Blog – Prof. Gheorghe Manolea

Despre Istoria ştiinţei, Despre Inventatori,şi…despre mine!

14 May

Silviu Puşcaşu – personalitate din Craiova

Posted in File din Istoria stiintei si tehnicii on 14.05.11

 

 “Dragostea este ca sănătatea, cât timp există nu îţi dai seama de ea”- spunea Ivan  Turgheniev. Aşa este şi cu oamenii.Numai după ce pleacă de lângă noi, după ce pleacă dintre noi le simţim lipsa. Atunci începem să căutăm în memoria nostră informaţii despre ei dar constatăm, cu suprindere, că datele se amestecă sau  sunt vagi . Memoria documentelor scrise are altă putere.În urmă cu aproape zece ani am participat la întocmirea unui “Dicţionar de personalităţi din Oltenia”  în care erau înscrise şi persoane aflate printre noi, iar informaţiile au fost culese  direct de la sursă.În aceste zile l-am răsfoit. Mulţi au plecat dintre noi. Unul dintre ei este Silviu Puşcaşu.

Scurtă biografie

Silviu Puşcaşu s-a născut în Craiova  la data de 10 mai 1927, pe atunci ziua naţională a României Mari, chiar în timpul desfăşurării paradei militare. A fost singurul copil al unei  familii de învăţători craioveni.Tatăl  său , Marin Puşcaşu, a fost învăţător la Şcola “ Ion Eliade Rădulescu”  din Craiova. Pedagog desăvârşit , de o integritate morală proverviabilă, a ajuns Director al   acestei şcoli. Mama sa, învăţătoarea  Eliza Puşcaşu , născută Schindler,  era  pasionată de pictură şi pian . O vreme a cântat la orga Bisericii catolice din Craiova.

A urmat, între 1934 şi 1938, cursurile primare la şcoala  „Ion Eliade Rădulescu” sub îndrumarea atentă a părinţilor săi, apoi, în urma unui examen exigent  a fost admis în clasa I-a de liceu, adică în  clasa V-a de astăzi, la Liceul  „Fraţii Buzeşti”  din Craiova, pe care l-a absolvit în 1946.În acelaşi an s-a înscris la concursul de admitere la Facultatea de Electromecanică  de la Politehnica din Timişoara. În acel an s-au înscris 400 de candidaţi, dar tânărul craiovean  a ocupat poziţia a doua remarcându-se încă de la început prin pregătirea sa  temeinică . Sectorul energetic era în plină dezvoltare aşa că, parcă intuind rolul pe care îl va juca Oltenia în energetica românească,  a optat pentru  specializarea „ Transportul şi Distribuţia Energiei Electrice”. 

Primii paşi în învăţământul universitar

În iunie  1950 a obţinut diploma de inginer  şi a fost repartizat pentru efectuarea stagiului în producţie la Întreprinderea Regională de Electricitate Oraşul Stalin, nume pe care l-a avut o vreme vechiul Braşov . A lucrat pentru scurt timp şi la  Întreprinderea  Regională de Electricitate din Sibiu Sibiu , iar în decembrie 1950 a fost angajat ca asistent la  Facultatea de Mecanizare a Agriculturii din cadrul  Institutului  Agronomic din Craiova, înfiinţat cu doar trei ani înainte  prin Legea nr. 138 pentru înfiinţarea şi organizarea Universităţii din Craiova şi a Eforiei ei, votată de Adunarea Deputaţilor, în şedinţa din 5 aprilie  1947  şi   promulgată  de Regele Mihai I în ziua de 21 aprilie 1947.Din  mai 1951 ocupă funcţia didactică   de şef de lucrări. În anii aceia  , prioritatea  economică era legată de electrificare. Electrificarea industriei, electrificarea agriculturii, electrificarea transporturilor. În aceste condiţii, în 1951  s-a înfiinţat la Craiova Institutul de Maşini şi Aparate Electrice care cuprindea facultatea de Electrotehnică, iar apoi, din 1953  şi Facultatea de Electrificare a Industriei, Agriculturii şi Transporturilor. În aceste condiţii, pregătirea  profesorului Silviu Puşcaşu  se potrivea cu cerinţele învăţământului ingineresc craiovean aşa că din septembrie 1952 până în septembrie 1958 a funcţionat ca şef la lucrări în cadrul acestui institut.

Radioamator  şi excursionist  

În anii ’50  s-a dezvoltat în România   activitatea de radioamatori dar şi electronica.  Silviu Puşcaşu, pasionat de electronică,  a devenit şi radioamator, aşa că în 1958 obţine diploma de emiţător categoria a III-a. Ca radioamator a avut indicativul  YO7 – 136 .Pasiunea pentru electronică şi radio  i-a condus paşii profesionali şi spre Studioul de Radio Craiova unde a fost , o vreme, Inginer-şef şi mulţi ani colaborator fidel.

În septembrie 1958, Institutul  de Maşini şi Aparate Electrice este desfiinţat, iar profesorul Silviu Puşcaşu  se transferă, cu activitatea didactică,  la Institutul Politehnic  din Timişoara dar familia sa a rămas la Craiova, aşa că timp de doi ani, până în 1960 , a făcut naveta săptămânală Craiova-Timişoara. În aceşti doi ani şi-a făcut mulţi prieteni la Timişoara. Unul dintre  ei- profesorul   Eugen Seracin , alpinist pasionat, cu care a făcut multe excursii în munţii României, pe care le-a continuat  apoi  cu fiul său Dan Puşcaşu.  Îmi amintesc că, mulţi ani mai târziu, prin anii  82-83 am mers cu domnia sa la Staţiunea Didactică de la Rânca. Era , în mod obişnuit , un om comunicativ, dar în drumul până la Rânca  a fost exuberant. Poate amintirile  drumeţiilor l-au făcut să fie, aparent pentru mine, alt om.

