de electrificare pentru localităţile  Constanţa, Vaslui, Câmpina , Râmnicu Sărat.

Mihail Konteschweller

Mihail Konteschweller s-a născut în  data de 23 mai 1897  la Craiova.A fost elev la actualul Liceu Fratii Buzesti .

Documentele menţionează că în  1914, adică la vârsta de 17 ani , a făcut  mai multe fotografii aeriene  deasupra Craiovei. A folosit  un  zmeu, pe care a fixat un aparat de fotografiat  şi pe care îl declanşa de la sol cu ajutorul  unei sfori .Se poate spune că a fost prima încercare de comandă de la distanţă, sau , altfel spus, de telemecanică, domeniu care l-a pasionat şi în care a fost un pionier recunoscut  în ţară şi în străinătate

Studiile superioare le-a făcut în Anglia fiind preocupat de radiofonie.

În timpul primului război mondial  dar mai ales imediat după  terminarea  lui, interesul pentru  radiofonie şi telegrafia fără fir a crescut foarte mult .Craioveanul Nicolae Vasilescu Karpen, instalează, la Bucureşti, lâgă lacul Herăstrău,   în 1915 primul post de radiotelegrafie – cunoscut  sub acronimul TFF , telegrafia fără fir, din România  cu care a intrat în legătură cu staţii similare din Europa. . Avea o putere de  150 kW.De altfel, în 1917 Lucien Lévy inventează superheterodina , adică receptorul radio standard utilizat, ca schemă de principiu,   până în zilele noastre  atât în receptoarele de trafic cât şi în cele  casnice.În perioada 1924- 1925 Mihail Konteschweller a locuit şi a lucrat la Paris unde a realizat mai multe  aparate de radio de tip  ultra-reacţie  şi super-reacţie.

Mihai Konteschweller publică   în reviste de specialitate rezultatele obţinute în domeniul radiofoniei. Una dintre acestea, RADIOFONIA,  cu apariţie bilunară, apărută  la 15 octombrie 1925  îl  avea  colaborator pe Mihai Konteschweller, alături  de prof. doctor D.Hurmuzescu, comandor Boerescu,  ing. I. Halpern, ing. I. Bruneanu, ing. Sergiu Condrea si ing. Emil Petraşcu.            Experienţa acumulată în aceşti ani  a fost prezentată în două cărţi  :Actualităţi radiofonice,  publicată la Bucureşti  în 1931  şi  Radio pentru toţi (2 volume), publicată la  Bucureşti în 1930 şi 1931  de Tipografia “Dimitrie Cantemir”  şi premiată de Academia Română

No Comments »

06 Jul

Amza Jianu- olteanul inventator de metode chirurgicale

Posted in File din Istoria stiintei si tehnicii on 06.07.14

Amza Jianu- olteanul  inventator  de metode chirurgicale

 

Când vorbim despre inventatori ne ducem cu gândul la meseria de inginer, la ingineri. Desigur, cea  mai  mare parte a inventatorilor este  din zona ingineriei. Nu trebuie să generalizăm, însă. Oricine dintre noi poate să inventeze. Oricine  dintre noi poate să imagineze o soluţie tehnică, un produs , un procedeu care să fie  nou, să implice o activitate inventivă  şi să poată fi aplicat industrial. Oricare dintre noi poate să inventeze dacă  are cunoştinţe temeinice într-un domeniu al ştiinţei dar şi un spirit imaginativ. Pot să dau exemple din aproape toate  domeniile de activitate. Multe exemple  sunt din domeniul medicinei sau se referă la medici obligaţi ,  prin natura  meseriei lor, să găsească soluţii tehnice sau metode  pentru rezolvarea medicală sau chirurgicală a problemelor legate de sînătatea oamenilor   . Unul dintre aceşti medici  a fost  Amza Jianu.           

Amza Jianu  s-a născut la 7 iulie 1881   în comuna Fălcoiu, judeţul Olt . Comuna Fălcoiu  este situată la confluenţa  Olteţului cu râul Olt şi este atestată documentar din 1535. Legenda spune că numele comunei vine de la numele boierului Matei Fălcoianu. O analiză toponimică poate duce , însă, la concluzia că boierul Matei şi-a luat numele de la satul Fălcoiu, unde îşi avea moşia. Acesta era mare vistier în vremea domniei lui Ioan Mavrocordat (2 decembrie 17166 martie 1719). Matei Fălcoianu , neavând moştenitori,  a lăsat întreaga avere satului cu condiţia  de a se construi în comună un spital pentru săteni. În prezent  funcţionează aici un Cămin cu 50 de locuri pentru persoane vârstnice de tip rezidenţial, având ca atribuţie principală protecţia persoanelor vârstnice si prevenirea marginalizării sociale a  acestora. Acum localitatea  are cca. 4.300 locuitori.

Studii superioare

Amza Jianu a urmat cursurile Liceului Carol I din Craiova apoi, din  1901,  Facultatea de Medicină din  Bucureşti. A publicat,în 1908,  în Revista de chirurgie, câteva articole care l-au consacrat ca  promotor al chirurgiei experimentale în România.  În teza sa de doctorat, susţinută în  1908, intitulată „Terapeutica chirurgicală în ulcerul stomacului” (225 pagini), bogat ilustrată şi cu o amplă bibliografie, studiază experimental şi clinic rezultatele obţinute prin anastomoza gastro-duodenală, pilorectomia şi excluderea pilorului, modificările sucului gastric, ajungând la concluzii  valabile şi azi. Teza sa de doctorat a fost premiată cu Medalia de aur.

Activitatea medicală

În perioada 1901 1904 a lucrat ca extern în câteva spitale bucureştene, iar în perioada 1904 -1908 a funcţionat ca intern. Timp de doi ani, 1910-1912, a fost încadrat ca asistent la Clinica I-a cirurgicală a Facultăţii de medicină  din Bucureşti, apoi timp de opt ani, între 1912 şi 1920   a  activat  la clinica chirurgicală  a Facultăţii de  medicină din Iaşi, ca profesor.  Din 1920 revine în Bucureşti şi  activează la clinica  bolilor  căilor urinare, până  în 1930, apoi la clinica chirurgicală a  Facultăţii de medicină, până  la pensionare în 1949.

Domenii de cercetare

A fost  preocupat şi de fiziopatologia digestivă şi efectuează o serie de cercetări  experimentale bazate pe metoda fistulei Pavlov  şi  elaborează   o tehnică  originală pe care a publicat-o în reviste de specialitate. A studiat  digestia gastrică a grăsimilor şi a cercetat  modificarile mucoasei antrale în urma excluziei pilorice.

