Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Despre Istoria ştiinţei, Despre Inventatori,şi…despre mine!

30 Mar

29.03.2015 Strada Romain Rolland

Posted in Strazile Craiovei si numele lor on 30.03.15

Strada Romain Rolland

Zarvă mare în zona centrală a Craiovei. Ultimele eforturi pentru finalizarea lucrărilor de restaurare a clădirilor de pe străzile Lipscani, Panait Moșoiu, România Muncitoare, Olteț. În aceste zile se lucrează intens în zona Bisericii Sfântu Ilie. Este un bun prilej să faceți o plimbare până aici. În câteva săptămâni locul v-a fi de nerecunoscut. Biserca Sfântu Ilie este a două Bisercă ridicată în Craiova, după Biserica Sfântu Dumitru. Ea a fost ctitorită de vornicul Ilie Otetelișanu, unchiul lui Petrache Poenaru. După unele documente Biserica a fost clădită în 1751, iar după altele chiar mai devreme, pe la 1725.
Partea stângă a Bisericii, partea dinspre Nord, este situată pe strada Romain Rolland.În urmă cu aproape 100 de ani era arteră principală. Blocurile construite pe strada Theodor Aman, fosta 6 Martie, au secționat-o în două tronsoane. Primul tronson este cuprins între strada Nicolăescu-Plopșor și strada Theodor Aman. Al doilea tronson este cuprins între Strada Theodor Aman și strada Frații Buzești, în zona fostelor WC-uri.Merită vizitată.Acum este un amestec de contraste. Clădirea foarte nouă, ridicată la nr.3, contrastează cu casa de la nr.6, casă cu pridvor la etaj, închis cu ferestre de lemn și două turnulețe la intrarea în curte, care abia se mai ține la verticală. Sau casa de la nr. 8 și clădirea de la nr. 9 construită în 1888. Prima , aproape părăsită. A doua, proaspăt fardată își etalează fălos ornamentele , inclusiv anul construcției- 1888.Pe strada Romain Rolland, la nr.7 , se află și Vila Luccila, construită de celebrul inginer italian Giovanni Batista Peressutti, stabilit în Craiova în 1908.O stradă din Craiova îi poartă numele și voi reveni cu alte amănunte la vremea potrivită. În casa de la nr. 7 funcționează acum Asociația Alliance Francaise , înființată în anul 1990 și implicată în multe activități culturale.În casa de la nr. 9 s-a născut, în 1894, Filip Lazăr care avea să devină compozitor, pianist și profesor și care a murit la Paris. În sfârșit, ieșirea spre strada Frații Buzești este, acum, spectaculoasă.
După ce v-am descris puțin strada și principalele repere , o să vă povestesc despre numele acesteia , Romain Rolland dar și despre Edgar Quinet, nume purtat o vreme de această stradă.
Romain Rolland s-a născut în anul 1868 și a fost scriitor și critic de artă francez.Literatura lui este caracterizată de tendința de a iubi și a înțelege totul.Și-a făcut studiile liceale la Paris apoi la Roma. A obținut titlul de doctor în litere în 1895, iar din 1904 a ocupat postul de profesor de istoria artelor la Sorbona unde a funcționat până în 1912. A debutat ca dramaturg în anul în care și-a susținut Teza de doctorat, în 1895, cu piesa Saint-Louis. Și celelalte piese sunt dedicate Revoluției Franceze și au fost reunite sub titlul ” Teatrul Revoluției” . Cea mai cunoscută este piesa de teatru Danton, scrisă în 1900. Din 1903 a inițiat un ciclu intitulat ,” vieți de oameni iluștri” scriind despre viața lui Beethoven, Michelangelo, Tolstoi, Mahatma Ghandi. Pe Ghandi l-a întâlnit mult mai târziu, în 1931, în Elveția. Se poate spune că aceste lucrări i-au adus, în 1916, Premiul Nobel pentru Literatură. Juriul a motivat astfel: „un omagiu adus înaltului idealism al creației lui literare şi dragostei de adevăr cu care a descris diferite tipuri umane”.
Începând cu 1904 a publicat cel mai important roman al său, Jean-Christophe și distins în 1913, de Academia Franceză , cu ” Marele Premiu” . În perioada 1922-1933 a scris și publicat al doilea roman-fluviu, ” Inimă vrăjită” , bine cunoscut și de cititorii români. În 1933 Hitler i-a decernat ” Medalia Goethe” pe care a refuzat-o. De altfel, Romain Rolland a fost un pacifist convins și un militant antifascist. În timpul primul Război Mondial a publicat o serie de articole, intitulate ” Deasupra învălmășelii” în care a condamnat războiul, iar în 1932 a prezidat Congresul internațional de la Amsterdam împotriva războiului.
Susținător al ideilor socialiste și al Internaționalei a treia , l-a cunoscut, în 1917, pe Lenin care i-a propus să se alăture Revoluției din Rusia. L-a cunoscut și pe Gorki.L-a cunoscut și pe Panait Istrati ,autorul romanului ”Ciulinii Bărăganului”. Povestirea ” Chira Chiralina” scrisă de Panait Istrati în 1923 are prefața semnată de Romain Rolland.
Romain Rolland este considerat un scriitor-cetățean care a exercitat o influență puternică asupra opiniei publice europene în perioada 1900-1940. S-a stins din viață la 30 decembrie 1944, în Franța.
Strada evocată  a purtat, o vreme, numele Edgar Quinet.
Edgar Quinet, francez, s-a născut în 1803 în localitatea Bourg, a făcut colegiul la Lyon și facultatea de drept și de litere la Paris, apoi facultatea de filosofie la Heidelberg, Germania. A funcționat doi ani ca profesor de literatură străină la Lyon, apoi, din 1840, la catedra de Literatură meridională, College de France, Paris. Aici a cunoscut un grup de intelectuali români care luptau pentru unirea Moldovei cu Muntenia. Printre aceștia se număra și Hermiona Asachi, fiica lui Gheorghe Asachi, al cărui nume este purtat de Universitatea Tehnică din Iași. Edgar Quinet l-a cunoscut și l-a admirat pe Gheorghe Asachi,fondatorul școlii în limba română din Moldova.
Edgar Quinet a participat activ la Revoluția franceză de la 1848 și l-a cunoscut pe Alexandru Golescu. În prejma Congresului marilor puteri din 25 februarie 1856 a publicat în ” Revista celor două lumi” un articol despre limba și originea românilor făcând cunoscută opiniei publice, dar mai ales participanților la Congres, că locuitorii Moldovei și ai Munteniei au limbă comună, au istorie comună, au religie comună, iar România este sora Franței, Italiei, Spaniei și Portugaliei. Eforturile lui Edgar Quinet au fost evocate de Nicolae Iorga astfel : „Nu se poate spune că paginile avântate ale acestui creator de curente au rămas fără efect asupra deciziunilor diplomatice care ne-au permis să ne întemeiem o singură patrie între Carpaţi şi Dunăre”. Hermiona Asachi, devenită între timp, Hermiona Quinet scria după decesul acestuia: „viaţa lui Edgar Quinet reprezenta un imn adus Libertăţii şi Dreptăţii şi o dăruire ideilor generoase”.
Așadar,actuala stradă Romain Rolland, prin cele două nume purtate în perioade diferite, prin sediul Asociației Alliance Francaise, prin casa în care s-a născut Filip Lazăr, devenit mai târziu cetățean francez, prin apropierea fizică de Biblioteca franceză, poate fi considerată un cap de pod între Craiova și Franța.

No Comments »