Cadru  didactic la  Institutul Pedagogic. 

În 1960 se înfiinţează Institutul  Pedagogic din Craiova aşa că revine la Craiova. Experienţa acumulată în aceşti ani  dar şi calităţile sale l-au impus printre cadrele didactice universitare de la Craiova . Aşa se face că   ,   timp de cinci ani, între 1963 şi 1968 a fost şeful catedrei de Electrotehnică şi cunoştinţe industriale din cadrul Institutului Pedagogic. În paralel a  ocupat şi funcţia de Decan al Facultăţii de Fizică şi Chimie (martie 1963- martie 1964)  şi prorector al Institutului Pedagogic ( martie 1964- septembrie 1966). 

Etapa Universitatea din Craiova  

 Între timp s-a înfiinţat Universitatea din Craiova iar Silviu Puşcaşu devine, în 1966, conferenţiar. Timp de doi ani a fost unul dintre  primii  prorectori ai Universităţii din Craiova,  din septembrie 1966 şi până în martie 1968 .Apoi, timp de 12 ani, din  septembrie 1968  până în septembrie 1980, a fost şeful catedrei de Bazele electrotehnicii, transformată  în septembrie 1980, în  catedra de Electromecanică prin reunirea cu catedra de Maşini, aparate şi acţionări electrice. Catedră mare şi eterogenă din care am făcut şi eu parte începând cu 1980. Îmi amintesc de disputele pe teme ştiinţifice dar şi tactul cu care profesorul Silviu Puşcaşu  a ştiut să le  dirijeze spre un final creativ. Domnia sa se ocupa, atunci, de criogenie sau mai bine spus de  electrotehnica la temperaturi foarte scăzute. Şi acum , la Craiova,  discipolii domniei sale continuă această activitate. Se ocupa atunci de promovarea invenţiilor. Eu am preluat în mod oficial această activitate de la domnia sa în 1981.După cum ştiţi mă ocup şi astăzi de promovarea proprietăţii industriale, adică a invenţiilor şi nu numai.

În 1970 şi-a susţinut , la Institutul Politehnic din Timişoara, teza de doctorat cu tema „ Contribuţii la studiul comportării tuburilor fluorescente în regim de alimentare cu frecvenţă variabilă” obţinând Diploma de Doctor Inginer  în 30 martie 1971. Tot într-o lună martie, peste  zece ani, în 1981 , profesorul Silviu Puşcaşu a participat la susţinerea tezei mele de doctorat ca membru  în Comisia   de analiză şi susţinere. Îmi amintesc de eleganţa Referatului întocmit şi de retorica  profesorului Silviu Puşcaşu. Mama mea, care a asistat la susţinere, nu avea pregătirea necesară să urmărească subiectul tezei aşa că a urmărit, ca orice mamă, părţile formale ale ceremoniei de susţinere. La sfârşit mi-a spus , referindu-se la Silviu Puşcaşu: „Mamă, se vede că este un mare profesor !”. 

Rector al Universităţii din Craiova  

            Din mai 1981 până în octombrie 1984 a fost Rector al Universităţii din Craiova. În acea perioadă a făcut multe. Eu sunt dator să spun  că m-a sprijinit să aduc, în 1982,  la disciplina de „ Utilizarea calculatoarelor în acţionări electrice”  un calculator M18 fabricat la Fabrica de calculatoare din Bucureşti. La vremea aceea mai era doar un singur calculator în Facultate, la secţia de calculatoare. Mai multe persoane s-au implicat pentru a face această achiziţie dar domnia sa, în calitate de Rector, a aprobat să construiesc  în laboratorul de Acţionări electrice două spaţii vitrate , foarte moderne. Aceste spaţii există şi acum şi sunt utilizate tot  pentru ca studenţii să înveţe despre  calculatoare. Cu acest calculator ,câţiva colegi şi-au finalizat  tezele de doctorat, alţii au învăţat abc-ul meseriei. Tot în calitate de Rector a  susţinut concret pregătirea practică a studenţilor de la Universitatea din Craiova. Îmi amintesc de interesul cu care  studia realizările practice ale studenţilor căutând produse inovative pentru Atelierul de producţie al Facultăţii de Electrotehnică.

 După 1984 a revenit  la  Facultatea de Electrotehnică în calitate de şef al catedrei de Electrotehnică şi Electromecanică până în 1990. În acel an s-au produs mutaţii radicale dar Silviu Puşcaşu a rămas neschimbat.

            A scris două cărţi de referinţă: Izvoare moderne de lumină, Editura ştiinţifică 1968 şi Mărimi şi regimuri electrice nesinusoidale, Editura Scrisul Românesc, 1974 la care se adaugă  peste 120 de lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi străinătate şi numeroase contracte de cercetare ştiinţifică. 

Canada – sens unic    

            S-a retras definitiv din activitatea didactică  în anul 2000. Mă întreb dacă s-a retras pentru că schimbările de după 1990 anunţau vremuri grele sau pentru a pleca în Canada, la Toronto, pentru a fi alături de fiul său Dan şi nepoţii  Vlad şi Anca Maria. Cu siguranţă s-a despărţit greu de Craiova şi de  România. Se mai despărţise o dată de Craiova, în 1958, dar a revenit.

            De data aceasta nu a mai revenit fizic.

În 4 septembrie 2007 , ora 22,30  sufletul său a zburat prin eter  , probabil  spre Craiova, peste munţii României,  însoţit , probabil , de  indicativul YO7 – 136.

No Comments »