Preocupat de ameliorări de tehnică şi crearea de noi metode chirurgicale, imaginează

un procedeu original de tratament al paraliziei faciale prin transplantare de maseter,procedeu cunoscut  acum  în literatura de specialitate  ca metoda Jianu-Lexer. Detaliile despre acest procedeu au fost expuse în articolul “ Tratamentul chirurgical al paraliziei faciale” publicat în 1909 în Revista de chirurgie. A pus în evidenţă calităţile anestezice ale stovainei utilizată apoi pentru perfecţionarea tehnicilor rahianesteziei.

Avea doar 31 de ani când  a fost numit profesor  la clinica chirurgicală din Iaşi. Aici a organizat un centru de  chirurgie unde a abordat cu succes toate domeniile chirurgicale.Tot aici a introdus măsuri severe  de asepsie si antisepsie. Se pare ca este primul chirurg din ţara  noastră care a operat cu   mască, boneta, mănuşi de cauciuc si halat sterile.

Consacrarea internaţională

Consacrarea internaţională  i-a fost adusă  de inventarea unui procedeu original de esofagoplastie, utilizând un tub confecţionat din marea curburăgastrică. Execută pentru prima dată esofagoplastia cu tub gastric pretoracic, pe care îl ridică până în regiunea cervicală.  A publicat detalii despre acest procedeu într-o revistă germană de specialitate în 1912 şi în 1914.  De atunci metoda este  menţionată în toate tratatele clasice şi , mai mult,  este utilizată şi în prezent în practica chirurgicală  .Cu toate îmbunătăţirile aduse ulterior ,ideea de bază şi meritul primordial rămân ale profesorului  Amza Jianu.Interesant de menţionat că  peste aproape 40 de ani , în 1951, un alt chirurg  român  de la Spitalul Universitar Bucureşti , profesorul Dan Gavriliu,  a  inventat  esofagoplastia cu material gastric,  înlocuind complet esofagul.Procedeul este cunoscut şi sub numele de “ esofagoplastie cu material gastric” sau “anastomoză eso-gastrică”. Procedeul se aplică persoanelor care nu au esofag  fie din naştere fie în urma ingestiei de substanţe toxice sau din alte cauze canceroase.  Prima operaţie a fost făcută de profesorul Dan Gavriliu în data de 20 aprilie 1951 şi consemnată într-o publicaţie medicală  românească. După un an  de experimentări, în 1952, profesorul Dan Gavriliu a prezentat  o comunicare la Societatea Română de Chirurgie  despre rezultatele obţinute pe încă 17 pacienţi.

 

Creator de şcoală medicală

Reuşeşte să înfiinţeze, pe lângă clinica de chirurgie ,  un post de conferentiar de radiologie  şi organizează primul curs de radiologie din Iaşi, sub conducerea doctorului Vignal, medic al Misiunii Franceze.

A avut preocupări de neurochirurgie fiind considerat primul neurochirurg al ţării.

noastre. A imaginat, în 1910,  un procedeu original de craniectomie decompresivă  şi  a efectuat , la Iaşi, extirpări de tumori ponto-cerebeloase.

În 1920 este transferat la Bucureşti  ca profesor titular la Clinica de Boli Urinare a Spitalului Colţea. Timp de 8 ani a practicat în această clinică chirurgia urinară,  şi chirurgia generală. Aici organizează o secţie de urologie şi , în 1928, “Centrul anticanceros”  cu 12 paturi, pentru radioterapie anticanceroasă.

În 1930, Amza  Jianu este numit profesor de clinică chirurgicală la Spitalul Colţea. Deşi  în 1946 clinica  este mutată la Spitalul Filantropia,   Amza Jianu va  funcţiona până la data pensionării, în 1949,  ca profesor de clinică chirurgicală.

Din 1936 devine   membru al Academiei de Medicină din România  şi membru al Societăţii internaţionale de Chirurgie.

Articolul publicat în “Bulletin de l’Académie de Médicine de Roumanie“ în anul 1937 şi intitulat  “Principes d’organisation de la lutte contre le cancer “ înscrie în galeria   organizatorilor luptei  contra cancerului  din ţara noastră.

Este primul chirurg care introduce la noi în  ţară cuiul Smith-Petersen pentru stabilizarea fracturilor de col femural, realizând un aparat original pentru orientarea cuiului şi foloseşte pentru prima dată metoda Kuntscher în fracturile oaselor lungi .

S-a stins din viaţă în  data de 22 noiembrie 1962 în Bucureşti.

 

No Comments »

28 Jun

Hermann Oberth şi cucerirea spaţiului cosmic

Posted in File din Istoria stiintei si tehnicii on 28.06.14

 

Hermann Oberth şi  cucerirea spaţiului cosmic

 

În data de  12 aprilie 1961, a fost lansată nava cosmică” Vostok 1” care avea la bord un om: Iuri Gagarin. A fost   primul om  care a  zburat în spaţiu  pe orbita Pământului. Unii dintre noi îşi mai aduc aminte de  ziua în care a fost lansată nava spaţială “Vostok 6“ condusă de Valentina Tereşkova, prima femeie cosmonaut  din lume. Era atunci  16 iunie 1963. Mulţi dintre noi îşi aduc aminte de data de 22 iulie 1969, ora 4,40, ora Bucureştiului când  Neil Armstrong  a coborât pe Lună, satelitul natural  al Pământului. Atunci a spus „ Un pas mic pentru om, dar un salt uriaş pentru omenire”. Un salt uriaş la care şi-a adus contribuţia şi românul Hermann Oberth.

 

            Despre familie

Hermann Oberth  s-a născut  în  data de 25 iunie 1894  la Sibiu, într-o familie  de iluminişti. Bunicul său Friedrich Krasser,  a scris mai multe poezii progresiste dintre care Antisyllabus  şi Tabula rasa  sunt cele mai cunoscute şi publicate în volumul Viziera deschisă. Istoria spune că în iulie 1869, la o întâlnire duminicală obişnuită în casa bunicului lui Hermann Oberth , Friedrich Krasser, acesta ar fi spus:” Oameni buni, puteţi crede ce vreţi, dar să ştiţi că peste o sută de ani oamenii vor debarca pe Lună”. Peste o sută de ani, la data de 22 iulie 1969 primul om păşea pe Lună. Mama lui Hermann , Valerie Oberth  a fost o femeie inteligentă şi înţeleaptă, dotată cu o memorie extraordinară. Valerie a cumpărat multe cărţi pentru  cei doi băieţi ai săi. Printre ele , romanele lui Jules Verne. Tatăl lui Hermann a fost un chirurg celebru , corect, perseverent   şi care se entuziasma pentru orice  noutate .A fost directorul spitalului judeţean din Sighişoara  timp de 30 de ani, din 1896 până în 1926. Cu un simţ al datoriei  proverbial   a contribuit la formarea  spiritului strălucitor şi caracterului remarcabil  al fiului său.

Copilăria

Spiritul  inventiv al lui Hermann  s-a manifestat de timpuriu. Se spune că la vârsta de patru ani a construit o locomotivă din lemn şi i-a întrebat pe musafirii veniţi în vizită dacă ar putea ajunge cu ea  în Lună  , aşa cum spusese bunicul său.  A imaginat o moară de apă   destinată cascadei Niagara. Avea, atunci, şase ani.

