Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Despre Istoria ştiinţei, Despre Inventatori,şi…despre mine!

28 Feb

28.02.2018.Poveste imaginară despre Muzeul cărților vechi

Posted in Mesaje transmise catre... on 28.02.18

             Poveste imaginară despre Muzeul cărților vechi

 

Bibliotecile fac, din când în când, inventarul cărților pe care le au în depozit. Unele n-au mai fost cerute la împrumut de ani buni. Biblioteca are mai multe exemplare din aceste cărți de care „nu mai avem nevoie”. În cel mai bun caz oprește un exemplar. Celelalte exemplare sunt aruncate.

Oamenii adună, în viața lor, și cărți. Vine vremea când „nu mai au nevoie” nici de ele și nici de aminitirile legate de  aceste minunate cărți.

Omul vrea să le dea unui tânăr, elev sau student. Dar școala nu i-a recomandat această carte veche și foarte bună. Școala i-a recomandat una mai nouă care, la o privire mai atentă,  seamnă  cu  ceaslovul coșcovit așa că are de unde să se documenteze. Ba mai mult, o găsește și în format electronic. Ușor de folosit, ușor de preluat.  Soluția apare de la sine:

            -Le dau la „reciclabile”. Pe strada mea vine mașina și le ridică vineri, din două în două săptămâni.

Alți tineri, deveniți între timp bătrâni, nu se îndură să le arunce. Le duc la un anticar. Le dau unui profesor să le păstreze el. Profesorul le păstrează în biroul lui de la Școală. Profesorul le păstrează în Biblioteca lui de acasă care, încet-încet, devine neîncăpătoare

-O să le duc la Biblioteca-Muzeu de la Afumați ! gândește, cu voce tare, fără să vrea, profesorul.

-De ce se numește Biblioteca de la Afumați, întreabă strănepotul care tocmai se distra cu holograma unei cărți din care literele  jucăușe  ieșeau din text și se aranjau după gândurile copilului.

-Dragul meu, de mult, tare de mult, oamenii din partea locului aveau fețele înegrite de fumul focului din bordeie, iar satul lor a căpătat numele Afumați. Mai târziu, înspre vremurile mele, oamenii au adunat în clădirea gării din sat multe-multe cărți vechi. Cărțile  de acolo au paginile îngălbenite de fumul-timpului  cu care Oamenii au  reușit să țină cuvintele între coperțile cărților. Cuvintele vroiau mereu să zboare !-

De ce au vrut oamenii să țină cuvintele între coperți ?

– Pentru ca Urmele oamenilor să nu fie acoperite de Urmele timpului!

Copilul a continuat să se  distreze cu holograma cărții din care literele jucăușe ieșeau din text și se aranjau după gândurile lui. Se făcea că  niște gunoieri, uimiți de câte cărți aruncau oamenii, le-au adunat și le-au depozitat într-o clădire veche. Le-au îngrijit, ca în poveștile cu fântâni părăsite, le-au aranjat frumos, cu dragoste, așa cum numai gunoierii știu să o facă.

Mai târziu, clădirea a devenit  ”Muzeul cărților vechi”.

Era un Muzeu fermecat.

Fiecare carte răsfoită îi dădea cititorului … un bănuț de aur.

No Comments »