Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Despre Istoria ştiinţei, Despre Inventatori,şi…despre mine!

26 Mar

26.03.2016 Strada Vasile Georgescu Paleolog

Posted in Strazile Craiovei si numele lor on 26.03.16

Strada Vasile Georgescu Paleolog

O stradă întortocheată             printre blocurile 50B,51B, 52B și 52B1 , care pornește din strada Constantin Brâncoveanu și ajunge până în strada Emil Gârleanu. Pentru noi ,oltenii, pentru noi craiovenii, este important că, prin acordarea acestui nume unei străzi din cartierul Craiovița Nouă, demonstrăm că știm să aducem în memoria colectivă valorile umane născute în acest colț de țară.Vasile Georgescu Paleolog este imporant pentru români și pentru faptul că a fost primul care l-a scos la lumina scrisului pe Constantin Brâncuși, un oltean refuzat de autorități multă vreme.

Vasile Georgescu s-a născut la  data de 23 septembrie 1891 în suburbia Obedeanu din Craiova, fiind al șaselea copil al familiei Badea și Maria Georgescu. Alte surse menționează ca loc de naștere localitatea Teiu din actuala comună Orodel. Începe cursurile primare la Școala Obedeanu în 1898. Se mută cu familia la București unde continuă la Școala ”Sfinții Voevozi” și Liceul ”Sfântu Sava”. Revine la Craiova, după decesul tatălui său, și continuă studiile la Liceul Carol I până în 1908 când este eliminat și trebuie să părăsească țara.

Susține examenul de Bacalaureat  la Paris, în 1911 și se înscrie la Facultatea de Drept unde urmează doi ani. În această perioadă îl cunoaște pe sculptorul Constantin Brâncuși cu care se împrietenește devenind un confident de nădejde. Deși viața lui Vasile Georgescu Palelolog este tumultoasă, cu multe evenimente interesante, printre care începerea unui doctorat cu celebrul Albert Einștein, voi menționa, în special, legătura lui cu Constantin Brâncuși.

Scrie pentru prima dată un articol despre  Constantin Brâncuși pe care îl publică, în 1913, în ziarul francez ”Paris-Midi”. În 1921, în vreme ce locuia în Italia, îl invită pe Constantin Brâncuși să-i facă o vizită în localitatea Blevio, situată pe malul lacului Como.

A revenit în România în 1922 și își construiește un conac în satul Corlate din actuala comună Orodel, unde a fost un plugar model,  a fost primar  și profesor , înființând o bibliotecă  și creind o atmosferă culturală remarcabilă. Aici editează, în 1927, împreună cu C.S.Nicolăescu-Plopșor, publicația ”Redeșteptarea”, tipărită la Plenița.

Aici are răgazul necesar să pună în pagină informațiile adunate despre Brâncuși,așa că,  în 1937, publică în ”Arhivele Olteniei”  din Craiova ,un articol  cu multe explicații despre sculpturile lui Constantin Brâncuși, inclusiv despre Poarta sărutului. Un  an mai târziu, în 1938 , tipăreșet la Editura Ramuri prima carte din lume despre Opera lui Constantin Brâncuși.

Vă reamintesc că în perioada 1937-1938 au fost inaugurate, la Tg.Jiu, cele trei lucrări monumenteale bine cunoscute: Coloana Infinitului, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Venit în România pentru aceste evenimente, Constantin Brâncuși, îl vizitează pe Vasile Georgescu Paleolog la Corlate.

În 1947 publică la Editura Forum  cartea ”Brâncuși”, în limba franceză. Aceasta este singura monografie publicată în timp ce Constantin Brâncuși era în viață.

Din 1965 s-a mutat în Craiova și a locuit pe strada AI Cuza nr.9. În 1967 a publicat, la Editura Scrisul Românesc, cartea ”Tinerețea lui Brâncuși”.

În 1970, cu ocazia unei vizite la Paris, face demersurile necesare   ca bârnele de lemn  din  Atelierele lui Brâncuși să fie aduse la Craiova și depozitate, în 1972, în curtea Muzeului de Artă.

Azi v-am povestit despre numele străzii Vasile Georgescu Paleolog și închei   îndemnându-vă să mergeți  la  Școala Obedeanu, unde a învățat Paleolog, apoi la Colegiul Tehnic de Arte și Meserii ”Constantin Brâncuși” , unde se pot vedea, din strada, bârnele privite ani buni de Brâncuși. Intrați la Muzeul de artă din Craiova, gazda primitoare a operelor lui Brâncuși, iar în final la Biserica ”Sfânta Maria ” din Cimitirul Sineasca, unde este înmormântat, din 1979, Vasile Georgescu Paleolog. Vă îndemn să citiți cartea ”Tinerețea lui Brâncuși”, scrisă de Vasile Georgescu Paleolog.

No Comments »