La vârsta de şase ani Hermann Oberth a început să înveţe la celebra „ Şcoală din Deal” . Celebră pentru că este atestată documentar din 1522,  pentru că a format mulţi oameni de seamă,   pentru că  majoritatea celor care trec şi azi prin Sighişoara urcă cele 174 de  trepte spre această şcoală.

Pe toată perioada şcolii l-a frământat problema zborului cosmic . A făcut calcule . A făcut experienţe. În  1908 , când avea paisprezece ani, a  construit o centrifugă cu braţe de 35 de metri şi care se rotea în jurul unui ax vertical pentru a verifica  dacă un om poate suporta forţa care se exercită asupra sa în momentul lansării rachetei.

Studiile superioare

În 1913  a plecat la München pentru a studia medicina, aşa cum vroia tatăl său, dar mergea adesea să audieze  cursurile facultăţii  tehnice. Între timp a izbucnit războiul şi a plecat pe front. A fost rănit şi  şi-a continuat stagiul militar ca sergent sanitar.

În 1917 a calculat prima rachetă  de mare distanţă  care avea o lungime de 25 de metri şi diametrul de 5 m. Drept combustibil  propunea un amestec de alcool, apă şi aer  lichid. Aşadar – combustibil lichid. A fost primul proiect din lume al unei rachete cu rază mare de acţiune cu combustibil lichid.

Pentru ceea ce vroia să facă avea nevoie de învăţătură temeinică, aşa că în  februarie 1919  s-a înscris la  Universitatea din Cluj , iar în toamnă  s-a transferat la München. Cu noile cunoştinţe , dar şi pe baza celor pe  care le acumulase deja , în vara  anului 1920 , a finalizat proiectul unei rachete cu hidrogen şi oxigen. Cu această ocazie a ajuns şi la o nouă invenţie : racheta cu mai multe  trepte. Treapta inferioară folosea  un amestec de alcool şi oxigen, iar cea superioară un amestec de hidrogen şi oxigen. Era primul proiect din lume al unei rachete cu mai multe trepte şi combustibil lichid bazat pe calcule numerice. A proiectat apoi o rachetă pentru cercetări meteorologice, iar în final o rachetă care trebuia să pătrundă în spaţiul cosmic cu oameni la bord,  fiind astfel primul care a prezentat  calcule matematice referitoare la lansarea unei rachete spre Lună şi aterizarea cu paraşuta. Proiectul  a fost prezentat ca lucrare de disertaţie la Universitatea din Heidelberg, apoi,  la 23 mai 1923 şi la Facultatea de Fizică  din Cluj. Preşedintele Comisiei a fost Augustin Maior.

Despre rachete

În  1923, a apărut la editura Oldenbourg  din München, cartea „Racheta spre spaţiile interplanetare” care avea acelaşi titlu cu lucrarea sa de disertaţie. Multe dintre soluţiile propuse s-au aplicat sau se aplică  în prezent .Viteza optimă de lansare şi traiectoria rachetei în urcare de la vest spre est, forma de clopot a ajutajelor pentru viteze mari de evacuare a gazelor, răcirea regenerativă, rigidizarea rezervoarelor de  combustibil printr-o uşoară suprapresiune, aterizarea cu paraşuta, curăţirea aerului din capsulă prin distilare. În 1925  familia Oberth s-a mutat  la Mediaş, unde Hermann  a ocupat un post de profesor de matematică şi fizică la  gimnaziul Stephan Ludwig Roth. Continuă cercetările , deşi  mijloacele financiare erau modeste, iar în 1929 apare la editura Oldenbourg cartea „ Căile navigaţiei spaţiale”,  care a intrat în istoria  ştiinţelor ca lucrare-model, numită de multe ori „ Biblia astronauticii”.

Povestea  vieţii lui Hermann Oberth a început de la ficţiunea lui Jules Verne. A continuat tot cu ficţiune. În 1928 a participat , în calitate de consultant ştiinţific la turnarea filmului „Femeia în Lună” de către studiourile UFA  din Germania. Imaginile din film au prefigurat lansarea reală  din 1969 a unei rachete spaţiale  la Cape Kennedy. Platforma rachetei, interiorul navei , deşi ficţiune în 1928 , erau aranjate ca în navele spaţiale de azi. În acea perioadă pune la punct motorul conic şi a obţinut mai multe Brevete de invenţie: Propulsarea vehicolelor cu aparate  reactive acţionate de gazele de ejecţie,Procedeu de combustie rapidă(1931).

După premiera filmului Femeia în Lună s-a reîntors la Mediaş ca profesor de gimnaziu dar şi-a continuat cercetările cu mijloace financiare proprii. În 1932 a publicat, în revista românească „Natura”  articolul „Zborul rachetelor şi zborul în vid”. În acelaşi an a preluat şi conducerea atelierului gimnaziului unde a putut să realizeze şi să experimenteze multe dintre soluţiile imaginate. Hermann povesteşte într-o scrisoare că a reuşit să lanseze  primele rachete cu combustibil lichid. Se poate spune că Mediaşul a fost primul oraş  din care s-a lansat o rachetă. Porţile spre zborul cosmic erau deschise. La Mediaş poate fi vizitat acum  Muzeul Hermann Oberth.

Oglinda cosmică

În 1923  a conceput o oglindă cosmică capabilă să concentreze energia solară    în anumite puncte de pe Pământ . Cu o faţetă individuală a oglinzii s-ar putea lumina noaptea  un oraş întreg, nemaifiind  necesare instalaţiile electrice pentru iluminatul stradal.

După 1938 au urmat ani grei pentru Hermann. Ani cu realizări profesionale dar şi cu decepţii psihologice legate de atitudinea oamenilor şi a oficialităţilor.

S-a stins din viaţă la 28 decembrie 1989 la Feucht, Nürnberg, Germania.

No Comments »

21 Jun

21 iunie 2014. Artă, inginerie, medicină, viață.

Posted in Evenimente în imagini (galerie foto), File din Istoria stiintei si tehnicii, Mesaje transmise catre..., Uncategorized on 21.06.14

Dana Malide 1Fat cells (red) and blood vessels (green)
A mouse’s fat cells (red) are shown surrounded by a network of blood vessels (green). Fat cells store and release energy, protect organs and nerve tissues, insulate us from the cold and help us absorb importFat cells (red) and blood vessels (greenant vitamins.

Daniela Malide,  născută la Petroșani, școlită la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca, lucrează la National Heart, Lung, and Blood Institute, National Institutes of Health, Statele Unite ale Americii.

Deși este medic, participă cu o ” lucrare de artă” la o expoziție organizată pe Aeroportul  internațional din Washington.

Imaginea este  fantastică, este mai mult decât o lucrare de artă. Ingineria și-a adus prinosul său  prin perfecționarea microscopului  cu care s-a obținut această imagine. Studiul imaginii, studiu făcut de medici,    contribuie la îmbunătățirea sănătății oamenilor.  Acest studiu  este făcut  și de Daniela Malide, născută la Petroșani, școlită la Cluj-Napoca.

Alte imagini puteți  vedea pe   http://www.nigms.nih.gov/education/life-magnified/Pages/default.aspx

One comment »

25 May

24.05.2014. RELOC Craiova – drumul de la reparația la fabricația de locomotive.

Posted in Evenimente în imagini (galerie foto), File din Istoria stiintei si tehnicii on 25.05.14

Locomotiva de manevră greaRELOC Craiova – drumul de la reparația la fabricația de locomotive.
M-am obișnuit să citesc în fiecare dimineață presa locală de la Craiova. De curând am citit într-unul dintre ziare ,pe INTERNET ,(http://www.cvlpress.ro/21.05.2014/locomotiva-de-manevra-grea-%E2%80%9Eterranova-prezentata-in-premiera/ ) o știre de ultimă oră: ” Societatea Electroputere VFU – RELOC în parteneriat cu corporaţia americană Caterpillar SA a prezentat, ieri, în premieră, prima locomotivă Diesel 1250, destinată serviciului de manevră grea şi transportului de marfă. Locomotiva a fost botezată, simbolic, „TerraNova”, iar primele opt bucăți vor fi exportate în Europa de Vest, piaţa externă fiind cea vizată de producător” .

Deși mă întâlnesc sistematic cu unul dintre directorii tehnici, știrea m-a surprins. M-a surpins plăcut! Știam că RELOC   are ,cu noua conducere, planuri mari . Am asistat, în ultimii ani, la un declin de neînțeles pentru mine al multor întreprinderi din Craiova încât am crezut că sunt doar planuri pe hârtie.

La început, în 1968, a fost o Întreprindere de reparat locomotive – una din lanțul IMMR-urilor. A început cu repararea locomotivelor Diesel-electrice LDE 2100 CP, fabricate la Electroputere, vecina falnică de peste drum. IMMR Craiova a crescut constant : a atras specialiști, s-a dotat. În 1975 și-a verificat forțele prin modernizarea unei rame Diesel-electrice destinată transportului feroviar de rang guvernamental. Inimoșii ingineri care s-au ocupat atunci de repararea ei au tratat problema mult mai profund și, în final, a rezultat un nou tip de automotor Diesel cu transmisie electrică și reglare automată.A circulat multă vreme sub numele de ” Săgeata albastră”.
În 1990 era una dintre întreprinderile de frunte ale Craiovei. Și-a schimbat numele din IMMR în RELOC dar a rămas în frunte. Mai mult, colaborarea dintre RELOC și Facultatea de electromecanică ne-a încurajat să înființăm o specialitate nouă : Tracțiune electrică. Legăturile noastre s-au intensificat. Cei mai buni absolvenți au fost angajați la RELOC. Am avut și câteva contracte de cercetare pentru modernizarea echipamentelor utilizate pentru verificarea subansamblelor după reparație. Imi amintesc de emoțiile pe care le-am avut când s-a pus în funcție ștandul pentru încercarea compresoarelor după reparare. Eram acolo profesori și absolvenți de la secția de Tracțiune electrică. Ajunsesem pe culme.
Apoi…declinul.
Mulți au plecat de la RELOC .Unii dintre absolvenții Facultății de electromecanică au rămas și și-au asumat responsabilități demne de toată admirația. Au găsit greu beneficiari pentru serviciile de reparații locomotive, dar nu s-au lăsat cu una cu două.
Schimbările au continuat pe plaforma de est a Craiovei. Fabrica de aparataj a devenit  Shopping  Mall -Auchan,  Facultatea de electrotehnică și Facultatea de electromecanică s-au reunit sub numele de Facultatea de inginerie electrică. RELOC s-a asociat cu Electroputere VFU ( vehicule feroviare urbane). Această ultimă schimbare a fost de bun augur : RELOC a trecut de la reparația de locomotive la fabricația de locomotive. Un salt obținut prin perseverență , prin perfecționare, prin profesionalism.

No Comments »

27 Apr

27.04.2014 Alexandru Proca – românul cu cele mai substanţiale contribuţii în fizica teoretică

Posted in File din Istoria stiintei si tehnicii on 27.04.14

Alexandru Proca – românul cu cele mai substanţiale contribuţii în  fizica  teoretică       

Alexandru ProcaAlexandru Proca

“Istoria ne arată că viaţa este un episod între două veşnicii ale morţii şi în acest episod  gîndirea conştientă durează doar o clipă. Gândirea este doar o explozie de lumină în mijlocul unei nopţi lungi. Dar această explozie este totul”. Aşa a definit celebrul  Henri Poincaré gândirea omenească.Unul dintre gânditorii omenirii a fost şi  fizicianul  Alexandru Proca, românul cu cele mai substanţiale contribuţii la dezvoltarea fizicii teoretice în secolul XX.

 

Incursiune biografică

Alexandru Proca s-a născut în data de 16 octombrie  1897 la Bucureşti, într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind inginer constructor, unul dintre constructorii Gării de Sud din Ploieşti. A urmat Liceul Gheorghe Lazăr  pe care l-a absolvit în anul 1915.Deşi a urmat secţia reală , la absolvire vorbea  fluent franceza, engleza şi germana. S-a înscris  în acelaşi an la Facultatea de Ştiinţe, secţia matematică, dar datorită începerii războiului a urmat numai anul I. În anul 1917 este mobilizat , urmează  Şcoala de ofiţeri de rezervă de la Iaşi după care este trimis pe front ca sublocotenent de geniu, unde luptă până în iunie 1918 când este lăsat la vatră. Reia cursurile ca student  la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, iar la transformarea  acesteia în Şcoala Politehnică se înscrie la secţia de Electromecanică.Ca student s-a remarcat prin inteligenţa sa sclipitoare, prin intuiţia şi vederea de ansamblu asupra fenomenelor tehnice.Istoria spune că în 1920 a făcut o vizită  de 2 luni la fabrica de locomotive Baldwin  din Philadelphia, SUA, iar prin raportul întocmit la întoarcere a convins  guvernul României se cumpere câteva maşini electrice.

A fost atras de partea teoretică, de matematică încă  din perioada liceului, fapt demonstrat prin activitatea desfăşurată în calitate de corespondent  la Gazeta Matematică.Ca student, colaborează cu profesorii Tudor Tănăsescu şi E.Abason pentru  realizarea  la Buletinului de matematică şi fizică pură şi aplicată, editat la Şcoala Politehnică din Bucureşti.Tot atunci ţine câteva  conferinţe asupra teoriei relativităţii , recent făcută cunoscută lumii ştiinţifice de către Einstein.

Activitatea de inginer                                                         

Şi-a început activitatea de inginer în 1922  la Societatea Electrică din Câmpina, unde a funcţionat numai un an dar a reuşit să iniţieze introducerea echipamentelor electrice pentru  utilajele petroliere şi miniere. Rezultatele obţinute au fost prezentate în lucrarea „ Întrebuinţarea electricităţii în industria petrolului” apărută  în 1924 atât în limba română cât şi în limba franceză. În paralel a început şi activitatea didactică în calitate de asistent la catedra de Electricitate şi electrotehnică, condusă de profesorul Nicolae Vasilescu-Karpen, născut în Craiova şi inventatorul celebrelor pile  electrice care, miraculos, funcţionează şi azi la Muzeul Tehnicii din Bucureşti.

Alături de marii fizicieni ai lumii.                                                             

Atracţia către studiul teoretic al fenomenelor fizice este puternică şi , în 1925,  este trimis la Universitatea din Sorbona, Facultatea de ştiinţe. Deşi a trebuit să urmeze  integral cursurile facultăţii, le-a absolvit până în 1928, adică în mai puţin de trei ani, cu note peste 17,50,nota maximă  fiind 20.           După  susţinerea lucrării de licenţă este angajat la „Institutul  Radiului” condus de celebra   Marie Curie.  Era celebră pentru că în 1903  a primit Premiul Nobel  pentru fizică, iar din 1906  a devenit  prima femeie- profesor la Universitatea  din Sorbona. Iată  ce spunea  Marie Curie despre Alexandru Proca: „De fiecare dată când am o problemă ştiinţifică dificilă, care necesită multă răbdare, competenţă, abilitate experimentală şi meticulozitate, mă adresez domnului Proca. Iar el, de fiecare dată, răspunde cu soluţii care îmi convin, mă satisfac, şi totdeauna furnizează rezultate precise. Voi românii puteţi fi mândri de-a avea un cercetător ştiinţific de valoarea domnului Proca”.

În acea perioadă a fost înfiinţat Institutul de Matematică “Henri Poincaré” destinat promovării fizicii teoretice în Franţa. Alexandru Proca  este încurajat de Marie Curie să se angajeze la acest institut. Aici pregăteşte teza de doctorat  care îmbina cercetări din două domenii de vârf ale  fizicii:teoria relativităţii, elaborată de Enstein  şi teoria electronului elaborată de Dirac. Întâmplător sau nu, Henri Poincaré, şi-a început activitatea de inginer  în industria extractivă ,la o mină din localitatea franceză Vesoul,iar apoi s-a dedicat teoriei, s-a dedicat matematicii.Întîmplător sau nu, Alexandru Proca, urmează aproape acelaşi drum profesional  ca şi Henri  Poincaré.În 1929 Albert Einstein a  ţinut o conferinţă la Institutul  Henri Poincaré, iar printre puţinii invitaţi la discuţiile cu Einstein s-a numărat şi Alexandru Proca. Destinul a vrut să-l cunoască personal, la Paris,  pe autorul teoriei relativităţii despre care el, Proca, student la Şcoala  Politehnică din Bucureşti ţinuse deja  câteva conferinţe  în România.În 1933 obţine titlul de doctor în fizică, demonstrând în teza sa existenţa unor particule subatomice ,cu sarcină pozitivă sau negativă, cu o viaţă foarte scurtă  şi cu o masă de aproximativ 200 de ori mai mare ca a unui electron, particule  numite mezoni. După obţinerea artificială a acestora  în acceleratoare de particule, Alexandru Proca devine o autoritate în studiul mezonilor.Deşi la vremea aceea nu se obişnuia în Franţa  ca tinerii cercetători să fie trimişi la stagii în străinătate, Ministerul Afacerilor Externe îi finanţează un stagiu de un an la Berlin unde lucrează cu  celebrul fizician Schrödinger. Lucrează apoi la Copenhaga cu Niels Bohr.Altfel spus, valoarea sa l-a dus în sfera celor mai mari fizicieni ai lumii  de la vremea aceea.Prin cercetările sale teoretice stabileşte o legătură între teoria electromagnetică şi cea cuantică a fotonului. Generalizând ecuaţiile lui Maxwell în vid elaborează în perioada 1936- 1940  ecuaţiile relativiste ale câmpului vectorial bozonic, care i-au adus consacrarea definitivă  şi sunt cunoscute în lumea ştiinţifică sub numele de „Ecuaţiile Proca”.

Profesor de fizică teoretică 

Şi-a dorit să predea ca profesor, dar tentativele sale de a obţine o catedră  s-au lovit de invidia mai marilor vremii care nu puteau accepta ca teoriile lor să fie infirmate de dovezile ştiinţifice ale lui Alexandru Proca. Abia în vara anului 1943 Proca va preda, în Portugalia, cursul  de fizică teoretică  la Universitatea din Porto.Deşi a demonstrat existenţa mezonilor înaintea japonezului Hideki Yukava, acesta a primit Premiul Nobel pentru fizică în 1949

Recunoaştere târzie

Deşi a primit  multe dovezi de recunoaştere a valorii sale, a fost afectat de nedreptăţile care i s-au făcut . Nu a putut să înţeleagă micimile şi răutăţile venite din partea confraţilor. A tăcut. A suferit. I-a scăzut însă entuziasmul. I-a scăzut rezistenţa fizică şi s-a îmbolnăvit. La începutul anului 1953 i s-a pus diagnosticul  de cancer la gât. A luptat în continuare. A luptat scriind. Ultimul articol este datat  18 octombrie 1955.Peste două luni, la 13 decembrie 1955 , boala l-a răpus. Avea 58 de ani. În 1990 a fost ales, post mortem, membru de onoare al  Academiei Române.

No Comments »

05 Jun

05.06.2013 -Gheorghe Lazăr – 234 de ani de la nașterea sa

Posted in File din Istoria stiintei si tehnicii on 05.06.13

Gheorghe Lazăr – fondatorul învăţământului în limba română.

Despre şcoală , despre reformarea şcolii se vorbeşte şi se scrie mult azi. Slujtorii şcolii de azi aplică soluţii sugerate sau impuse. În vremea fanarioţilor învăţământul se făcea în limba greacă , era accesibil numai celor cu dare de mână, iar cei ce deţineau puterea imitau tot ceea ce era străin. Acestea erau condiţiile când, un ardelean, Gheorghe Lazăr, a întemeiat învăţământul cu predare în limba noastră.

La şcoala din satul natal.

Gheorghe Lazăr s-a născut la data de 5 iunie 1779 în localitatea Avrig , situată la 25 km de Sibiu, mergând înspre Braşov, şi atestată documentar încă din 1364.Părinţii săi, Gheorghe şi Mărie Lăzăroaie, ţărani înstăriţi, vroiau ca fiul lor să devină preot în sat, aşa cum doreau mulţi săteni din acea vreme. Avea nouă ani când a început Şcoala primară în Avrig , avându-l ca dascăl pe Ioan Barac cu care a păstrat legătura mulţi ani. S-a dovedit un elev eminent , aşa că învăţătorul şi preotul din sat, Ioan Racotă, îl îndeamnă să continuie învăţătura la Gimnaziul Piariştilor din Cluj pe care l-a absolvit în 1806.

Elev şi meditator.

Doar în primul an a obţinut calificativul bine, apoi a fost declarat în fiecare an “eminent”. Menţionez că Ordinul piarist este un ordin călugăresc romano-catolic înfiinţat cu scopul de a educa tineretul în spirit religios. Şcoala piaristă din Cluj a fost înfiinţată la data de 7 iunie 1776.

În a doua parte a studiilor , numite şi gimnaziul superior, şi-a îndreptat atenţia în special asupra filozofiei şi dreptului.Pentru a se întreţine a dat lecţii particulare fiului unei familii de intelectuali din Cluj, Gyulay Khun. Aici a avut acces la o bibliotecă bogată dar a întâlnit şi alţi intelectuali ai vremii printre care Samuel Crişianul, profesor de logică. Datorită condiţiilor materiale,aproape doi ani, între 1801 şi 1802 , a studiat la Gimnaziul Piariştilor din Sibiu, perioadă în care Consistoriul din Sibiu, având în vedere calităţile sale, l-a selecţionat pentru a deveni propovăduitor al catolicismului. După absolvirea gimnaziului a primit o bursă de 200 florini pe an şi a plecat la Viena pentru a studia teologia cu cei mai renumiţi profesori.

Student la Viena.

Spiritul său analitic l-a îndepărtat de şcoala religioasă rigidă şi l-a îndreptat spre studiul laic al filozofiei, istoriei şi matematicii.În perioada 1806-1809, când Austria a fost ocupată de armatele lui Napoleon I, Gheorghe Lazăr a lucrat ca topograf pentru acesta alături de alţi studenţi concentraţi.Cunoştinţele şi experienţa dobândite atunci, i-au fost de mare folos mai târziu pentru aş câştiga existenţa, iar mai apoi la pregătirea topografilor din Ţara Românească.

La Viena a publicat mai multe articole cu caracter pedagogic în care îşi expune concepţiile sale privind cugetarea liberă şi admiraţia pentru valorile enciclopedice, pentru concepţiile democratice.Această schimbare de atitudine a lui Gheorghe Lazăr i-a determinat pe susţinătorii săi din Consistoriul din Sibiu nu-i mai acorde încrederea pentru a ocupa un post de preot.

Profesor de şcoală elementară la Sibiu.

A funcţionat, timp de patru ani, între 1811 şi 1815, ca profesor la o şcoală elementară de teologie din Sibiu,cu un salariu de mizerie de 300 de florini pe an, venit pe care l-a avut şi ca student la Viena. A încercat să tipărească unele lucrări cu carcater educativ dar a fost împiedicat. Ca urmare a mai multor nedreptăţi care i s-au făcut, inclusiv evacuarea din locuinţa primită în cadrul şcolii , pleacă în Ţara Românească.

Elaborarea planului de organizare a şcolii în Ţara Românescă.

La recomandarea fostului său învăţător din sat,Ioan Barac, stabilit între timp la Braşov, este primit de logofeteasa Cantica Bărcăneasa ca învăţător particular pentru fii săi. Îl suie în caleaşca sa şi îl trece munţii în Ţara Românească, bazându-se şi pe faptul că era rudă cu Grigorie Dimitrie Ghica, devenit ulterior Domn al Ţării Româneşti.

A lucrat ca inginer topograf pe moşia banului Constantin Bălăceanu care avea şi atribuţii privind coordonarea şcolilor din Ţara Românească. Împreună cu Iordache Golescu, cu Ioan Văcărăscu , cu mitropolitul Dionisie au pus la punct un plan amplu de organizare a şcolii pe trei grade, începând cu şcoala primară, apoi învăţământul mediu şi continuând cu învăţământul superior, universitar. Datorită reputaţiei de inginer şi geometru pe care şi-o câştigase în capitala ţării, Gheorghe Lazăr are şansa să prezinte personal în Divanul cel mare al ţării, în faţa Domnitorului şi în faţa dascălilor de la Academia grecească din Schitul Măgureanului, planul său de organizare a unei Academii cu ştiinţe în limba română , cuprinzând şcolari de la cei “ de tot neştiutori” pînă la matematicieni virtuoşi, filozofi şi jurişti….”

Divanul ţării a discutat acest plan aprope trei luni , dar la data de 6 martie 1818 a aprobat planul propus de Gheorghe Lazăr.

Prima şcoală românească la Sf.Sava.

La 24 martie 1818, a început activitatea didactică cu predare în limba română la Şcoala de inginerie hotarnică românească. Localul, deşi situat în centrul Bucureştiului, fostele chilii ale mănăstirii Sf. Sava, era impropriu pentru o şcoală. . Elevii acestei şcoli erau copii micilor meseriaşi şi ai târgoveţilor. Cei cu dare de mână mergeau în continuare la şcolile greceşti.

Gheorghe Lazăr a elaborat mai multe manuale prin care a contribuit la crearea terminologiei ştiinţifice şi tehnice în limba română. Se aminteşte “Aritmetica matematicească” şi “Trigonometria cea dreaptă”, adică trigonometria plană. I s-au alăturat şi alţi cărturari : Eufrosin Poteca , Ion Eliade Rădulescu. A introdus discipline noi precum geometria, filosofia, geografia, gramatica.

Scriind noile manuale , prin traducerea sau compilarea celor utilizate în Europa, Gheorghe Lazăr a contribuit la crearea terminologiei ştiinţifice şi tehnice în limba română. Termeni precum adunare, scădere, înmulţire, împărţire, latură, triunghi, sin , cosin, punct, linie,poligon, trapez au fost introduşi de Gheorghe Lazăr şi îşi păstrează forma şi azi. Desigur, alţi termeni au suferit schimbări radicale , alţii s-au pierdut în timp, aşa cum se întâmplă, de altfel şi astăzi.

În felul acesta, Gheorghe Lazăr a demonstrat că limba română poate fi folosită pentru a transmite cunoştinţe de bază, cunoştinţe inginereşti dar şi cunoştinţe de filozofie, disciplină considerată, la vremea respectivă, piatra de încercare a unei limbi superioare care poate fi folosită în învăţământul universitar.Până la înfiinţarea şcolii de la Sf.Sava, numită de Gheorghe Lazăr “Academia cu ştiinţe”, filozofia era predată numai în limba greacă la Academiile domneşti la care nu aveau acces decât cei privilegiaţi.

„ Cititorule, Ce eşti am fost, Ce sunt vei fi, Găteşte-te dar”

În primăvara anului 1823 s-a îmbolnăvit şi a simţit că nu mai are mult de trăit aşa că l-a chemat pe fratele său, Onea –numit şi Oancea, să vină cu căruţa la Bucureşti şi să-l readucă în satul lor, Avrig. După câteva luni, la 17 septembrie 1823 s-a stins din viaţă şi a fost înmormântat în curtea bisericii ortodoxe, nu departe de casa în care s-a născut. Avea 44 de ani. Pe cruce este gravat un epitaf scris de Gheorghe Lazăr : „ Cititorule, Ce eşti am fost, Ce sunt vei fi, Găteşte-te dar”

După 63 de ani de la moartea sa , în 1886, a fost amplasată în Bucureşti o statuie a lui Gheorghe Lazăr şi un bust în Avrig, localitatea în care s-a născut, iar în 1973 a fost amplasat şi la Sibiu un bust din bronz

No Comments »

17 Dec

17.12.2012 100 de ani de la moartea lui Spiru Haret

Posted in File din Istoria stiintei si tehnicii on 17.12.12

Spiru Haret, reformator al învăţământului românesc.

Omul de care avem nevoie !

Scurtă incursiune în copilăria  lui Spiru Haret

Spiru Haret s-a născut în data  de 15 februarie 1851 la Iaşi. Străbunicii lui au venit   de la sud de Dunăre la începutul secolului XIX, adică pe la 1800, fiind cel mai probabil de  origine aromână, şi s-au stabilit în zona de nord a Moldovei. Tatăl  său, Costache Haret, era condicar la tribunalul „ criminalicesc”  din Iaşi. Mama sa, Smaranda, provenea  din familia Ştefanovici , originară din Bucovina. Boala tatălui său dar şi un conflict la locul de muncă face ca Spiru Haret să înceapă şcoala abia la 15 mai 1859 la Dorohoi. Cu toate acestea, încheie  clasa I-a cu  calificativul „ eminenţie”. Lipsurile materiale obligă familia să plece  şi din Dorohoi ,iar Spiru Haret este încredinţat unei mătuşi şi înscris  la o şcoală situată în  mahalaua Sărăriei din Iaşi. Departe de căldura  familie, Spiru Haret şi-a găsit în învăţătură dar şi în treburile suplimentare de la şcoală  echilibrul sufletesc. Directorul şcolii îl caracteriza  ca  „ retras   de copiii gâlcevitori şi stând la sfat cu cei buni, liniştit şi tăcut în bancă, răspunzând prompt şi decisiv, vorbind rar şi lămurit când era întrebat din obiectele clasei”. Unul dintre evenimentele  care l-au marcat  din perioada şcolii primare a  fost inaugurarea Universităţii din  Iaşi, petrecută la data de  26 octombrie 1860, la care a participat şi  domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În acelaşi an pleacă cu mătuşa şi unchiul său la Bucureşti, iar în 1862   devine bursier la colegiul Sf.Sava . Avea 14 când , după moartea mamei, în 1865 şi a tatălui, în 1866, preia responsabilitatea  de a avea grijă de fratele şi cele două surori  pe care îi aduce la Bucureşti. Cu toate greutăţile materiale reuşeşte să rămână an de an premiant al clasei şi al colegiului.

Student la  matematică în Bucureşti.

Încă din vremea liceului a  fost atras de astronomie, iar frumuseţea matematicii a descoperit-o aproape singur  conspectând  din cărţile recomandate la şcoală. Deşi a demonstrat aptitudini şi pentru disciplinele umaniste, în 1869  s-a înscris la Facultatea de ştiinţe din Bucureşti. Greutăţile financiare îl obligă să predea, ca profesor de matematică, la Seminarul Central şi să cunoască astfel  direct  punctele slabe din organizarea învăţământului  românesc de la acea vreme. Mai mult, contribuie la completarea  lipsei de manuale didactice prin  publicarea, în 1873,  a  unui „ Curs de trigonometrie” şi o traducere  a  cărţii „ Elemente de astronomie”, vechea lui  pasiune din liceu. Aceste contribuţii, cunoscute  şi de  Titu Maiorescu,  ajuns  Ministru al instrucţiunii publice, îi facilitează obţinerea unei burse de studii la Paris, în 1874. Drumul spre Paris a început pe peronul Gării Filaret, inaugurată cu doar cinci ani în urmă, o dată cu darea în funcţiune a liniei ferate Bucureşti-Giurgiu.

Student şi doctorand la  Sorbona.

Şi aici lipsurile materiale l-au însoţit , mai ales că o parte din bursă i-o trimitea surorii sale Ana –Nina , acum studentă la Iaşi. A suportat uşor  aceste lipsuri pentru că a descoperit aici  domenii de studiu care îl atrăgeau în mod deosebit dar şi  pe secretarul facultăţii de ştiinţe, Charles Philippon,  a cărui fiică, Féline, era căsătorită  la Craiova cu Nicolae Gloveanu. În această atmosferă a obţinut licenţa în matematici la 3 iulie 1875 şi licenţa în ştiinţe fizice la 2  august 1876 dar a urmat şi „ Şcoala de înalte studii” unde se predau cursuri cu caracter aplicativ. Mai mult, audiind cursul de mecanică cerească , predat de profesorul Victor Puiseaux, s-a hotărât să-şi  concretizeze şi visul de a  elabora o teză de doctorat pe tema „ Asupra invariabilităţii marilor axe  ale orbitelor planetare”. Aşa se face că în 30 ianuarie 1878 are loc susţinerea festivă, Spiru Haret devenind   primul străin şi , evident, primul român doctor în matematici  la Sorbona , iar teza sa privind  instabilitatea sistemelor planetare a fost  citată  în lucrările de specialitate până în zilele noastre. Vestea despre succesul lui Spiru Haret  a ajuns în ţară  pe cale oficială prin scrisoarea  Decanului de ştiinţe  din Paris adresată Ministrului  Instrucţiunii Publice, Gheorghe Chiţu. Încărcătura emoţională  trebuie legată de faptul că în 1877  Principatele Române îşi cuceriseră , cu jertfe umane, Independenţa. Deşi Universitatea din Grenoble i-a oferit un post de profesor, Spiru Haret a decis să se întoarcă în ţară deoarece venise în Franţa cu o bursă  oferită de ţara sa dar şi pentru că  obţinerea Independenţei oferea intelectualilor perspective  atractive.

Profesor  la Universitatea din Bucureşti.

În martie 1878 a revenit în ţară şi a fost numit profesor  la disciplina „Mecanică raţională”. Avea 27 de ani .Doi ani mai târziu devine Membru Corespondent al Academiei Române. Un pedagog excelent. Demonstraţia era construită simultan la tablă şi pe caietele studenţilor. Urmărea  reacţiile auditoriului şi se adapta la puterea de înţelegere a acestuia. Completa demonstraţia cu aplicaţia practică.  Pentru el era clar  că  pregătirea din liceu nu le permitea studenţilor să urmărească un curs universitar de ţinută. Probabil că şi-a amintit  de experienţa lui de elev, experienţă în care şcoala  a suplinit familia. Sigur şi-a amintit de experienţa lui de profesor la Seminarul Central din Bucureşti. Şi-a expus cu fermitate punctul de vedere. Ministerul Instrucţiunii Publice  a remarcat competenţa lui Spiru Haret  şi i-a încredinţat misiunea de a inspecta  şcolile medii din Moldova. În Rapoartele întocmite  critica  accentul pus pe memorare în procesul de învăţământ, remarca  slaba pregătire pedagogică a profesorilor  atraşi spre politică, remarca lipsa profesorilor luminaţi, pasionaţi de meserie. Iată ce scria Spiru Haret în Raportul publicat în data de  10 decembrie 1884: „ Pentru a organiza şi a conduce învăţământul într-un stat trebuie mai întâi a se defini cu preciziune trebuinţele pe care e vorba ale satisface şi mijloacele  de care se dispune pentru aceasta atît în bani cît şi în oameni”. Efectul publicării acestui Raport a fost mutarea discuţiilor privind Reforma învăţământului din cercul politicienilor , în faţa opiniei publice.

Ministru al Instrucţiunii  Publice

Ca urmare a competenţei profesionale şi a spiritului de corectitudine, este numit  în februarie 1885 Secretar  general al Ministerului instrucţiunii, ministru fiind D.A.Sturdza. Într-o atmosferă ostilă , Spiru Haret a elaborat un Proiect de reformă depus la biroul Adunării Deputaţilor la 24 ianuarie 1886.Lupta a fost grea. Au căzut Miniştrii. Au căzut Guverne. Nici Reforma nu a trecut. În martie 1897 Spiru Haret a fost numit Ministru. Reacţiile adverse au fost extrem de virulente, dar el era conştient de  trăinicia convingerilor sale. Mai mult, în intervalul scurs  Proiectul fusese supus dezbaterii publice ,iar observaţiile corpului didactic erau consistente. Noul Proiect prevedea gimnaziul unic, divizarea cursului superior de liceu în secţiile clasică, reală şi modernă, iar cunoştinţele predate trebuiau să asigure dobândirea unui orizont cultural larg, care să ţină seama de trebuinţele societăţii româneşti. A fost introdusă calitatea de „profesor diriginte”. Îmbina exigenţa cu obiectivitatea examinării. Era îmbunătăţită remunerarea profesorilor. Universităţile trebuiau să aducă un aport original la progresul ştiinţei.În 23 martie 1898 Proiectul a devenit Lege. Acesta a fost doar începutul, dar efectele s-au simţit multă vreme, până când…..

No Comments »

10 Nov

Eliza Leonida-Zamfirescu – 125 de ani de la naștere

Posted in File din Istoria stiintei si tehnicii on 10.11.12

10 noiembrie – 125 de ani de la nașterea Elizei Leonida-Zamfirescu,prima femeie inginer din Europa

În istoria omenirii sunt cunoscute multe femei celebre.Au fost regine,împărătese, scriitoare, misionare.Cunoaştem multe femei celebre din sport, din teatru, din film, din artă.Ştim despre multe femei eroine,care s-au jertfit pentru libertate ,pentru dreptate.Aparent,în ştiinţă, în inginerie sunt mai puţine femei celebre.Este doar o aparenţă. Iată un exemplu de femeie celebră în Europa şi născută în România.

Eliza Leonida-Zamfirescu s-a născut la data de 10 noiembrie 1887  la Galaţi. Tatăl său, Anastase Leonida,  ofiţer de armată şi  mama sa , Matilda Gill,  fiica unui inginer de origine franceză, s-au ocupat atent de creşterea  celor 11 copii, patru fete şi 7 băieţi, şi de educaţia celor opt care au ajuns la maturitate şi care au fost, fiecare în felul său, modele de intelectuali români de la începutul secolului XX : în inginerie, în medicină, în artă, în învăţământ. Eliza a fost al cincilea copil al familiei Leonida.

Un vis care trebuia să devină realitate.

No Comments »

07 Aug

Victor Daimaca – singurul astronom român descoperitor de comete.

Posted in File din Istoria stiintei si tehnicii on 07.08.12

Victor Daimaca singurul astronom român descoperitor de comete.

Întâlnim zilnic, pe stradă, zeci de oameni. Toţi par să fie la fel. Unora , care nu sunt îmbrăcaţi „ la trei ace” , cum se spune într-o expresie plastică, care nu îşi expun cu vehemenţă punctul de vedere, care „ nu se bat cu pumnul în piept” , nici nu le dăm importanţă. Şi totuşi, unii  dintre ei au puterea ca printr-o muncă  de furnică , cu mijloace  financiare proprii, să acumuleze informaţii, să-şi formeze deprinderi şi, în final,   să deschidă porţi ale cunoaşterii nebănuite de ceilalţi  umblători prin viaţă. Unul dintre aceştia a fost Victor Daimaca, singurul astronom român descoperitor de comete.

Biografia unui profesor de liceu.

Victor Daimaca s-a născut în data  de 22 august 1892 , la Turnu Severin. Părinţii săi  Maria şi Dumitru Daimaca erau mici  negustori  şi aveau o casă „ semeaţă” în cartierul olarilor din Turnu Severin. A urmat şcoala primară în oraşul natal, apoi Liceul „Traian” pe care l-a absolvit în anul  1913. Încă de mic, dar mai ales în perioada liceului a fost pasionat de astronomie, aşa că şi-a continuat studiile la  Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. Aici întâlneşte dascăli  celebri, pasionaţi de meseria lor cum au fost  Gheorghe Ţiţeica, născut şi el în Turnu Severin, creator al unor capitole din geometria diferenţială proiectivă şi afină ,  Nicolae Coculescu, născut la Craiova, profesor de astronomie şi mecanică cerească, astronom remarcabil  care a îmbinat în mod creator studiile teoretice cu observaţiile foarte precise, cel  care , în 1908,  a întemeiat   Observatorul astronomic  din Bucureşti.

După absolvirea facultăţii, a desfăşurat diverse activităţi , iar din 1929 Victor Daimaca s-a stabilit în Târgu Jiu. La început  a funcţionat la Şcoala de meserii din satul în care s-a născut eroina Ecaterina Teodoroiu, Vădeni, acum un cartier al oraşului Tg. Jiu.  S-a remarcat prin rigurozitate şi tenacitate,  fiind apoi transferat  la Şcoala Normală de băieţi din Târgu Jiu  unde a predat  aritmetica, algebra şi  geometria.

În 1949, la vârsta de 57 de ani, s-a mutat în Bucureşti pentru a lucra la Observatorul Astronomic. S-a stins din viaţă la 20 mai 1969 în Bucureşti la vârsta 77 ani.

Începuturile pasiunii pentru astronomie

One comment »